Învăţământ - Cultură
Școala Gimnaziala Nr. 3 Cugir reprezentată la întâlnirea ambasadorilor Erasmus Romania
Recent, Hotelul „Ramada” din Constanța a fost gazda evenimentului anual Întâlnirea Ambasadorilor Erasmus România. Această reuniune importantă a adus împreună profesioniști din domeniul educației din întreaga țară, cu un focus special pe dezvoltarea și îmbunătățirea programelor Erasmus.
Județul Alba a fost mândru să fie reprezentat în cadrul evenimentului de către doi profesori remarcabili: prof. Nicoletta Hustiuc de la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir și prof. Corina Voicu de la Liceul Tehnologic Aiud.
Aceste două ambasadoare Erasmus pentru sectorul Educație Școlară au adus cu ele experiența și dedicarea în promovarea învățării internaționale și a mobilității în rândul elevilor și cadrelor didactice.
Programul evenimentului a fost plin de activități interesante și interactive. În prima zi, participanții au fost întâmpinați cu înregistrarea și introducerea în atmosfera evenimentului. Social Presencing Theatre și Body Mind au adus dimensiuni creative și introspective, facilitând interacțiunea și conexiunea dintre participanți.
A doua zi a fost dedicată prezentărilor ambasadorilor din rețea, actualizării și instrumentelor. De la formula „comunitate” de raportare la discuții și feedback cu privire la chestionarul VET, participanții au explorat diverse metode de învățare și schimb de experiență. Prezentările colegelor de la Connector 2023 au acoperit o gamă variată de subiecte, de la învățarea prin teatru la explorarea metodelor non-formale.
Participanții au avut ocazia să împărtășească bune practici Erasmus și să discute cu seriozitate despre detaliile programului pe regiuni. Fiecare reprezentant a notat cu atenție sarcinile în calendarul comun, asigurându-se că toate aspectele importante sunt luate în considerare.
În ultima zi a evenimentului, a avut loc evaluarea întâlnirii și au fost propuse direcții clare pentru viitoarele activități online lunare. Evenimentul s-a încheiat cu o poză de grup, simbolizând unitatea și angajamentul comun în promovarea valorilor Erasmus+.
„Întâlnirea Anuală a Ambasadorilor Erasmus România 2023 a reprezentat o oportunitate esențială pentru profesioniștii din educație de a se conecta, împărtăși experiențe și dezvolta strategii pentru promovarea învățării internaționale și a mobilității în mediul școlar românesc. A fost un eveniment plin de inspirație și colaborare, consolidând angajamentul continuu în promovarea schimburilor educaționale de bune practici, care aduc plusvaloare învățământului romanesc”, ne-a declarat profesor Nicoletta Huștiuc.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
