Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Școala Gimnazială Nr. 3 este singura instituție din Cugir, implicată activ în derularea Programului educațional Erasmus+

Cugir INFO

Publicat

în

La trei ani de la lansarea Programului Erasmus+, una din cele mai prolifice iniţiative în domeniul educaţiei şi al formării profesionale, Şcoala Gimnazială Nr. 3 din Cugir se mândreşte cu câştigarea proiectului „Să jucăm viaţa pe scena educaţiei 2017-1-RO01-KA101-035903”, în valoare de 24.040 euro. Activitățile au presupus participarea la cursuri de formare a opt cadre didactice, în două mobilități: Split, Croația (22 iulie-2 august 2018) și Santorini, Grecia (2-13 septembrie 2018).

 În cadrul celui de-al doilea flux desfăşurat la Santorini, având ca furnizor de curs organizaţia nonguvernamentală „Pričalica” din Croaţia, cadrele didactice Laura Teban, Luminiţa Cebotari, Daniela Igna şi Luminiţa Sgubea au luat contact cu diverse metode de predare aplicabile unor realităţi socio-culturale variate, perfecționându-se în tehnici dramatice moderne.

Potrivit profesoarei Luminița Cebotari, prin activităţile desfăşurate în cadrul cursului „Drama in Education”, formatorul Ivan Slavič a oferit alternative educaţionale capabile să răspundă cerinţelor noii generaţii, fiind interesat să demonstreze faptul că activităţile teatrale au un rol important în educaţie.

Ele se constituie într-un mijloc excelent de a întări coeziunea socială, spiritul civic activ, de a facilita împlinirea personală, dialogul cultural şi egalitatea între sexe. De asemenea, sunt folosite pentru a dezvolta creativitatea, spiritul competitiv, înţelegerea drepturilor omului, respectarea democraţiei, pentru a încuraja toleranţa faţă de alte persoane şi culturi, contribuind în același timp și la dezvoltarea spiritului de apartenenţă la societatea europeană.

„S-au creat astfel modalităţi de lucru şi cooperare în echipe multinaţionale, punând laolaltă experienţa a 18 cadre didactice din Spania, Italia, Polonia, Grecia, Bulgaria și România. De aceea, proiectul se constituie într-o oportunitate de a genera în viitor noi parteneriate care să promoveze diversitatea culturală şi dobândirea de noi cunoştinţe prin tehnici nonformale”, ne-a transmis prof. Luminița Cebotari – membru al echipei de proiect.

Constantin PREDESCU




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învăţământ - Cultură

Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF

Cugir INFO

Publicat

în

Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.

Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.

Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.

La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.

Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Cugir INFO

Publicat

în

Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.

Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.

Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.

Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir