Rămâi conectat

Economie

Sindicaliștii de la Uzina Mecanică Cugir se pegatesc de proteste

Cugir INFO

Publicat

în

UM-CugirDe mai bine de o săptămâna, reprezentanții sindicatului liber de la S.C. Uzina Mecanică Cugir au demarat o acțiune de strângere de semnături din partea salariaților, cărora li se cere acceptul pentru organizarea unui miting de protest programat pentru data de de 23 octombrie a.c.

Manifestarea are la bază o decizie a Blocului Național Sindical, în structura căruia se află  și sindicatul U.M. Cugir, care a decis să declanșeze proteste la nivel național, pe o perioadă nedeterminată, începând cu a doua jumătate a lunii octombrie.
„Lucrătorii afiliați la BNS sunt nemulțumiți de scăderea dramatică a nivelului de trai, de lipsa oricăror perspective de dezvoltare și a unor strategii coerente care să ducă la creșterea economică sustenabilă, dar și de faptul că actuala coaliție de guvernământ refuză să își onoreze angajamentele asumate în relațiile cu organizațiile sindicale, unele ditre ele garantate public și prin semnătură încă din anul 2012. Primul pas în rezolvarea problemelor sindicale îl reprezintă modificarea legislației având în vedere că foștii guvernanți au reușit să distrugă complet legislația muncii, legislația negocierilor colective și a dreptului la greva”, se arată inrt-o declarație făcută recent de către liderul BNS, Dumitru Costin.
Potrivit unor salariați de la uzina de armament și muniție din Cugir, mitingul de protest organizat de sindicat este programat pe data de 23 octombrie, începând cu ora 15.00, pe platoul din fața UMC II, cei peste 1000 de angajați ai societății prezentând o listă de revendicări care se referă la:
– modificarea Codului Muncii;
– rezolvarea problemei grupelor de muncă;
– majorări salariale pentru angajați;
– modificarea legislației care să protejeze lucrătorii din sectorul de apărare;
– ștergerea datoriilor istorice acumulate de către societate;
După cum am fost informați, la eveniment au fost invitați să ia parte și parlamentarii de Alba, cei care în timpul campaniilor electorale din anul 2012 i-au asigurat pe actualii și foștii salariați ai uzinei, că vor rezolva o parte din revendicările prezentate mai sus, dar care din păcate au rămas doar promisiuni pentru atragerea de voturi.
Comform calendarului BNS, pe data de 28 octombrie va avea loc un miting de protest organizat în fața Prefecturii Alba la care vor lua parte sindicatele din județ afiliate la BNS, iar în luna noiembrie va fi organizată o acțiune de amploare, în capitală.

C. P.




Economie

Locuri de muncă în Șibot, disponibile la 1 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Șibot au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 1 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Șibot, valabilă la data de 1 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Șibot, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Șibot la data de 1 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
BRUTĂRIA MATEI HOREA S.R.L. MANIPULANT MARFURI 4 anca_matei04@yahoo.com
BRUTĂRIA MATEI HOREA S.R.L. BRUTAR 1 anca_matei04@yahoo.com



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 1 septembrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 1 septembrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 1 septembrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 1 septembrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MRCHIC SRL PIZZAR 1 0737642989
VALYMAR TRUCK SRL Conducator auto transport rutier de persoane 5 0768931750
STAR TRANSMISSION SRL MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI 10 0258806100
STAR TRANSMISSION SRL DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA 1 0258806100
MOLDO INTER SPEDITION SRL OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA 1 0734418187



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir