Actualitate
„Să ne cunoaștem orașul” – un proiect destinat copiilor organizat de Centrul Cultural Cugir
În cadrul proiectului desfășurat sub numele ,,Să ne cunoaștem orașul”, Centrul Cultural Cugir a derulat sâmbătă, 5 iunie, o acțiune deosebită în parteneriat cu asociațiile din oraș. Un demers programat pentru ziua de 1 Iunie, dar care a fost amânat din motive meteo precare.
Potrivit organizatorului, Centrul Cultural Cugir prin director Diane Dobrean, proiectul este menit să prezinte orașul Cugir în ochii celor mai mici locuitori ai săi și nu numai. Alături de asociațiile partenere, Asociația Ecologică și de Turism Năsâpiște, Asociația Ține de Tine și Asociația Rom&Gal copiii și tinerii participanți au ajuns în punctele de belvedere cele mai frumoase ale orașului, începând cu Turnul de apă, dealul Cetate, Piatra Pleșii, Dumbrava de pe Țara vântului, Poiana cu Goruni sau dealul Chiciora și chiar vârful Bucuru, pentru cei mai experimentați.
Membrii asociațiilor le-au vorbit despre oraș și cele mai frumoase puncte de interes local, despre natură și mișcarea în aer liber, pentru ca tinerii și copiii să cunoască cât mai bine locul în care trăiesc. Startul drumețiilor în natură a fost inițial planificat pentru ziua de 1 Iunie însă, cum vremea nu a făcut posibilă desfășurarea lor, au fost amânate pentru sâmbătă, 5 iunie, de Ziua Mediului. Grupurile participante la acțiune au marcat astfel mai multe evenimente bucurându-se de copilărie, de istoria locală și mai ales de natura înconjurătoare.
Acțiunilor din acest sfârșit de săptămână li s-au alăturat elevi și tineri din oraș, cadre didactice de la instituțiile de învățământ, elevi basarabeni veniți la studii în oraș, preoții bisericilor din Vinerea, Asociația Pro Cugir, grupul Dacii Singidavei și mai mulți voluntari care au susținut drumețiile și le-au făcut cât mai atractive. Astfel, participanții la drumeții au putut admira panoramele orașului, dar au luat contact direct cu istoria locului acolo unde ea a fost înfăptuită, aflând astfel despre viața dacilor, despre industria orașului și construcțiile ei, despre viața locuitorilor din zona de munte și despre viața sau supraviețuirea în natură.
„Bucuria de a te afla în natură și de a o aprecia la adevărata ei valoare și-a pus amprenta asupra tuturor participanților. Încântarea drumeților și feed-back-ul foarte bun al comunității ne fac să ne gândim la continuarea proiectului în forma aceasta în care l-am putut începe. Inițial proiectul a fost conceput sub altă structură, dar iată că toate aceste restricții ne-au făcut să ne adaptăm unor altor reguli care într-un final vor avea roade atât de frumoase în comunitatea noastră, sudând echipe noi și creând amintiri de neuitat pentru cei tineri și nu numai”, a ținut să precizeze directorul Centrului Cultural Cugir, Diane Dobrean.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Marți, 3 noiembrie 2026: Consultații oftalmologice gratuite la Cugir
Locuitorii orașului Cugir pot beneficia de consultații oftalmologice gratuite în cadrul campaniei naționale „Ai grijă de ochii tăi”, care va avea loc marți, 3 noiembrie 2026.

Acțiunea se va desfășura la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, situat pe strada Victoriei, nr. 5, din Cugir.
În cadrul campaniei, participanții vor beneficia de consultații gratuite pentru determinarea dioptriilor necesare ochelarilor.
Organizatorii anunță și o serie de oferte pentru achiziția ochelarilor:
- Plata în două rate, pentru ochelari;
- O lentilă gratuită la achiziționarea lentilelor bifocale sau progresive;
- Reduceri de preț de 20% pentru persoanele cu vârsta de peste 50 de ani și de 10% pentru cele cu vârsta de peste 40 de ani.
Persoanele interesate sunt încurajate să își programeze consultația telefonic, la unul dintre următoarele numere:
- 0721 382 962
- 0761 260 296
Campania își propune să faciliteze accesul populației la servicii de evaluare a vederii și să încurajeze acordarea unei atenții sporite sănătății ochilor.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Vineri, 30 octombrie 2026: Conferință despre inteligență și smerenie, organizată la Cugir
Organizația Tinerilor din Cugir organizează vineri, 30 octombrie 2026, conferința „Capcanele inteligenței și smerita cugetare”, susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache. Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, iar accesul publicului va fi gratuit.

Conferința propune o reflecție asupra conștiinței propriilor limite și asupra rolului smereniei în educația adolescenților și în dezvoltarea spirituală. Tema este abordată în contextul unei societăți în care acumularea de informații și dezvoltarea intelectuală ocupă un loc important în formarea individului.
Participanții vor avea ocazia să analizeze relația dintre inteligență și smerenie, precum și modul în care cunoașterea poate fi îmbinată cu echilibrul interior și cu dezvoltarea spirituală.
Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului întrebări relevante despre autocunoaștere, limite personale și importanța unei atitudini smerite în procesul de formare ca oameni.
Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”, situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 5, din Cugir.
Conferința este organizată de Organizația Tinerilor din Cugir, cu sprijinul partenerilor, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această întâlnire dedicată reflecției și dialogului.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
