Actualitate
Schimb de preoți între Bisericile Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” Cugir și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Vinerea
În duminica a IV-a din Post, numită și Duminica Sfintei Cruci, la Bisericile Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Vinerea a avut loc slujbe de vecernie în cadrul cărora au au fost numiți noi preoți.
Este vorba de venirea la Parohia 7 Cugir a preotului dr. Adrian Cebotari și plecarea preotului Mihai Gălățeanu la Parohia Vinerea II. O rocadă, care potrivit celor doi preoți s-a făcut pe cale amiabilă, cu acordul celor doi slujitori ai Bisericii Ortodoxe.
Schimbarea a creat o vie emoție atât în tabăra enoriașilor din Cugir, cât și a celor din Vinerea, aceștia regretând plecarea celor care i-au păstorit atâția ani. Slujbele de vecernie au avut loc la ora 16.00 la biserica din Vinerea (în prezența a cca 300 de credincioși și a unui sobor format din 12 preoți) și la ora 17.00 la Cugir (au fost prezenți 400 participanți). Au luat parte la eveniment, părintele protopop (de Sebeș) Ionel Arsu precum și primarul Cugirului, Adrian Teban. La sfârșitul slujbelor, părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură, după care a predat Sfintele Evanghelii și cheile bisericilor noilor preoți numiți.
Mihai Gălăţeanu a primit binecuvântarea de a sluji ca părinte paroh în Parohia 7 Cugir, în 2014. El are 37 de ani, este născut în Reghin, a absolvit Facultatea de Teologie din Alba Iulia, a cunoscut încă din studenţie viaţa monahală şi are studii de master. A mai slujit 5 ani în parohia ortodoxă Papiu Ilarion – Protopopiatul Luduș. Mihai Gălățeanu are 4 copii. Biserica Sfinţii Apostoli ,,Petru şi Pavel’’ în care va sluji, datează din anul 1311, este situată în incinta cimitirului din Vinerea, parohia numărând potrivit unor surse, aproximativ 350 de familii.
Adrian Cebotari s-a născut în Basarabia, dintr-o familie de intelectuali şi are ca studii Şcoala de muzică, Colegiul Politehnic, Facultatea de Teologie, Masterat, Doctorat. Are 45 de ani şi practică slujba preoţiei de la 22 de ani, iar timp de 4 ani a fost preot la Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Izvorul Ampoiului, aparţinând administrativ de oraşul Zlatna. Are 2 copii.
ConstantinPREDESCU
Actualitate
Peste trei ani de închisoare pentru un tânăr din Cugir, după ce a condus fără permis un autoturism care se defectase pe raza localității Sântimbru
Un tânăr de 26 de ani din Cugir a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, după ce a urcat la volanul unui autoturism fără să dețină permis de conducere. Fapta a avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2024, în localitatea Sântimbru.

Sentința a fost pronunțată miercuri, 30 septembrie 2026, de Judecătoria Alba Iulia. Instanța l-a condamnat inițial la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis, însă pedeapsa a fost contopită cu o condamnare anterioară pentru furt calificat.
A mutat mașina pe o distanță de câteva sute de metri
Potrivit actului de sesizare, incidentul s-a produs în jurul orei 1:46, la intersecția dintre DJ 107B și un drum comunal din Sântimbru. Autoturismul, un Volkswagen Passat împrumutat de la un cunoscut, se defectase în apropierea sediului unei societăți comerciale, într-o zonă în care staționarea era interzisă.
Tânărul s-a urcat la volan pentru a muta mașina aproximativ 200–300 de metri, spre stația de autobuz. La manevră ar fi participat și agenții de pază ai societății, care l-ar fi sprijinit să scoată autoturismul din zona respectivă.
În timpul deplasării, mașina a ieșit în decor. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale firmei. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au identificat autoturismul și persoanele implicate în jurul orei 6:04.
Verificările efectuate ulterior au arătat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Instanța a considerat că a existat „conducere”
În timpul procesului s-a reținut că motorul autoturismului era oprit în momentul deplasării. Cu toate acestea, instanța a apreciat că fapta întrunește elementele infracțiunii de conducere fără permis.
Judecătorii au făcut trimitere la Decizia nr. 9/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia noțiunea de „conducere” nu presupune obligatoriu ca vehiculul să fie pus în mișcare prin autopropulsie.
Tânărul a beneficiat de procedura simplificată, după ce și-a recunoscut fapta. În schimb, instanța a reținut existența recidivei postexecutorii. Acesta fusese liberat la termen în septembrie 2021, după executarea unei pedepse de 3 ani și 9 luni de închisoare, iar noua faptă a fost comisă în interiorul termenului de reabilitare.
Pedeapsa finală: 3 ani și 4 luni de închisoare
Infracțiunea de conducere fără permis a fost considerată concurentă cu o faptă de furt calificat, pentru care tânărul fusese condamnat definitiv în mai 2026 la 3 ani de închisoare.
Judecătoria Alba Iulia a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din pedeapsa de un an, respectiv 4 luni. Astfel, pedeapsa rezultantă a ajuns la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Din durata pedepsei vor fi scăzute cele 24 de ore de reținere din februarie 2024, precum și perioada executată începând cu 22 iunie 2026.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească 1.300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia nu este definitivă. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Actualitate
Eveniment Cultural-Științific la Cugir: Studiu Istorico Etnografic „Mădulari 2026 – oameni, fapte și locuri”
Sub genericul „Între istorie, oameni și comunități durabile”, la sala de festivități a Composesoratului Grăniceresc din Cugir va avea loc în data de 17 octombrie 2026, între orele 11.30 – 13.30, lansarea volumului de carte „Mădulari – 525 Atestare Documentară – Studiu Istorico Etnografic: Oameni, fapte, locuri”. „Monografia digitală a comunei Mădulari”.

Cartea aparține Asociației Oamenilor de Știință din Mădulari (Vâlcea) are ca organizatori Asociația Oamenilor de Știință din Mădulari și Colegiul Național „David Prodan” Cugir și va fi prezentată de Prof. Univ. Dr. Allexandru Burtea de la Universitatea de Vest Timișoara, fost locuitor al Cugirului, elev al Școlii Profesionale și Liceului Teoretic – secția Serală din Cugir.
Volumul cuprinde 475 pagini, a fost propus de Universitatea de Vest Timișoara/ ICAM spre evaluare la Academia Română în vederea premierii. Un număr de 15 volume vor fi puse la dispoziția auditoriului și 3 volume vor merge la Biblioteca Județeană Alba.
Vor fi prezenți ca invitați mai mulți pofesori cugireni printre care: Rodica Florea, Miron Bur, Nicolae Schiau, alți invitați. Vor avea loc donații de carte, acordarea de diplome aniversare șidistincții unui număr de trei profesori.
Constntin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
