Actualitate
Sâmbătă, 1 iunie 2019: Activități sportive și cultural – artistice, la Cugir, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Vezi programul
Sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 9.00, copiii din Cugir se vor bucura de o serie de activități sportive, culturale și artistice, organizate de către autoritățiile publice locale.
Pe parcursul zilei vor avea loc concursuri de biciclete, triciclete, role, handbal, șah , box, karate, tenis, fotbal și demonstrații de karturi, la baza sportivă Skateparc și pe Arena Cugir, precum și desene pe asfalt, pe Bulevardul Alexandru Sahia (zona UPC – Prichindel).
Și anul acesta, atracția pentru copii și nu doar pentru ei va fi „Târgul Voluntarilor” (zona ,,Complex”) – eveniment în cadrul căruia echipe de tineri, vor vinde jucării, dulciuri și răcoritoare. Din suma strânsă la finalul zilei, voluntarii își doresc să ofere unui copil nevoiaș din oraș, în fiecare lună, timp de un an, o bursă în valoare de 500 lei, demers susținut în cadrul Asociației caritabile ,,Ține de tine”.
Nu vor lipsi nici activitățile culturale. Începând cu ora 16.00, pe Bulevardul Al. Sahia va avea loc Parada baloanelor colorate, Muzică și dans (parcare UPC). De la ora 17.00 și până la ora 20.00, tot pe Bulevardul Sahia, zona UPC se va desfășura Bubble Show, spectacol cu clowni și baloane de săpun.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Vineri, 10 iulie 2026: Vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, în cadrul Festivalului Dacic Singidava
Vineri, 10 iulie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir va avea loc vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, eveniment inclus în programul Festivalului Dacic Singidava.

Conceptul expozițional îi aparține istoricului dr. Claudiu Purdea și reunește ilustrațiile cu tematică istorică realizate în ultimii opt ani de ilustratorul Cătălin Drăghici pentru publicații și edituri de specialitate din România și din străinătate.
Expoziția aduce în prim-plan personaje și momente reprezentative din lumea antică, reconstituite prin ilustrații realizate cu atenție la detaliul istoric și în strânsă legătură cu cercetarea și reconstituirea istorică.
Vizitatorii vor putea descoperi personaje emblematice, războinici, meșteșugari, membri ai aristocrației și scene din viața cotidiană, precum și reprezentări ale unor momente importante din confruntările dintre daci și Imperiul Roman. Fiecare ilustrație este însoțită de explicații care contribuie la o înțelegere cât mai fidelă a contextului istoric.
Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să ofere publicului o perspectivă asupra civilizației dacice, evidențiind modul în care cercetarea științifică și arta reconstituirii istorice se completează reciproc pentru a readuce în atenție lumea de acum două milenii.
Vernisajul este deschis publicului și va avea loc vineri, 10 iulie 2026, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir.
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Goașele, găsit spânzurat în propria locuință. Poliția Cugir a deschis un dosar penal
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Goașele, a fost găsit spânzurat în locuința sa, miercuri, 8 iulie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au fost sesizați cu privire la descoperirea bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a identificat trupul neînsuflețit în interiorul imobilului.
În urma examinării sumare, oamenii legii nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul victimei.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în conformitate cu procedura aplicată în astfel de cazuri, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs decesul.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 8 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro