Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Șefii principalelor instituții județene s-au deplasat la Săliștea pentru a analiza situația epidemiologică

Cugir INFO

Publicat

în

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu a dispus o analiză la fața locului a situației epidemiologice de la nivelul comunei Săliștea, împreună cu Dl. Comisar Șef Florin Dogaru – Inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Dl. Colonel Giurea Marius – Inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, Dl. Colonel Guia Adrian – Inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Dl. Alexandru Sinea – Director Executiv și D-na Daniela Dreghici Popa – Director Executiv Adjunct a Direcției de Sănătate Publică Alba, Dl. Primar Aurel Stănilă și reprezentanții autorității locale.

Întrevederea a avut ca și temă principală de discuție situația de la nivelul comunei, iar în acest sens s-a dispus punerea în aplicare a unor măsuri de prevenire și combatere a infectării cu virusul COVID-19. Informații privind anchetele epidemiologice efectuate vor fi comunicate de către reprezentanții DSP Alba.

Prefectul Nicolae Albu face un apel către locuitorii județului Alba șă respecte normele de distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare.




Ştiri din zonă

Primarul comunei hunedorene Băița, Damian Diniș, a murit după ce a fost prins sub un tractor

Cugir INFO

Publicat

în

Primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe un teren situat în afara drumurilor publice.

Potrivit primelor informații, edilul, în vârstă de 58 de ani, se afla la volanul unui tractor care s-ar fi răsturnat. Bărbatul a rămas prins sub utilajul agricol. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să îi acorde primul ajutor, însă, din nefericire, medicii au constatat decesul acestuia.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

Damian Diniș, la al șaptelea mandat de primar

Damian Diniș a fost unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Acesta a condus comuna Băița fără întrerupere din anul 2000.

La alegerile locale din 2024, Damian Diniș a fost reales în funcția de primar, obținând astfel cel de-al șaptelea mandat consecutiv în fruntea administrației locale.

Edilul era, de asemenea, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Ce spune Poliția despre accident

Accidentul s-a produs miercuri, 2 septembrie, în jurul orei 16:40, pe un teren aflat în afara drumurilor publice, în comuna Băița.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, primele verificări efectuate la fața locului indică faptul că tractorul s-ar fi răsturnat, iar bărbatul a rămas prins sub utilaj.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați, în data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 16.40, cu privire la producerea unui eveniment în comuna Băița, în urma căruia un bărbat, în vârstă de 58 de ani, și-ar fi pierdut viața. Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, un tractor s-ar fi răsturnat, bărbatul fiind prins sub utilaj. Din nefericire, la fața locului a fost constatat decesul persoanei în cauză. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Femeie din Alba, prinsă băută la volan în Orăștie. Avea o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Alba, este cercetată penal după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului pe o stradă din municipiul Orăștie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 11:50, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, aflați într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor.

La volan se afla o femeie de 34 de ani, din județul Alba. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferița a fost condusă ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir