Actualitate
Sediu nou pentru asociația „Raul Cosmin” din Cugir. Vezi ce proiecte și-a propus organizația pentru anul 2018
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor copiilor şi tinerilor cu autism şi alte dizabilităţi grave şi pentru o mai bună desfăşurare a activităţilor, Asociaţia „Raul Cosmin”- Cugir îşi desfăşoară activitatea în Cugir pe strada Emil Racoviţa, nr. 5, într-un spaţiu închiriat.
Potrivit președintelui fondator al asociației, prof. Rodica – Cristina Catrinescu, din asociație fac parte un număr de zece beneficiari, iar atât chiria cât şi utilităţile asociaţiei sunt suportate din bugetul personal al membrilor fondatori.
În vara anului trecut 2017 s-a investit pentru amenajarea şi dotarea sediului aproximativ 10.000 lei, bani proveniţi din bugetul personal al membrilor fondatori.
Sediul dispune de: sală de terapie şi joc, sală de activităţi de grup, birou, grup sanitar și are ca dotări: calculatoare, imprimantă laser color, materiale de terapie, mobilier.
În acest moment Asociaţia desfăşoară diferite activităţi de grup precum: acțiuni de informare, conștientizare și integrare în societate a persoanelor afectate de Autism; ateliere creative în cadrul cărora atât copii cât şi părinţii socializează; stimulare – dezvoltare prin artă (desen pictură); stimulare – dezvoltare prin joc, muzică, mişcare, teatru.
După cum ne informa președinta asociației, activitățile se desfășoară zilnic intre orele 16.00 – 19.00 sau în funcție de posibilitățile și cerințele beneficiarilor ținînd cont că majoritatea copiilor frecventează diferite forme de învătământ.
De asemenea, asociaţia depune eforturi pentru a dezvolta colaborări şi a aduce la Cugir cei mai buni specialişti în domeniul Autismului.
„În acest an (2018) asociaţia noastră are în vedere și depunerea actelor pentru acreditare în domeniul serviciilor sociale și dezvoltarea altor terapii individuale cu specialiști. Pentru a susţine terapiile copiilor şi tinerilor gratuit și a nu lăsa pe umărul parinților costurile terapiilor care de cele mai multe ori depășesc veniturile familiei, cei care doresc, pot sprijini Asociația Raul Cosmin prin donații în conturile deschise la Banca Transilvania scursala Cugir: (RO03BTRLRONCRT0262523701 – cont lei și RO50BTRLEURCRT0262523701 – cont euro)”, a declarat Rodica Catrinescu.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Vineri, 30 octombrie 2026: Conferință despre inteligență și smerenie, organizată la Cugir
Organizația Tinerilor din Cugir organizează vineri, 30 octombrie 2026, conferința „Capcanele inteligenței și smerita cugetare”, susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache. Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, iar accesul publicului va fi gratuit.

Conferința propune o reflecție asupra conștiinței propriilor limite și asupra rolului smereniei în educația adolescenților și în dezvoltarea spirituală. Tema este abordată în contextul unei societăți în care acumularea de informații și dezvoltarea intelectuală ocupă un loc important în formarea individului.
Participanții vor avea ocazia să analizeze relația dintre inteligență și smerenie, precum și modul în care cunoașterea poate fi îmbinată cu echilibrul interior și cu dezvoltarea spirituală.
Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului întrebări relevante despre autocunoaștere, limite personale și importanța unei atitudini smerite în procesul de formare ca oameni.
Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”, situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 5, din Cugir.
Conferința este organizată de Organizația Tinerilor din Cugir, cu sprijinul partenerilor, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această întâlnire dedicată reflecției și dialogului.
Actualitate
Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi intrat fără permisiune în locuința bunicii sale
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu. Acesta ar fi pătruns fără acordul bunicii sale, în vârstă de 68 de ani, în locuința acesteia.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs duminică, 25 octombrie 2026, în jurul orei 12:30.
Din cercetările efectuate a reieșit că tânărul ar fi intrat în imobil fără consimțământul femeii, folosind o metodă neobișnuită: ar fi escaladat peretele exterior al clădirii și ar fi pătruns în interior printr-o fereastră.
În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au dispus, la data de 25 octombrie, reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro