Rămâi conectat

Actualitate

Tânăr de 21 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a sustras un autoturism parcat pe raza orașului și l-a condus fără permis până la Oraștie și retur

Cugir INFO

Publicat

în

Ieri, 20 martie 2018,  poliţiştii din Cugir au fost sesizaţi de către un cetăţean din oraş, cu privire la faptul că în perioada 17-20 martie 2018, persoane necunoscute i-au sustras şi folosit autoturismul pe care-l lăsase parcat în spatele blocului în care locuieşte. 

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe un tânăr de 21 de ani, din Cugir, ca persoană bănuită de comiterea furtului. Se pare că, în noaptea de 17/18 martie a.c., folosind chei potrivite, acesta ar fi sustras autoturismul, s-ar fi deplasat până în Orăştie, fără să posede permis de conducere, iar în jurul orelor 04.30 l-a parcat în locul de unde-l luase.

Poliţiştii au întocmit, faţă de tânăr, dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis şi l-au reţinut, pentru o perioadă de 24 de ore.

Întrucât el este cercetat  sub măsura controlului judiciar şi pentru alte furturi în scop de folosinţă, urmează să fie informă instanţa de judecată cu privire la încălcarea măsurii preventive.

• Informaţii de background:

La data de 06 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir l-au identificat pe M.R., de 21 de ani, din Cugir, jud. Alba,  ca persoană bănuită de comiterea unui furt de autoturism, fapte semnalată în ziua de 04.02.2018.

Se are că, în  cursul nopţii din data de 03/04.02.2018, tânărul a intrat prin efracție într-un autoturism, l-a condus pe raza orașului Cugir şi în afara localităţii, iar ulterior, l-a abandonat în localitatea Vinerea, jud. Alba, fără a-i produce avarii şi fără a sustrage bunuri din acesta.

Faţă de M.R., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere .

Tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Alba, urmând ca în cursul zilei de astăzi,  07.02.2018 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere legală, acesta fiind cercetat si în alte 2 dosare penale aflate în diferite stadii de soluţionare pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.




Actualitate

Joi, 12 noiembrie 2026: Ziua Mondială a Diabetului, marcată la Cugir. Eveniment dedicat pacienților și familiilor acestora

Cugir INFO

Publicat

în

Cea de-a patra ediție a manifestării dedicate Zilei Mondiale a Diabetului va avea loc joi, 12 noiembrie 2026, la Cugir. Evenimentul este organizat de Asociația Implicare și Dăruire Cugir, condusă de Mihaela Bota, și își propune să atragă atenția asupra diabetului zaharat, a riscurilor asociate și a importanței prevenirii și depistării precoce a bolii.

Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an, pe 14 noiembrie, fiind un prilej de informare și conștientizare cu privire la impactul acestei afecțiuni asupra sănătății publice la nivel mondial.

Evenimentul de la Cugir se va desfășura începând cu ora 16:00, la Restaurant Elegance, și se adresează în primul rând persoanelor diagnosticate cu diabet, familiilor acestora, dar și medicilor de familie, medicilor specialiști și farmaciștilor.

„Cea de-a patra ediție a Zilei Mondiale a Diabetului se va desfășura pe 12 noiembrie 2026, cu începere de la ora 16:00, la Restaurant Elegance din Cugir. Se dorește a fi un eveniment de conștientizare a diabetului și a complicațiilor bolii. În cadrul evenimentului vor avea loc prezentări medicale, testarea glicemiei, tombolă cu premii, discuții cu pacienții”, a declarat Mihaela Bota, președinta Asociației Implicare și Dăruire Cugir, mama unui copil diagnosticat cu diabet zaharat.

Programul manifestării va include prezentări medicale, măsurarea glicemiei și discuții dedicate pacienților, într-un cadru în care participanții vor putea primi informații utile despre gestionarea bolii și prevenirea complicațiilor.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un adult din zece suferă de diabet la nivel mondial. Peste 90% dintre persoanele diagnosticate au diabet zaharat de tip 2, iar aproape jumătate dintre cei afectați nu știu că au această boală.

Manifestarea organizată la Cugir își propune să contribuie la creșterea gradului de informare în comunitate și să încurajeze depistarea timpurie, monitorizarea și gestionarea corectă a diabetului zaharat.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Șofer de 55 de ani din Vinerea, prins băut la volan. Etilotestul a indicat 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Vinerea, a fost depistat de polițiștii din Cugir în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2026, când polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit pentru control un autoturism pe raza localității Vinerea.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice.

În toate cazurile prezentate, polițiștii continuă cercetările.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir