Ştiri din zonă
Tânăr de 20 de ani din Săliștea, cercetat pentru conducere fără permis
Vineri, 19 aprilie 2024, în jurul orei 12.00, polițiștii Postului de Poliție Săliștea au depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Săliștea, în timp ce conducea un tractor, pe raza localității Săliștea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
FOTO: ARHIVĂ
Ştiri din zonă
Tânăr de 23 de ani reținut de polițiști, după ce a provocat scandal într-un imobil și Șibot și l-a atacat pe proprietar cu un cuțit
Marți, 23 aprilie 2024, în jurul oriei 21.45, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 23 de ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în seara zilei de 23 aprilie, în timp ce se afla la locuința unui bărbat de 31 de ani, din comuna Șibot, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, i-ar fi provocat acestuia din urmă leziuni minore la o mână, cu ajutorul unui cuțit.
În cursul zilei de azi, 24 aprilie, bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Ştiri din zonă
Acțiune de ecologizare a cimitirului din Șibot
Lăudabilă inițiativa preotului paroh, Cosmin Șandru (Parohia Șibot) care sâmbăta trecută a organizat o acțiune de igienizare a cimitirului local.
La evenimentul respectiv au participat credincioși din cadru parohiei cu utilaje, mtocoase, căruțe, saci de depozitat resturi vegetale și gunoaie.
„A fost o acțiune necesară, gospodărească, dar care ține și de imagine pentru comunitatea din Șibot. Un demers în cadrul căruia s-au curățat aleile principale, spațiile dintre morminte, s-au strâns coroanele uscate, resturile rămase de la lumânări etc. Le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la initiativa noastră și-l rog pe bunul Dumnezeu sa le răsplătească efortul pentru fapta pe care au săvârșit-o”, a spus părintele Șandru.
Constantin PREDESCU
Ştiri din zonă
Șezătoare în Parohia Ortodoxă Șibot – balsam pentru sufletul copiilor și bunicilor
Sâmbătă, 6 aprilie 2024, după slujba Vecerniei, la Biserica Ortodoxă din Șibot (preot paroh Cosmin Șandru) a avut loc o șezătoare a Tinerilor și Bunicilor din parohie, unde s-au citit compunerile din culegerea „12 Copii, 12 Bunici”, lecturi care au bucurat sufletele celor prezenți.
Culegerea „12 Copii, 12 Bunici” este un mod prin care aceștia își arată prețuirea față de proprii bunici, străbunici și nu numai. Discuțiile tinerilor cu bunicii, în vederea pregătirii compunerilor, au fost un adevărat balsam pentru sufletul acestora și pentru oricine le-ar fi auzit.
Povestea de viață a fiecărui bunic este specială, compunerile raprezentând un tezaur pentru sufletul tuturor.
Potrivit părintelui, Cosmin Șandru „șezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viaţa socială a satului. La şezătoare se lucra, se cânta, se spuneau poveşti, se practicau unele jocuri sociale, adică se transmitea şi se prelua tradiţia populară. Semnificaţia socială a şezătorilor consta în faptul că ele contribuiau la menţinerea unei mentalităţi colective în comunitatea satului, şezătoarea este un obicei străvechi. Spun bătrânii satului că ei işi amintesc de şezători din copilaria lor, de la părinţii lor. Şezătorile se organizau în perioada iernii, după sărbătorile de iarnă şi până când începea postul Paştelui. De obicei se organizau pe zone ale satului. Se adunau mai mulţi oameni la câte o casă, seara,după ce terminau treaba cu animalele de pe lângă casă şi şezătoarea ţinea până pe la miezul nopţii. Casele la care se ţineau şezătorile se schimbau prin rotaţie, între membrii grupului de vecini”
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum o zi
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 44 de minute
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Când se urează ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie? | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE, FELICITĂRI și URĂRI de La mulți ani pentru copii | cugirinfo.ro