Rămâi conectat

Actualitate

S-au aprins luminițele în bradul de Craciun amplasat în faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

brad-cugir-colinde-2013O atmosferă de mare bucurie în această seară pe platoul din faţă Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir unde peste 500 de localnici au venit să asiste la principala atracţie a oraşului, aprinderea luminițelor din bradul de Crăciun, eveniment care a dat startul începerii sărbătorilor de iarnă, în oraşul de la poalele Draganei.

Ceremonia, organizată în seara de Sfântul Nicolae a debutat printr-un concert de colinde susţinut de elevi din Vinerea ai Şcolii Gimnaziale nr. 3 Cugir, pregătiţi de profesoara Ionele Dărab, după care, grupul de folk al Colegiului Naţional ”David Prodan”, condus de profesorul Calin Furdui a interpretat minunate colinde specifice marii sărbători a Naşterii Domnului. Cu un talent de necontestat doi elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 3 Cugir, (fraţii Darius şi Daria Birăesc) au încântat participanţii prin frumoase interpretări muzicale dedicate sărbătorilor de Crăciun.

A urmat apoi, un interesant miniconcert de colinde susţinute de formaţia de colindători a Asociaţiei ”Ovidiu Rom” din localitate condusă de Cristian Roman.

Startul aprinderii bradului şi a instalaţiilor luminoase din oraş a fost dat de primarul Adrian Teban, având alături de el 5 copii, consideraţi cei mai buni elevi ai şcolilor din Cugir. La final, toţi copiii au primit din partea organizatorilor dulciuri, oficiile de distribuire a acestora fiind făcute de către membrii echipei teatrului de amatori din Cugir.

La eveniment au fost prezenţi: viceprimarul oraşului prof. Horia Rotche, consilieri locali, directorul Casei de Cultură prof. Rodica Florea, preşedintele Asociaţiei PRO Cugir ing. Aurel Voicu, directori ai unităţilor economice locale şi ai instituţiilor de învăţământ din oraș.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Noi rasteluri pentru biciclete, montate în fața școlilor din Cugir și Vinerea, odată cu începutul anului școlar 2026-2027

Cugir INFO

Publicat

în

Începutul noului an școlar 2026/2027 aduce o schimbare concretă pentru elevii din Cugir și Vinerea. Prin proiectul Just Streets, dedicat dezvoltării mobilității urbane, au fost achiziționate și montate rasteluri pentru biciclete în toate școlile și liceele din oraș și din localitatea Vinerea.

Investiția face parte din demersurile administrației locale pentru încurajarea transportului alternativ și crearea unor condiții mai bune pentru cei care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare către școală.

Noile rasteluri sunt destinate atât elevilor care folosesc bicicleta pentru deplasarea zilnică, cât și tuturor celor care își doresc un oraș mai accesibil, mai sigur și mai prietenos cu mobilitatea alternativă.

Reprezentanții echipei Just Streets Cugir precizează că rastelurile au fost montate recent, iar în perioada următoare vor fi realizate ultimele ajustări necesare pentru asigurarea unei utilizări cât mai sigure și eficiente.

Prin aceste măsuri, proiectul Just Streets urmărește să contribuie la dezvoltarea unei mobilități urbane moderne și sustenabile, în care mersul pe bicicletă să reprezinte o alternativă accesibilă pentru locuitorii orașului.

Just Streets Cugir – mobilitate, siguranță și oportunități pentru un oraș mai prietenos cu oamenii.




Citește mai mult

Actualitate

Patru persoane din Cugir, reținute după ce ar fi agresat un bărbat pe o stradă din oraș

Cugir INFO

Publicat

în

Patru persoane din Cugir, trei bărbați și o femeie, au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetate într-un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 28 august 2026, pe strada George Coșbuc din Cugir. Pe fondul unui conflict spontan, cei patru ar fi agresat fizic un bărbat în vârstă de 25 de ani, din același oraș.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au dispus, la data de 2 septembrie, măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei patru suspecți.

Este vorba despre trei bărbați, în vârstă de 17, 34 și 36 de ani, și o femeie de 35 de ani, toți din Cugir.

Cei patru urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir