Rămâi conectat

Sport

Șahistul cugirean Samuel Panc, locul III la Concursul Internațional „Turneul Prieteniei”, desfășurat la Timișoara

Cugir INFO

Publicat

în

În Municipiul Timișoara s-a desfășurat recent, cea de-a XXIV-a ediție a Concursului Internațional de Șah „Turneul Prieteniei”, eveniment organizat de Clubul Sârbesc de Şah cu sprijinul Uniunii Sârbilor din România, competiție la care au participat 54 de șahiști din România și Serbia.

La finalul celor 7 runde ale concursului, Samuel a urcat pe locul III, cu un total de 5,5 puncte, fiind singurul concurent care a terminat turneul neînvins.

Șahiștul cugirean de la „Metalurgistul” a obținut victorii în fața câștigătorului concursului juniorul Iulian-Mihai Anghel, cât și a lui Petru-Sebastian Ursan, un alt jucător valoros care va participa în Divizia A la șah.

În urma acestui rezultat, Samuel va face un salt de 40 de puncte la coeficientul valoric ELO.

Potrivit „Fan Metalurgistul”, pentru secția de șah a Clubului Sportiv „Metalurgistul” Cugir, urmează meciurile din divizia A, în perioada 21-28 septembrie, într-o companie selectă a încă altor 17 echipe din România.

Cele 18 echipe vor face deplasarea la Eforie Nord, locul ales de Federaţia Română de Şah pentru desfășurarea acestei prestigioase competiţii pe echipe.

Va fi un nou moment în care șahiștii cugireni vor să se prezinte la un nivel înalt.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Cugireanca Alice Bulzan, locul II la Cupa „Tennis Fox”, competiție organizată la Sibiu în cadrul Campionatului Național Tenis10

Cugir INFO

Publicat

în

Cugireanca Alice Bulzan, în vârstă de 12 ani, a jucat sâmbătă, 14 februarie 2026, finala Turneului de Tenis de Câmp Tenis 10,  în Municipiul Sibiu, reușind să obțină un meritoriu loc II, în competiția mixtă, unde au participat atât fete cât și băieți în grupa de mingi galbene 11-15 ani.

Pe parcursul turneului, Alice a demonstrat determinare, ambiție și un nivel de joc excelent, reușind să acumuleze nu mai puțin de patru victorii consecutive. Performanța sa este cu atât mai notabilă cu cât trei dintre succese au fost obținute în fața unor adversari băieți, iar unul împotriva unei adversare.

Familia sportivei dorește să transmită și pe această cale mulțumiri antrenorului Lucian Rada pentru implicarea, dedicarea și profesionalismul de care a dat dovadă în pregătirea și susținerea Alicei. De asemenea mulțumiri și colegilor tenismeni din Cugir și părinților.

O felicităm și noi în numele presei și îi dorim multe performanțe!

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Roș-albaștrii”, egal în penultimul meci de pregătire al iernii: Metalurgistul Cugir – CSM Deva 1-1 (1-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Sâmbătă, în primul joc de verificare disputat în această iarnă pe „Arena Cugir”, Metalurgistul Cugir a remizat cu CSM Deva (lider cu maximum de puncte în Liga 4 Hunedoara), scor 1-1 (1-0).

Aflați la finele cantonamentului centralizat „roș-albaștrii” au punctat primii, prin Mihăilă, până la pauză, iar vizitatorii au egalat în mitanul secund, prin S. Mureșan (jucător din Alba). Ultimul joc amical va fi cu Unirea DMO.

În precedentele întâlniri, elevii lui Lucian Itu au învins Viitorul Sântimbru (2-1) , au remizat cu ACS Mediaș (2-2) și au pierdut cu Minerul Lupeni (3-4).

 

FOTO: Sorin GIURCA


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Atleții cugireni Vasile Hârjoc și Călin Morar – rezultate de excepție la Campionatul Național de Atletism Masters de la București

Cugir INFO

Publicat

în

În perioada 7 – 8 februarie 2026, în Sala de Atletism „Irina Sotter” din Bucuresti a avut loc C.N. de Atletism Masters, eveniment la care au luat parte sportivi din toată țara, peste vârsta de 35 de ani, la mai multe probe.

Din jud. Alba au participat atletii: Vasile Harjoc – C.S. „Metalurgistul Cugir – categ. +70 – probele de concurs 1500 m, timpul 6 min. 13 sec. 77 sutimi – locul ocupat – I si proba 3000 m – timpul obținut 13 min. 33 sec. 49 sutimi – locul ocupat I.

Călin Morar – C.S. „Metalurgistul” Cugir – categ. +40 – probele: 400 – timpul 58 sec. 21 sutimi – locul II, proba 800 m – timpul 2 min. 14 sec. 65 sutimi – locul I și proba 1500 m – timpul 4 min. 35 sec. 19 sutimi, locul II.

Din județ au mai concurat: Ilie Cioca – C.S.M. „Unirea” Alba Iulia – categ. +80, probele de concurs fiind: 1500 m, timpul obținut 6 min. 55 sec. – locul ocupat I și proba 800 m – timpul 3 min. 27 sec. (nou record national). Lucian Tatu – categ. +45, de la C.S.U. Alba Iulia probele: 60 m plat – timpul 7 sec. 86 sutimi, locul II; proba 200 m, timpul 28 sec. 47 sutimi – locul III. Endre Racz – categ. +55 – de la C.S. „Unirea” Alba Iulia, probele 60 m, timpul 8 sec. 62 sutimi, locul –III; proba 200 m, timpul 30 sec. 43 sutimi – locul II și săritură în înălțime 1 m si 25 cm. – locul I. Ovidiu Hulea – categ. +60 – C.S.M. „Unirea” Alba Iulia – probele 60 m, timpul 8 sec. 54 sutimi – locul I; proba 200 m timpul 29 sec. 42sutimi – locul I și proba de săritură în lungime, 4 m și 90 cm locul I. Violeta Cârpaci – C.S. „Unirea” Alba Iulia categ. F + 40, probele: 1500 m timpul 6 min. 12 sec. – locul I și proba 3000 m, timpul 12 min. 55 sec. – Locul I. Aurelian Zăgrean Aurelian – C.S. „Mica Roma” Blaj, categ. +45 – proba 3000 m, timpul 10 min. 32 sec. – locul II.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir