Administraţie
Se demontează vechii stâlpi din rețeaua publică a orașului Cugir. Cinci străzi râmân temporar fără iluminat public stradal
Primăria orașului Cugir anunță că a început operațiunea de deontare a vechilor stâlpi de iluminat stradal, iat în aceste zile se lucrează pe străzile M. Viteazu, I.B. Deleanu, Stadionului, Victoriei din Cugir și Principală din Vinerea unde sunt dați jos toți stâlpii care alcătuiau vechea rețea publică de iluminat.
Sunt primele străzi care se pregătesc să treacă la noul sistem de iluminat modern, inteligent și eficient, pentru care a fost executată o nouă rețea subterană, cu stâlpi de iluminat echipați cu corpuri LED și panouri fotovoltaice.
Pe perioada executării lucrărilor de demontare, cetățenii sunt atenționați că iluminatul public nu va funcționa.
Reamintim ca la Cugir se află în implementare proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public”, în valoarea de aporoximativ 8 milioane de lei. În baza acestuia, se montează 766 stâlpi de iluminat și 780 corpuri de iluminat LED cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, care vor fi controlate individual printr-un sistem de telegestiune. Practic, fiecare corp de iluminat va putea fi pornit sau oprit, i se va regla intensitatea luminoasă conform unor programe prestabilite și a unor senzori.
Prin acest sistem și prin trecerea de la lămpile cu sodiu, la corpurile LED, se preconizează o economisire de până la 70% pin reducerea consumului de curent. In plus, pe toate străzile vizate de proiect, cablurile de iluminat sunt introduse subteran.
În total 36 de străzi vor beneficia de noul sistem:
Orașul Cugir- Str. Nicolae Bălcescu, Str. Carpați, Str. Constructorul, Str. I.Creangă, str. I.B. Deleanu, Str. Griviței, Str. Horea, Str. Al. Sahia, Str. Stadionului, Str. Tineretului, Str. Victoriei, Str. Trandafirilor, Str.Rozelor, Str. Răul Mic, Str. 1 Decembrie 1918, Str. 21 Decembrie 1989 , Str. Serelor, Str. Dealului, Str. S.Bărnuțiu, Str. M. Eminescu, Str. Livezii, Str. M. Viteazul, Str. Pârâului, Str. Surianu, Str. Traian, Str. A. Vlaicu, Str. Nuferilor, Str. Dorului.
Localitatea Vinerea- Str. Principală, Str. Culturii, Str. Merilor, Str. Șantierului, Str. Tractoristului, Str. Zavoiului, Str. Vadului, Str. Morilor.
Administraţie
Adrian Teban, primar Cugir: „Sper ca Republica Moldova să adapteze administrația locală la structurile europene, pentru implementarea proiectelor”
Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a luat parte recent, la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova.

Potrivit edilului din Cugir, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu Alexei Buzău,reprezentant al Guvernului Republicii Moldova, au prezentat pașii făcuți de Republica Moldova în parcursul său european și despre reforma administrației publice locale.
„In interventia mea am subliniat necesitatea ca autoritățile locale să aibă atât capacitate administrativă, prin oameni cu expertiză, cât și capacitate financiară, prin resurse predictibile, pentru a-și putea planifica și implementa proiectele.
Spre deosebire de România, sper ca Moldova sa reuseasca sa adapteze administratia locala la structurile europene, nu pentru ca ne-ar cere cineva ci pentru a fi mai eficienti si a avea proiecte integrate, nu fragmentate cu multe resurse risipite”, a declarat Adrian Teban pentru Cugir Info.
În opinia sa, este esențial ca reforma să stabilească competențe clare pentru fiecare nivel de administrație și resursele financiare aferente.
În cadrul întâlnirii a fost adoptată o Declarație comună privind prioritățile grupului și s-a aprobat programul de lucru.
„Vom avea anual câte o întâlnire la Bruxelles și la Chișinău, pentru a discuta problemele concrete ale administrațiilor locale în acest proces. Republica Moldova are nevoie de administrații locale puternice pentru a reuși în parcursul său european”, a precizat primarul Cugirului.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Documentație tehnică pentru construirea unei grădinițe în localitatea Vinerea
Aleșii locali ai Cugirului au aprobat documentația tehnico-economică – faza PT și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiție ”Construire Grădiniță în localitatea Vinerea – orașul Cugir”.

Prin proiectul în faza de proiectare PT pentru obiectivul de investiţie amintit, finanțat în cadrul Programului „Regiunea Centru” aferent perioadei de programare 2021-2027, se propune construirea unei unități de învatămînt preșcolar.
Obiectivul principal îl reprezintă construirea unei gradinițe în care vor funcționa 3 grupe cu o capacitate de maxim 20 de copii/grupă.
Clădirea va fi organizată sub formă pavilionară având 3 corpuri principale care vor adaposti funcțiunile de bază (cele 3 săli de grupă și o sală multifuncțională) precum și o zonă centrală care asigură funcțiunile adiacente.
Valoarea totală a investiției – faza PT este de 13.025.108,68 lei, inclusiv TVA, din care valoarea aferentă construcțiilor și montajului (C+M) este de 7.943.110,04 lei, inclusiv TVA
Durata de implementare a proiectului este 36 de luni, dintre care lucrările de execuție se vor derula pe o perioadă de 17 luni.
De menționat că localitatea Vinerea, localitate componentă a orașului Cugir, nu dispune de o infrastructură de învățământ preșcolar care să răspundă în mod corespunzător nevoilor comunității locale și cererii existente pentru servicii de educație timpurie. Prin realizarea investiției se va construi o grădiniță cu o capacitate de 45–60 de copii, în localitatea amintită, str. Merilor nr. 4, în incinta Școlii Gimnaziale
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
