Actualitate
Secţia de chirurgie a Spitalului Orăşenesc Cugir va fi deservită permanent de doi medici specialişti în chirurgie generală
Eforturile conducerii spitalului Orăşenesc Cugir şi ale administraţiei locale de a atrage medici tineri la Cugir încep să dea roade. Începând din 3 iunie, secţia de chirurgie a Spitalului Orăşenesc Cugir va fi deservită de doi specialişti în chirurgie generală.
Doctorii Boruah Prabir şi Boruah Terezia au ocupat posturile scoase la concurs în luna aprilie, semnând cu spitalul din Cugir un contract de muncă cu normă întreagă. Potrivit managerului unităţii medicale, Silviu Samoilescu cele două cadre medicale vor lucra în ambulatoriul de specialitate, în spital şi vor asigura gărzi de chirurgie. “Până acum în cadrul secţiei activau doi medici cu jumătate de normă, care făceau naveta de la spitalele din Sebeş şi Aiud, astfel că pacienţii nu puteau beneficia de consultaţii şi îngrijiri de specialitate decât după un program redus. Faptul că vom avea două cadre medicale, fiecare cu normă întreagă, îmbunătăţeşte considerabil activitatea chirurgiei în beneficiul pacienţilor, făcând posibile şi intervenţiile operatorii. Deocamdată acestea vor fi programate în funcţie de prezenţa anestezistului care lucrează cu jumătate de normă” a precizat managerul spitalului.
Din spusele lui Silviu Samoilescu, eforturile spitalului de a atrage medici au fost suţinute de conducerea administraţiei locale.”Asigurarea unei locuinţe de servici a reprezentat întotdeuna un subiect de discuţie cu medicii care la un moment dat şi-au manifestat intenţia de a veni la spitalul din Cugir. Din păcate unitatea medicală nu deţine astfel de locuinţe, însă beneficiem de sprijinul primarului Adrian Teban împreună cu care am discutat această problemă, urmând ca cei doi medici să primească o locuinţă din fondul locativ.”
Până în prezent, doctorii Boruah Prabir şi Boruah Terezia şi-au desfăşurat activitatea medicală în cadrul clinicii Chirurgie III din Cluj-Napoca.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Tânăr de 20 de ani din Cugir, reținut după ce și-ar fi agresat partenera
Un tânăr de 20 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru violență în familie.

Potrivit polițiștilor, incidentul s-a produs în data de 21 august 2026, în timp ce tânărul se afla la domiciliul unei cunoștințe, în Cugir, împreună cu partenera sa, în vârstă de 18 ani.
Pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul ar fi agresat-o fizic pe aceasta.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există un risc iminent pentru victimă. În consecință, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil timp de cinci zile.
În noaptea de 21 spre 22 august, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Actualitate
Campanie de strângere de fonduri destinată achiziției de ghiozdane, complet echipate, pentru aproape 70 de copii din Cugir
Asociația „Implicare și Dăruire Cugir 2023” lansează o nouă campanie umanitară dedicată copiilor cu nevoi din oraș. Sub îndemnul „Împreună putem pune un zâmbet în ghiozdan”, campania se desfășoară în perioada 19–31 august 2026.

Organizatorii își propun să strângă fonduri pentru achiuziția de ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru aproape 70 de copii din Cugir, elevi din clasele I-VIII, identificați de asociație ca având nevoie de sprijin pentru începutul noului an școlar.
Reprezentanții asociației transmit că un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite, oferindu-le copiilor încredere și bucuria de a începe școala în condiții mai bune.
„Un ghiozdan pregătit pentru școală înseamnă mai mult decât rechizite – înseamnă încredere, bucurie și șansa de a începe școala cu demnitate. Fii alături de noi și ajută un copil din listă. Orice implicare contează. Împreună facem bine”, este mesajul transmis de Mihaela Bota, președinta asociației.
Cei care doresc să se implice în campanie sau să afle mai multe informații pot suna la 0774 566 719.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 10 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 7 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia