Rămâi conectat

Actualitate

Sosirea primăverii celebrată în Parohia Ortodoxă Vinerea II

Cugir INFO

Publicat

în

Întotdeauna, începutul lunii martie aduce, odată cu sărbătorile specifice, „Mărțișorul” și „Ziua Femeii”, multă bucurie și căldură în sufletele tuturor și în special ale femeilor – mame, soții, fiice, surori, prietene, iubite, colege.

Astfel, în prima zi de martie, la Biserica Ortodoxă „Sf. Apostoli Petru și Pavel” – Vinerea, au sosit micii vestitori ai primăverii, copiii Școlii Gimnaziale „Ioan Mihu” care, au împărțit tuturor femeilor prezente la „Sfânta Liturghie”, mărțișoare handmade, confecționate chiar de ei în timpul Atelierelor de lucru, atât în școală cât și la Centrul Catehetic al Parohiei, îndrumați de către învățătoarele Ana Herlea și Anca Cioară.

Totodată, copiii au participat în cadrul acelorași ateliere de lucru, la un concurs de felicitări pictate din care a fost selectată cea aleasă să reprezinte imaginea pentru „Ziua Femeii” din acest an. Apoi, această imagine a fost multiplicată cu sprijinul femeilor din Comitetul Parohial (coordonator prof. Mihaela Szilagyi -Tomoiu) iar, felicitările astfel realizate au fost distribuite de copii tuturor celor 348 de credincioase din parohie in semn de aleasă prețuire.

„Aceste activități remarcabile fac parte dintr-un proiect inițiat de către preotul  paroh dr. Adrian Cebotari, denumit „Prețuirea apostolatului femeii creștine în familie și parohie”, desfășurat in perioada 25 februarie – 8 martie 2023, având ca scop mobilizarea copiilor într-o acțiune de confecționare de mărțișoare și felicitări în vederea oferirii acestora tuturor femeilor din parohie”, ne-a declarat Ing. Dorin DAVID, Consilier de imagine, Parohia  Ortodoxă  VINEREA II.

Constantin PREDESCU




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Șofer de 55 de ani din Vinerea, prins băut la volan. Etilotestul a indicat 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Vinerea, a fost depistat de polițiștii din Cugir în timp ce conducea sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2026, când polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit pentru control un autoturism pe raza localității Vinerea.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a fost condus la spital, în vederea recoltării probelor biologice.

În toate cazurile prezentate, polițiștii continuă cercetările.




Citește mai mult

Actualitate

Incursiune în istoria industrială a Cugirului

Cugir INFO

Publicat

în

La Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir a avut loc recent o întâlnire emoționantă, prilejuită de vizita unor oameni care și-au dedicat o parte importantă a vieții activității industriale a orașului.

Pe parcursul vizitei, entuziasmul și emoția au însoțit parcurgerea spațiilor expoziționale, unde exponatele au readus în memorie realizări industriale de odinioară, momente importante și experiențe personale. Pentru cei care au contribuit direct la dezvoltarea industriei cugirene, obiectele expuse reprezintă mai mult decât simple mărturii ale trecutului: ele păstrează fragmente din propriile povești de viață și evocă ani de muncă, implicare și împliniri profesionale.

Ghidul vizitei a fost istoricul dr. Claudiu Purdea, care le-a oferit participanților repere istorice și informații despre evoluția industrială a orașului. Întâlnirea s-a transformat într-un dialog viu între istorie și experiența directă, în care amintirile și mărturiile celor prezenți au completat informațiile prezentate și au adus noi perspective asupra patrimoniului tehnic al Cugirului.

Dincolo de valoarea lor documentară, exponatele muzeului au devenit puncte de legătură între generații și între trecutul industrial al orașului și oamenii care au contribuit la construirea acestuia. O astfel de vizită reconfirmă importanța păstrării și valorificării memoriei industriale locale, parte esențială a identității Cugirului.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir