Actualitate
Scandalul dintre doi medici de la Spitalul Orășenesc Cugir a scos oamenii în stradă
Un protest are loc, la această oră, în fața Spitalului Orășenesc Cugir, după ce un medicul urolog Eugen Brîndaș a anunțat că demisionează. Situația în unitatea medicală rămâne, în continuare, una tensionată.
Mai multe persoane au venit în fața spitalului pentru a-l susține pe medicul urolog Eugen Brîndaș, care a anunțat joi că își va da demisia după ce un alt medic din spital ar fi adus martori mincinoși împotriva sa.
„Cu mult respect vă anunț că începând cu data de 6 martie 2023 îmi voi da demisia de la Spitalul Or. Cugir. M-am săturat să fiu în bătaia puștii fără motiv, mai ales colegilor pe care i-am ajutat și i-am adus la Spitalul din Cugir, în special Dr. Sumant ( ortoped). Caracterul lui a mers până acolo încât a reușit să convingă doi pacienți și să ii aducă martori mincinoși (că eu i-aș fi înjurat) la Comisia de disciplină a spitalului. Știți foarte bine că de patru ani jumate de când am venit aici am ajutat pe toată lumea și am făcut și din imposibil posibil.
Refuz să mai coordonez CPU, refuz să îmi mai asum cazurile pe care el refuză să le vadă, pacienți în stare gravă, pacienți care puteau fi rezolvați aici și pentru care m-am milogit de multe ori în multe centre să fie luați să fie rezolvați pentru că am vrut să îmi fac datoria că și om în primul rând”, a afirmat medicul Brîndaș.
Medicul a mai spus că este un conflict mai vechi, din august 2021, pe care colegul său l-a „mutat din exterior, în interiorul spitalului”. Managerul spitalului din Cugir, Florin Arion, a declarat că sunt în derulare două cercetări disciplinare care îi vizează pe ambii medici, urmând a fi luate măsuri la finalizarea acestora.
Medicul acuzat, Sumant Ramchurn, nu a comentat acuzațiile colegului său. Acesta este originar din Mauritius și lucrează al Spitalul Orășenesc Cugir din iulie 2021.
sursa: adevarul.ro
Actualitate
Urs semnalat, pentru a doua seară consecutivă, pe strada Simion Bărnuțiu din Cugir. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație
Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 21:50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. În urma sesizării, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea locuitorilor din zonă.

La fața locului a fost mobilizat de urgență un echipaj de intervenție al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, aflat în serviciu și dotat cu echipamente specifice pentru gestionarea situațiilor în care sunt implicate animale sălbatice de talie mare.
Mesajul de avertizare a fost transmis de ISU Alba, pentru informarea populației și prevenirea unor incidente care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața persoanelor aflate în zonă.
Autoritățile recomandă locuitorilor să evite apropierea de animal și să respecte indicațiile transmise prin mesajul RO-ALERT.
Actualitate
Presiune redusă la apa potabilă în Cugir, din cauza unei avarii la rețeaua de distribuție
Locuitorii orașului Cugir, în special cei din zonele înalte ale cartierului Cindeni și din zona Râul Mic, se confruntă cu o scădere a presiunii apei potabile, în urma unei avarii produse la rețeaua de distribuție.

Anunțul a fost făcut de SC APA CTTA SA Alba – Sucursala Cugir, care precizează că echipele de intervenție se află la fața locului și lucrează pentru remedierea defecțiunii în cel mai scurt timp.
Potrivit operatorului, reluarea alimentării cu apă în condiții normale este estimată pentru ora 12:30.
Reprezentanții companiei avertizează că, după reluarea furnizării apei potabile, pot apărea depășiri ale parametrului de turbiditate. În această situație, consumatorii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere, până la revenirea parametrilor de calitate în limite normale.
Eventualele probleme sau zonele afectate pot fi semnalate la numărul unic Call Center 0377 900 400, disponibil de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, respectiv vineri, între orele 08:00 și 14:00.
În afara acestui program, sesizările pot fi transmise Dispeceratului Sucursalei Cugir, la numărul de telefon 0258 751 139.
Reprezentanții SC APA CTTA SA Alba își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
