Învăţământ - Cultură
Semicentenar la Liceul Teoretic David Prodan Cugir
În acest an școlar, Liceul Teoretic Cugir își aniversează semicentenarul. Cu toate că activitatea în cadrul Liceului Industrial Nr. 1 (cum se numea la acea vreme) a început în toamna anului 1969, inaugurarea oficială a fost făcută, într-un cadru festiv, trei ani mai târziu, în 1971.
Din documentele păstrate în arhiva liceului aflăm că lucrările au fost făcute de TCH Deva, iar cheltuielile în valoare de 5.698.761 lei, o sumă foarte mare pentru acele timpuri, au fost suportate de Uzina Mecanică Cugir prin Serviciul de Investiții.
Clădirea era dotată cu 16 săli de clasă și lângă ea a fost construită și clădirea atelierelor mecanice și a centralei termice. Acesta a fost începutul pentru că Sala de Gimnastică Sportivă, Internatul, Cantina și Amfiteatrele liceului au fost construite mai târziu și inaugurate în anul 1976.
Prin amabilitatea doamnei profesoare Uritescu Ana vă punem la dispoziție o poză document cu momentul tăierii panglicii de către ing. Nicodim Roșca directorul fabricii de atunci.
Poza ne oferă si un detaliu legat de stadiul lucrărilor la acea data. În spatele profesorilor pe partea stângă și dreaptă a aleii de la intrarea principală se pot observa câteva movile de pământ care ne arată faptul că spațiul verde încă nu fusese amenajat.
În poză apar profesorii și câțiva elevi de atunci: eleva Mariana Bogdan (anul IV, elev Victor Bora (anul II A ), președintele comitetului de părinți Pascu, dir. ing. Nicodim Roșca – Uzina Mecanică Cugir, prof. Bocșa Stela, prof. Dâncan Ionică, prof. Bițânțan Doina, dir. adj. Maerescu Avram, prof. Ioan Onac, prof. Emilia Hămăruș (Bătucă), prof. Ana Uritescu, prof. Ileana Fărăgău, prof. Rodica Câmpean (Florea), prof. Emilia Pâclisan, prof. Doina Dârjan, prof. Ioan Oprisor, ing. Dan Fărăgău, maistru Crisan Alexe, ing. Alexandru Iacob, maistru Gheorghe Preunca, prof. Sorin Teodor, ing. Kandrai Eugen.
Informații puse la dispoziție prin amabilitatea doamnei profesoare Florea Rodica
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
