Rămâi conectat

Actualitate

Simpozion medical cu tema: „Boala venoasă cronică, patologie cu prevalență crescută în zona geografică a localității”, organizat la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

În sala de recepții a localului „Chic” din Cugir a avut loc ce-a de-a doua întâlnire organizata în cadru oficial între medicii de familie și medicii specialiști care își desfășoară activitatea în cadrul Spitalului orașenesc Cugir.

La fel ca și întâlnirea precedenta, evenimentul a fost organizat la solicitarea Colegiului Medicilor Filiala Alba. Desfășurată într-un cadru mai puțin formal, reuniunea s-a desfășurat în prelungirea unui simpozion pe tema medicala organizat de dr. chirurg Terezia Mureșan – director medical la Spitalul orășenesc Cugir.

„Tema acestui simpozion a fost reprezentată de ,,Boala venoasa cronica”, patologie cu o prevalenta crescuta în zona noastră geografica. Au fost prezentate cu aceasta ocazie, cele mai moderne metode farmaceutice de tratament ale acestei afecțiuni. Trebuie menționat ca inițierea tratamentului medicamentos al bolii venoase cronice trebuie făcută de medicul specialist, medicul de familie fiind cel care continua prescrierea tratamentului pe baza scrisorii medicale emisa de specialist”, a afirmat dr. Terezia Mureșan.

În același ton, corpul medical al orașului a discutat detalii despre îmbunătățirea fluxului de documente între cele doua categorii de specialiști. De asemenea, au fost puse în dezbatere, amănunte legate de valabilitatea biletelor de trimitere emise de medicii de familie precum și ritmicitatea si numărul controalelor de care beneficiază pacienții consecutiv emiterii unui bilet de trimitere.

La întâlnire a participat și managerul spitalului, Jr. Florin Arion. ,,Aceste întâlniri vor continua pe parcursul acestui an, deoarece scopul lor este unul clar: îmbunătățire colaborării între specialiști și medicii de familie, în beneficiul pacienților”, a conchis chirurgul Terezia Mureșan.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Tânărul de 24 de ani din Cugir, depistat în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1.06 mg/l, reținut de polițiști

Cugir INFO

Publicat

în

Marți, 12 mai 2026, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 24 de ani, din Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

• Informații de background:

 La data de 12 mai 2026, în jurul orei 00.48, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit, pentru control, pe strada Cetății din oraș, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr din Cugir cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1,06 mg/l, pe strada Cetății

Cugir INFO

Publicat

în

Marți, 12 mai 2026, în jurul orei 00.48, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Cugir au oprit, pentru control, pe strada Cetății din oraș, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din orașul Cugir.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

În ambele situații, cercetările sunt continuate.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Cugir cercetar de polițiști, după ce a condus băut și a provocat un accident rutier pe strada Ion Budai Deleanu

Cugir INFO

Publicat

în

Marți, 12 mai 2026, în jurul orei 04.00, polițiștii din orașul Cugir au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Ion Budai Deleanu din oraș, a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ion Budai Deleanu, ar fi intrat în coliziune cu gardul unor imobile, rezultând doar pagube materiale.

În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir