Actualitate
Sute de mii de puieţi pregătiţi pentru plantare în pădurile din Cugir
După cum se ştie, în fiecare an, în perioada 15 martie-15 aprilie, la nivel naţional are loc campania denumită „Luna pădurii”, conform unei legi din 1953, ca urmare a stabilirii importanţei fondului forestier pe teritoriul României.
În acest sens, timp de o lună, cele două ocoluri silvice de pe raza oraşului Cugir vor organiza numeroase acţiuni cu scopul de a proteja aria silvică a localităţii. Pe lângă o serie de lucrări precum: curăţări, igienizări, semănături, vor avea loc ample activităţi de plantaţii, toate la un loc reprezentând acţiuni menite să conducă la dezvoltarea fondului forestier şi la mai buna gestionare a acestuia. După cum ne spunea şeful Ocolului Silvic din Cugir, ing. Nicolae Hondola, programul instituţiei are în vedere ca în această perioadă să fie plantate cu puieţi din speciile molid şi larice, 77 de hectare de terenuri de pădure la care se adaugă alte 12 hectare completări, însumând aproape 4000 de puieţi recoltaţi din pepiniera proprie ocolului silvic. Potrivit şefului de ocol, zona pentru plantări este zona Canciu, locul unde aproape anual au loc acţiuni de plantare, executate de către o firmă specializată în asemenea operaţii. Şeful de ocol ne-a mai informat că există un parteneriat al societăţii cu Şcoala Gimnazială „Singidava” Cugir şi Grădiniţa „Prichindel”, în cadrul căruia elevii şi copiii celor două instituţii cugirene se deplasează la unitate şi participă la activităţi de conştientizare privind importanţa pe care o are pădurea şi care se vor derula în cadrul programului „Şcoala altfel”. În ceea ce priveşte Ocolul Silvic „Sâpcea Cugir R.A.”, şeful acestei regii, ing. Gheorghe Tăman, ne-a făcut cunoscut că are în program plantarea, tot în zona Canciu, a 247.000 de puieţi din speciile răşinoase şi foioase, dintre care 210.000 de puieţi răşinoase şi diferenţa puieţi foioase. Tăman a mai precizat că puieţii sunt obţinuţi din pepiniera proprie a Ocolului Silvic „Sâpcea R.A.”.
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor
Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.
Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.
După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.
Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.
O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.
Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.
Actualitate
Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir
Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.
Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.
De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.
Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:
-
Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;
-
Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;
-
Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.
Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia