Actualitate
Sâmbătă, 4 februarie 2017: Consultații oftalmologice gratuite pentru persoanele vârstnice din Cugir
O firmă brașoveană de specialitate în domeniul oftalmologic organizează sâmbătă, 4 februarie 2017, între orele 09:30 – 13:00, un program de consultații privind sănătatea ochilor destinat persoanelor vârstnice din Cugir și nu numai.
Activitatea, aflată la cea de-a V-a ediție a Campaniei Naționale ,,Ai grijă de ochii tăi”, va fi realizată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) ,,Solidaritatea” Cugir cu sprijinul președintelui asociației, Vistian Blaga. Acesta a pus la dispoziția celor interesați, Clubul Persoanelor Vârstnice situat în imediata apropiere a CARP din localitate.
,, Am ținut să organizăm această întâlnire în cadrul programului de manifestări consecrate împlinirii a 50 de ani de la înființarea la Cugir a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor”, a declarat președintele asociației, Vistian Blaga.
Potrivit organizatorilor, consultațiile și ramele (peste 150 de modele) vor fi oferite gratuit, iar cei interesați de comenzi pentru ochelari pot beneficia de cele mai reduse prețuri la lentile. De menționat că, membrii Casei de ajutor Reciproc beneficiază de reducere din partea asociației. Pentru înscriere, cei interesați pot apela la numerele de telefon: 0721.382.962 sau 0761.260.296.
Constantin Predescu
Actualitate
Intervenție a SVSU Cugir pentru salvarea a patru caprine, care au căzut într-o râpă adâncă din zona „Sub Coastă”, din Vinerea
În cursul după-amiezii de joi, o misiune mai puțin obișnuită, dar contracronometru, a pus la încercare abilitățile și ingeniozitatea echipei SVSU Cugir, pe strada Șantierului din Vinerea, zona „Sub Coastă”, la groapa de nisip .

Patru caprine care se aflau la păscut au alunecat și au căzut într-o râpă adâncă, rămânând blocate. Din cauza terenului extrem de nisipos și alunecos, misiunea de salvare a fost o adevărată provocare, existând în permanență riscul unor noi prăbușiri de pământ.
Pentru a ajunge în siguranță la animale și pentru a le aduce la suprafață nevătămate, pompierii voluntari de la SVSU Cugir au fost nevoiți să folosească echipamente speciale de alpinism și salvare:
– Frânghii de siguranță
– Hamuri de ancorare
– Multă răbdare și tehnică pentru a nu speria animalele deja panicate.
După eforturi susținute, toate cele 4 caprine au fost extrase cu bine din râpă și au fost predate proprietarului.
Felicitări echipei SVSU Cugir pentru promptitudine, implicare și profesionalism, indiferent de natura misiunii! Fiecare viață contează!
Actualitate
Bărbat de 40 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a lovit un cetățean cu un obiect tăietor, în zona pieptului
Vineri, 29 mai 2026, polițiștii din orașul Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 29 mai 2026, în jurul orei 00.20, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, în timp ce se afla în fața unui imobil de pe strada George Coșbuc, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu, l-ar fi lovit cu un obiect tăietor, în zona pieptului, pe un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din municipiul Sebeș, provocându-i leziuni corporale.
Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost transportat la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Acesta nu a rămas internat în spital.
Față de bărbatul, în vârstă de 40 de ani, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro