Rămâi conectat

Actualitate

Seară de informare şi familiarizare cu corpurile cerești, organizată la CUGIR, cu prilejul Zilei Internaționale a Astronomiei

Cugir INFO

Publicat

în

Cerul înorat, de ieri seară, nu i-a oprit pe cugireni să se strângă în număr destul de mare la Stadionul Parc (Stadionul Nou), începând cu ora 19.00 pentru o seară de observatii astronomice şi informaţii din domeniu, organizată de clubul „Universul de lângă noi”.

La dispoziția celor prezenți la eveniment au fost  puse 7 telescoape şi cu toate că condiţiile meteo au împiedicat observaţiile astronomice, organizatorii au fost plăcut surprinşi de interesul manifestat de cei prezenţi pentru telescoape şi pentru ce pot observa cu ele.

Cei mai norocoşi dintre participanţii la eveniment au avut totuşi o fereastră de 10 minute, în care au putut observa planeta Jupiter cu sateliţii săi şi Luna.

Organizatorii vor reveni cu telescoapele în oraş când condiţiile meteo vor fi favorabile, iar cei pasionaţi de astronomie se vor putea familiariza cu corpurile cerești.

“Mulţumim celor care ne-au ajutat la organizarea evenimentului, Casa de Cultură Cugir, doamnei Rodica Florea, Camelia Bartalics, Ştefan Fane Pop-Cot din Alba şi Dan-George Uza din Cluj care au venit cu support tehnic, Robert Giovano, Mihai Barbu.  Au fost persoane care au aşteptat până la ora 23.00, le mulţumim pentru participare şi înţelegere. Suntem voluntari, așa că dacă dorești și tu să te implici alături de noi, te primim cu drag! Dispunem de câteva telescoape pe care le punem la dispoziția publicului, iar tot ceea ce facem, facem din pasiune și din dorința de a arăta și altora frumusețea cerului, a Universului de lângă noi”,  au transmis organizatorii.

În 2015, clubul a fost prezent cu telescoapele şi la Alba Iulia de Ziua Internaţională a Astronomiei.

„Universul de lângă noi” este un club de astronomie pentru amatori din Alba Iulia și împrejurimi, care își propune să înfrumusețeze orașul prin evenimentele pe care le organizează: Ziua Astronomiei, ieșiri la observații cu ocazia anumitor evenimente astronomice.

Ziua internațională a astronomiei este sărbătorită de cluburi de astronomie, observatoare publice, planetarii și alte instituții de profil din întreaga lume, în locuri publice, prin prezentări, observații astronomice din mijlocul parcurilor, demonstrații sau alte activități.




Actualitate

Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor

Cugir INFO

Publicat

în

Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.

Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.

După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.

Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.

O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.

Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.

Participarea la toate activitățile este gratuită.

Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.




Citește mai mult

Actualitate

Campanie de vaccinare antirabică a vulpilor și șacalilor, derulată în această toamnă la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Începând cu luna septembrie 2026, se desfășoară campania de toamnă de vaccinare antirabică aeriană și manuală a vulpilor și șacalilor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 55 din 16 ianuarie 2008.

Acțiunea urmărește prevenirea și combaterea rabiei (turbării) în rândul animalelor sălbatice, precum și reducerea riscului de transmitere a bolii.

Pe durata campaniei, în zonele vizate de vaccinare pot fi distribuite momeli vaccinale. Autoritățile recomandă populației să nu atingă și să nu manipuleze aceste momeli, să nu permită copiilor să se joace cu ele și să împiedice animalele de companie să le consume.

De asemenea, în cazul observării unui animal sălbatic cu un comportament neobișnuit, se recomandă evitarea apropierii de acesta și a oricărei încercări de capturare sau alungare.

Pentru informarea locuitorilor, posterele referitoare la campanie vor fi afișate în următoarele puncte din oraș:

  • Primăria Orașului Cugir, strada I.L. Caragiale, nr. 1;

  • Sediul Taxe și Impozite Cugir, Poliția Locală Cugir și SVSU Cugir, strada Victoriei, nr. 9;

  • Panoul informativ de pe Bulevardul pietonal, strada Alexandru Sahia, nr. 15.

Campania este anunțată de Primăria Orașului Cugir și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir, care subliniază importanța respectării recomandărilor privind manipularea momelilor vaccinale și protejarea sănătății oamenilor și animalelor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir