Actualitate
Sute de cugireni au asistat astăzi la ceremonia ducerii pâinii și vinului în biserică pentru sfințirea acestora la Slujba de Înviere
Ceremoniile au demarat cu mai bine de o lună de la începerea Postului Mare, când la Casa Parohială a părintelui paroh Pintea Dumitrean au avut loc întâlniri ale celor care împlinesc vârsta de 60 de ani în cursul anului 2015.
Manifestările au început miercuri în juriul orei 15.30, la casa parohială de pe strada 21 decembrie 1989, printr-o scurtă slujbă religioasă, după care cei 130 de pășteni însoțiți de preoții Pintea Dumitrean, Adrian Aldea, rude, prieteni și membri ai comunității, au pornit în alai cu steaguri, prapori, icoane și ciubere împodobite cu flori pentru ducerea vinului și a pâinii în Biserica Sfânta Treime pentru sfințirea acestora la slujba de Înviere a Mântuitorului.
Aici, păștenii au fost primiți de zeci de localnici care aveau așezate pe jos în biserică, sticle cu vin și lumânări aprinse, spre pomenirea celor care au decedat.
La eveniment au luat parte oficialități, precum : subprefectul Județului Alba, Cornel Murg, președintele Consiliului Județean alba, Ion Dumitrel, vicepreședintele C.J. Florin Roman, senatorul Alexandru Pereș, primarul și viceprimarul Cugirului Adrian Teban, respectiv Horia Rotche, consilierul Județean Nicușor Mihai, Sorin Bumb –administrator C.J. Alba, directorii generali de la Fabrica de Arme și U. M. Cugir, Mircea Trifan și Romulus Micu, direcorul general Parcul Industrial Emil Muntean, consilieri locali, șefi de societăți comerciale și instituții locale din oraș.
Obiceiul se va repeta în Joia Mare la Vinerea, începând cu ora 8.00, în cadrul unui ceremonial ales de credincioșii acestei localități.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Goașele, găsit spânzurat în propria locuință. Poliția Cugir a deschis un dosar penal
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Goașele, a fost găsit spânzurat în locuința sa, miercuri, 8 iulie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au fost sesizați cu privire la descoperirea bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a identificat trupul neînsuflețit în interiorul imobilului.
În urma examinării sumare, oamenii legii nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul victimei.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în conformitate cu procedura aplicată în astfel de cazuri, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs decesul.
Actualitate
Festivalul Dacic Singidava de la Cugir: „Ielele Singidavei”, în programul ediției din acest an
Proiectul artistic „Ielele Singidavei” se regăsește printre momentele incluse în programul ediției din acest an a Festivalului Dacic Singidava, organizat la Cugir.

Inspirat din mitologia lumii antice, proiectul aduce în fața publicului o serie de momente coregrafice bazate pe dansuri cu tematică antică, concepute pentru a completa atmosfera festivalului și pentru a pune în valoare legendele asociate istoriei dacilor.
Potrivit organizatorilor, spectacolul îmbină elemente de istorie, mitologie și expresie artistică, fiind integrat în conceptul evenimentului dedicat promovării patrimoniului istoric și cultural.
„Ielele Singidavei” se alătură celorlalte activități și reprezentații programate în cadrul Festivalului Dacic Singidava, eveniment care reunește reconstituiri istorice, spectacole și ateliere inspirate din perioada dacică.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro