Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Simulările la Evaluarea Naţională 2014, la limba română încep astăzi, 18 februarie | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Simulările la Evaluarea Naţională 2014 încep astăzi, 18 februarie cu proba la limba şi literatura română | cugirinfo.ro

elevi bacalaureatElevii trebuie să fie prezenţi în sălile de examen până la ora 8.30, iar la ora 9.00 va începe examinarea. Examenul va dura două ore şi elevii nu pot păsări sala, înainte de ora 10.30.

La limba română, elevii nu vor fi testaţi cu privire la alegorie, vor fi exceptate de asemenea complementul direct si propoziţia subordonata completivă directa, precum şi alte conţinuturi care încă nu le-au fost predate.

Examenul la matematică va fi miercuri, 19 februarie, şi, ca şi la limba română vor  fi capitole care nu vor intra în materia simulată, printre care operaţii cu rapoarte şi funcţii. Conform calendarului publicat de MEN, joi, 20 februarie are loc proba la limba maternă.

Afişarea rezultatelor este programată pentru data de 7 martie. Ministerul Educaţiei arată că simulările au ca scop pe de o parte  familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale. La simulare atmosfera va fi la fel ca şi la examen, în sălile de clase fiind montate camere de supraveghere.

Rezultatele obţinute de elevi la simulare Evaluarea Naţională 2014  nu se pun în catalog. Rezultatele vor fi analizare la nivelul fiecărei şcoli în parte.

Ministerul Educaţiei a decis ca începând din 2014 media de admitere se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%,  şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 25% în calculul mediei de admitere.




Învăţământ - Cultură

Profesoara Nicoletta Huștiuc din Cugir, la întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning din stațiunea Venus

Cugir INFO

Publicat

în

În perioada 5–8 august 2026, în stațiunea „Venus” din Constanța, a avut loc întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning, un eveniment care reunește cadre didactice implicate activ în comunitatea eTwinning și care oferă, de la an la an, un important prilej de formare, schimb de experiență și colaborare.

La această întâlnire au participat și reprezentantele județului Alba: prof. Nicoletta Huștuc, de la Colegiul Național „David Prodan”, prof. Corina Voicu, de la Liceul Tehnologic Aiud, și prof. Georgeta Bădău, de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Ambasadorii eTwinning sunt profesori care au experiență în realizarea și coordonarea proiectelor educaționale online și care s-au implicat activ în comunitatea eTwinning. Pentru a deveni ambasadori, cadrele didactice au parcurs etape de formare, au participat la cursuri și au trecut prin probele necesare, acumulând astfel competențe și experiență pe care le pot împărtăși ulterior cu alți profesori.

Proiectele eTwinning sunt proiecte educaționale colaborative în care profesori și elevi din școli din România și din alte țări europene lucrează împreună, utilizând instrumente digitale. Prin intermediul acestor proiecte, elevii comunică, colaborează, realizează produse comune și descoperă noi culturi și perspective, în timp ce își dezvoltă competențe digitale, creative, lingvistice și sociale.

Pentru profesori, eTwinning reprezintă o oportunitate de a lucra alături de colegi din alte școli și țări, de a face schimb de experiență și de a descoperi metode și instrumente moderne care pot fi integrate în activitatea didactică.

Întâlnirea din acest an a inclus activități pe ateliere, sesiuni de lucru și discuții dedicate proiectelor eTwinning. Ambasadorii au analizat experiențele de până acum, au discutat despre aspectele care pot fi îmbunătățite și au împărtășit idei și exemple de bune practici.

Un loc important în cadrul întâlnirii l-au ocupat și „noutățile eTwinning”, precum și modificările care trebuie cunoscute de profesorii care își doresc să dezvolte proiecte de calitate și să obțină recunoaștere la nivel european. Au fost abordate și aspecte legate de parteneriate și de regulile care trebuie respectate în cadrul proiectelor.

Întâlnirea anuală a fost, astfel, nu doar un moment de formare, ci și unul de reflecție asupra activității desfășurate până acum și de identificare a unor noi direcții de dezvoltare a comunității eTwinning.

„În județul Alba, ambasadorii eTwinning au un rol important în promovarea programului la nivel județean. Profesorii care doresc să afle mai multe despre eTwinning, să inițieze un proiect, să găsească parteneri sau să își dezvolte competențele în domeniul colaborării online pot beneficia de sprijinul ambasadorilor.

De asemenea, instituțiile de învățământ care doresc să organizeze activități de informare, prezentări sau ateliere eTwinning îi pot invita pe ambasadorii județeni, printr-o programare prealabilă”, a relatat prof. Nicoletta Huștiuc

Potrivit doamnei prof., activitatea comunității eTwinning din Alba poate fi urmărită și în mediul online, prin paginile și grupurile de Facebook „eTwinning la școală”, „eTwinning Alba”, unde sunt promovate proiecte, activități, oportunități și noutăți din domeniul educației europene.

Participarea profesorilor Nicoleta Huștuc, Corina Voicu și Georgeta Bădău la Întâlnirea anuală a ambasadorilor eTwinning reprezintă o nouă oportunitate de a aduce în școlile din județul Alba informații actualizate, idei și exemple de bune practici.

„Prin implicarea lor, ambasadorii eTwinning contribuie la dezvoltarea unei comunități educaționale deschise către colaborare, inovare și schimb de experiență, oferindu-le profesorilor și elevilor posibilitatea de a se conecta cu școli din România și din Europa și de a transforma învățarea într-o experiență bazată pe colaborare și comunicare. Multumimm eTwinning Romania si ANPCDEFP pentru aceste oportunitati”, a conchis profesoara Nicoletta Huștiuc.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Schimbare de directori la Liceul Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Prin Decizie a Inspectoratului Școlar Județean Alba, directorul Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir, prof. Ionuț Iancu și directorul adjunct – prof.  Mihai  Jurj – Școala Gimnazială „Iosif Pervain” (unitate arondată liceului tehnologic amintit) își pierd mandatele începând cu anul școlar 2026- 2027.

ISJ Alba, nu a explicat cauzele care au condus la această măsură, dar conform unor informații (pe surse) între Iancu și Jurj ar fi existat unele disensiuni (profesionale) care se perpetuau de mai multă vreme.

În locul acestora au fost numiți: Prof. Rodica Gălățeanu – prof. de Limba Română (la Liceul Tehnologic) și Mihaela Stoica – prof. de Biologie la (Școala „Iosif Pervain”)

Într-o postare pe pagina sa de facebook, prof. Ionuț Iancu consemnează:

Niciodată nu voi putea să răsplătesc prin cuvinte încrederea celor care au muncit cu mine în echipă, în acești ani! Îmi voi încheia mandatul de director după aproape un deceniu la acest liceu și trebuie să mulțumesc pentru tot: colegilor ce m-au înțeles și i-am simțit aproape, partenerilor din oraș că nu m-au refuzat când am vrut să facem activități comune, agenților economici că m-au sprijinit, părinților, adulților și elevilor că au avut încredere în ceea ce facem concret la această școală!

Dacă un singur om a zâmbit mai mult și a avut încredere în locul unde eu am fost pus și a văzut altfel rolul educației și al managerului, cred că mi-am atins menirea, pentru toate timpurile ce le-am traversat.

Mă întorc cu normă întreagă la ceea ce știu să fac cel mai bine și pentru care m-am pregătit întreaga viață: să fiu profesor de română și să-i îndrum pe adolescenți pe cărările cunoașterii.

A fost o onoare pentru mine să reprezint acest liceu”

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir