Cugireni
Simona Petric, campioana care a demonstrat lumii întregi că ritmurile de salsa s-au născut la… Cugir!
Cugireanca Simona Petric, ce va împlini anul acesta, pe 9 aprilie, frumoasa vârstă de 30 de ani, este campioană mondială la salsa. Titlul a fost câştigat la concursul Puerto Rico Salsa Open 2011, secţiunea solo, în urma competiţiei desfăşurate în oraşul San Juan.
Simona Petric este fostă dansatoare a trupei Mandinga şi cofondatoare a şcolii de dans Salsa Factory din Bucureşti. Ea a reuşit performanţa de a deveni campioană mondială la salsa după zeci de ani de antrenament.Născută la Cugir (unde locuiesc şi acum părinţii săi), Simona şi-a descoperit talentul pentru dans la vârsta de 6 ani şi a practicat dansul sportiv la Cugir timp de 6 ani şi jumătate, în trupa regretatei Maria Petrea. A fost membră a Federaţiei Române de Dans Sportiv, în perioada 1990-1996 şi, din acea vreme, are în palmares numeroase cupe şi premii obţinute la concursuri naţionale şi internaţionale. Au urmat alţi 6 ani de dans tematic şi modern care i-au adus tot atâtea satisfacţii şi bucurii, ca şi perioada cosacrată dansului sportiv. Este absolventă a Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir (clasa de informatică) şi a Facultaţii de Automatică şi Calculatoare, din cadrul Universităţii Bucureşti. În capitală a urmat cursurile primei şcoli de salsa din România, Latin Rythms, condusă de campionul european Michael Mussulis. Reuşita Simonei Petric nu are ingrediente secrete: inteligenţă, seriozitate, disciplină şi hărnicie. Nu i-a scăpat niciun curs de salsa organizat în România la care a participat ca performer sau cursant alături de trupa sa, SalsaPhoria, pe care a fondat-o în 2006. Şi-a perfecţionat stilul de dans în afara graniţelor ţării: Bulgaria, Luxemburg, Polonia, Belgia. A urmat în Cuba lecţii de salsa cubana de la coregrafi renumiţi în domeniu: Yoannis Tamayo Castillo şi Yuniet Meneses Solis.
Palmaresul tinerei şi talentatei Simona Petric este impresionant şi din lunga listă de participări redăm: locul I: Dance Masters, Salsa Section, Bucureşti (2009), Puerto Rico Salsa Open, Bucureşti (2010), World Latin Dance Cup, Bucureşti (2010); locul II: World Salsa Championship, Mamaia (2009); locul III, World Salsa Championship, Sofia – Bulgaria (2008), Christmas Salsa Bal, Sofia – Bulgaria (2010), 7’th Fanta Dance Fiesta, Bulgaria (2011). A ocupat locul VII mondial la secţiunea Salsa în cadrul World Latin Dance Cup (San Diego, California, SUA, (2010) şi locul V mondial la secţiunea Bachate în cadrul aceluiaşi concurs. Toate acestea au fost încununate cu titlul de campioană mondială la Puerto Rico Salsa Open, Secţiunea Solo Feminin (2011). Simona trăieşte din august 2012 în Caguas – Puerto Rico, unde pregăteşte show-uri de salsa alături de Angel Santos Rivera, partenerul şi logodnicul său. Aici şi-au creat şi o şcoală de dansuri latino. De asemenea, participă la diverse evenimente în calitate de instructor şi performer.
Mulţumim pentru colaborare doamnei Rodica Florea, directoarea Casei de Cultură Cugir.
Sursa foto: facebook.com

Cugireni
Inginerul cugirean Aurel Voicu, cel mai bătrân doctorand din România, împlinește 90 de ani
Inginerul Aurel Voicu, fost primar al orașului Cugir împlinește astăzi frumoasa vârstă de 90 de ani. Totodată, cugireanul este și cel mai în vârstă absolvent de facultate și student masterand din România.
Inginerul Aurel Voicu a lucrat întreaga sa viață profesională în cadrul uzinei mecanice din oraș, din 1968 și până în 1995. După pensionare a fost primar și viceprimar al orașului timp de 12 ani. La finalul carierei politice, s-a dedicat realizării unui muzeu. Pentru a colabora legal cu instituția culturală și pentru a aprofunda cunoștințele din domeniul istoriei necesare dezideratului, a decis să se înscrie la masterat.
• Ales în administrația Cugirului timp de 20 de ani
La Cugir, pe lângă uzina de muniție și armament, care funcționează și astăzi, a existat o tradiție de peste 50 de ani în domeniul producției de mașini de cusut și mașini de spălat. Aici erau angajate, în special, soțiile bărbaților care munceau în secția „specială”.
În 1989, lucrau în uzina mecanică circa 18.000 de oameni. Astăzi, în cele două societăți în care s-a divizat fosta mare platformă industrială, mai lucrează aproximativ 2.000 de persoane. Studentul Aurel Voicu este pensionar din anul 1995.
Cariera politică și-a început-o în anul 1992, când a fost ales consilier, în primele alegeri locale libere din România. Ulterior, a fost ales primar timp de două mandate, în perioada 1996 – 2004, și apoi viceprimar timp de un mandat.
Între 2008 și 2012 a fost, de asemenea, consilier local. Și în prezent, „studentul” mai activează din punct de vedere politic, el fiind președintele organizației pensionarilor din PNL Alba. Ultimul proiect important al acestuia este cel al realizării muzeului din Cugir.
• Cel mai vârstnic student din România
Aurel Voicu a absolvit masteratul la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Albă Iulia, la Facultatea de Istorie. Domeniul ales este „Cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului istoric”, unde a început, în 2022, alături de 16 colegi. A avut pe 5 iulie disertația.
Pentru a putea urmări și participa la cursuri, Aurel Voicu a fost nevoit să învețe să lucreze pe calculator, asta în condițiile în care 90 la sută din cursuri au fost exclusiv online. Are un băiat și o fată, iar când și-a dat seama că e văzut de tot orașul Cugir s-a emoționat.
• La aproape 90 de ani s-a apucat de doctorat
Cu toate că mai avea doar câteva luni până la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, setea sa de cunoaștere nu îi dădea pace, motiv pentru care fostul edil al orașului de la poalele Drăganei s-a apucat de doctorat.
Tema aleasă de cugirean pentru lucrarea de doctorat este ”Premisele înființării Muzeului orașului Cugir”.
• Secretul longevității
Inginerul Aurel Voicu din Cugir a fost prezent și la emisiunea în direct „La Măruță” de la PRO TV, unde a discutat despre experiența sa de student și absolvent de master la vârsta de 89 de ani.
Întrebat ce face pentru a se menține în formă la această vârstă, inginerul a declarat că în fiecare dimineța face 30 de minute de sport și are o dietă echilibrată. De asemenea, acesta pune accent și pe timpul petrecut cu familia, pe credință și pe activitățile din cadrul primăriei de la Cugir.
Aurel Voicu este căsătorit de 60 de ani și vorbește cu lacrimi în ochi despre soția sa și despre nepoți, cu care se mândrește.
Mesajul cugireanului pentru tinerii din ziua de astăzi este „Să învățați la vreme! Mai târziu este mai greu.”
Cugireni
Agentul principal de poliție Ovidiu Văsian a salvat o femeie de 96 de ani, imobilizată la pat, din casa cuprinsă de incendiul de pe strada Ion Creangă
Agentul principal de poliție Ovidiu Văsian din cadrul Poliției Orașului Cugir, este eroul zilei. Miercuri, 14 mai 2025, el a răspuns prompt la un apel care anunța un incendiu la un imobil din Cugir.
Ajuns la fața locului, nu a stat pe gânduri și a pătruns în imobil, preocuparea sa principală fiind să salveze persoana care se afla în interior, o femeie, în vârstă de 96 de ani, imobilizată la pat.
„Îl felicităm pe colegul nostru pentru mobilizarea exemplară și devotamentul de care a dat dovadă!”, a transmis Poliția Română.
Cugireni
La aproape 90 de ani, cugireanul Aurel Voicu este cel mai vârstnic doctorand din România
Aurel Voicu, fostul primar al orașului Cugir, își pregătește doctoratul, după ce anul trecut, în 2024, bărbatul a devenit cel mai vârstnic absolvent din România, odată cu finalizarea studiilor de master la Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Cu toate că peste două luni Aurel Voicu va împlini venerabila vârstă de 90 de ani, setea sa de cunoaștere nu are limite, motiv pentru care fostul edil al orașului de la poalele Drăganei s-a apucat de doctorat: „Mă aflu pe drumul lung și greu al studiilor doctorale, care spre deosebire de masterat, este mult mai lung și mai complex, atât în conținut, cât și în volum”, a declarat bărbatul pentru ziarulunirea.ro.
Doctorand la 90 de ani
Aurel Voicu a urmat studiile de masterat la Universitatea din Alba Iulia în perioada 2022-2024, pe care le-a finalizat cu lucrarea de disertație „Monumentele de for public din orașul Cugir. Evidență și punere în valoare”: „S-a făcut un studiu pe această temă și a fost apreciat de cei interesați, respectiv Primăria, Uzina Mecanică, Fabrica de Arme, biserica, mai ales că a fost și o apreciere pozitivă prin apariția mea la emisiunea La Măruță”, ceea ce a atras aprecierile mai multor concetățeni sau chiar români”, spune bărbatul.
Tema aleasă de cugirean pentru lucrarea de doctorat este „Premisele înființării Muzeului orașului Cugir”. Începuturile înființării muzeului de la Cugir sunt în anul 2007 și s-au încheiat în 2022 cu o expoziție muzeală publică permanentă, organizată de către Asociația Pro Cugir, pe care Aurel Voicu o conduce cu onoare, după cum spune: „Din 2022 în 2024, dar și anul acesta, au apărut în cadrul expoziției permanente aprobate de Consiliul Local în 2014, și doi angajați cu specialitatea Istorie, de la Universitatea „1 Decembrie 1918”, și anume Barbu Mihaela, respectiv Claudiu Purdea, care au pus în rând cele 3800 de exponate dobândite de mine în perioada menționată”, mai spune bărbatul.
Înființarea Muzeului Tehnic al orașului Cugir
De asemenea, potrivit lui Aurel Voicu, s-a obținut deja o hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea Muzeului Tehnic al orașului Cugir, cu aprobările cuvenite de la Ministerul Culturii, dar și a altor instituții abilitate.
„Acum ne aflăm în perioada de atestare, de stabilire și prezentare a parametrilor în care se află precedenta expoziție muzeală care a avut 14 săli, cu tot atâtea teme, iar acum se mai adaugă încă 2 secțiuni, însă pentru că se află într-o clădire improprie, administrația locală se zbate să amenajeze o altă clădire pentru a găzdui Muzeul Tehnic al orașului Cugir care, pe timp ce trece, se îmbogățește cu exponate de valoare”, a mai adăugat Aurel Voicu.
Potențialul turistic uriaș al orașului Cugir este un alt punct important pe lista de interese a cugireanului, acesta subliind că traseul Via Transilvanica, care trece și prin orașul Cugir, atinge toate monumentele principale de for public, care sunt cuprinse în studiul masteratului său: „Este o ocazie de a scoate în evidență această bogăție a unui tezaur privind istoria locală, care sunt într-o stare bună, dar și relevante pentru istoria locală.”
-
Mondenacum 11 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 2 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 9 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum o lună
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 6 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 2 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 8 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)