Actualitate
Scriitorul Radu Matei Todoran, despre brutăria LAE PECU: „Dacă ați fost în Cugir și nu ați gustat măcar un covrig, ați fost deageaba!”
„Ceva dospește aici!”. Este mesajul afișat pe clădira din Cugir, în care își desfășoară activitatea brutăria lui LAE PECU. O deviză susținută de o veche tradiție în panificație, narată de scriitorul Radu Matei Todoran din județul Alba, într-un periplu prin prezent și amintire.

„Născut la Pianu, crescut și școlit la Cugir și cantonat definitiv în Alba Iulia, mă consider ca aparținând în mod egal celor trei localități ale județului Alba. În ultimul timp, mi-am făcut un obicei de a merge cel puțin o dată pe săptămână la localul Wake Up din Cugir, pentru a bea o cafea cu prietenii din generală și liceu.

Pentru mine, călătoria aceasta se constituie într-un fel de pios ”pelerinaj” spre orașul tinereților mele! Mă umplu cu aerul proaspăt al văii Cugirului și mușc cu poftă din cea mai bună pâine din lume: pâinea de la brutăria lui LAE PECU! Dacă ați fost în Cugir și nu ați gustat măcar un covrig marca ”LAE” înseamnă că ați fost deageaba! Și știți de ce? Pentru că, CEVA DOSPEȘTE AICI! Aceasta este deviza!

Am intrat pe poarta pe care intram și acum 60 de ani, cu sfială și am găsit minunile de brazi de Crăciun împodobiți cu globuri, colaci și covrigi! În solemna curte a lui Lae Pecu, Dumnezeu să-l odihnească, emoționat, am scăpat pe piatra veche o lacrimă în amintirea lui, un bun prieten!”, înșiră în al său periplu Radu Matei Todoran.
Actualitate
Polițiștii din Cugir le-au oferit sfaturi de siguranță seniorilor de la Centrul „Lotus”
Polițiștii din Cugir au desfășurat miercuri, 5 august 2026, o activitate preventiv-informativă la Centrul de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice „Lotus”, unde aproximativ 50 de beneficiari au primit recomandări privind protejarea împotriva infracțiunilor și adoptarea unui comportament preventiv.

În cadrul întâlnirii, oamenii legii au discutat cu participanții despre respectarea regulilor de circulație, în special de către persoanele care folosesc biciclete și triciclete, subliniind importanța unei conduite prudente în trafic.
Un alt subiect abordat a vizat metodele de înșelăciune utilizate de infractori, atât în mediul online, cât și prin contact direct. Polițiștii i-au sfătuit pe seniori să nu furnizeze date personale unor persoane necunoscute, să evite accesarea linkurilor primite prin mesaje suspecte și să verifice orice informație înainte de a trimite bani, mai ales în situațiile în care li se solicită sume de bani sub pretextul că o rudă ar fi fost implicată într-un accident rutier.
De asemenea, participanții au fost avertizați să manifeste prudență atunci când sunt abordați pe stradă de persoane necunoscute care încearcă să le câștige încrederea prin gesturi aparent prietenoase, cum ar fi îmbrățișările, deoarece acestea pot ascunde tentative de furt.
La finalul activității, polițiștii i-au încurajat pe seniori să solicite ajutor ori de câte ori au suspiciuni că ar putea fi victimele unei înșelăciuni sau ale unei alte fapte ilegale, subliniind că prevenția rămâne cea mai eficientă metodă de protecție.
Actualitate
Trei seri de cinema în aer liber la Cugir. Proiecții gratuite în Parcul Stadion, între 7 și 9 august 2026
Locuitorii din Cugir sunt invitați să participe, în perioada 7–9 august 2026, la un eveniment dedicat iubitorilor de film, organizat în Parcul Stadion. Timp de trei seri consecutive, publicul va putea urmări gratuit filme pentru toate vârstele, într-o atmosferă relaxată, în aer liber.

Accesul este liber, iar programul este împărțit în două secțiuni: de la ora 17:00 vor fi proiectate filme de animație pentru copii, iar de la ora 19:00 vor rula producții dedicate publicului adult.
Programul proiecțiilor
Vineri, 7 august
- 17:00 – „Wish” – animație muzicală despre o lume în care dorințele prind viață;
- 19:00 – „Avatar 3” – continuarea celebrei serii regizate de James Cameron, cu o nouă aventură în universul Pandora.
Sâmbătă, 8 august
- 17:00 – „Paddington în Peru” – o nouă aventură a îndrăgitului ursuleț;
- 19:00 – „F1: The Movie” – film inspirat din lumea Formulei 1, cu Brad Pitt în rolul principal.
Duminică, 9 august
- 17:00 – „Wonka” – povestea începuturilor celebrului Willy Wonka;
- 19:00 – „A Complete Unknown” – dramă biografică despre primii ani din cariera legendarului Bob Dylan.
Organizatorii anunță că participanții vor avea la dispoziție câteva beanbag-uri pentru un plus de confort, iar la fața locului vor putea fi cumpărate popcorn, băuturi răcoritoare și alte gustări specifice unei seri de cinema.
Cei care doresc să participe sunt încurajați să vină cu o pătură sau un scaun pliant, pentru a se bucura în cele mai bune condiții de proiecțiile în aer liber.
Evenimentul se adresează întregii familii și promite trei seri de relaxare și divertisment sub cerul liber, în Parcul Stadion din Cugir.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro