Administraţie
S-a prelungit durata Contractului de închiriere între Orașul Cugir și Asociația Crescătorilor de animale
Contractul are ca și obiect închirierea de către Asociația Crescătorilor de animale din orașul Cugir a unor bunuri, care aparțin domeniului privat al Orașului Cugir, respectiv: pajiștile aflate în domeniului privat, precum și bunurile de retur – mijloace fixe aflate în domeniului privat al Orașului Cugir.
Luând în considerare adresa transmisă de către Direcția pentru Agricultură Județeană Alba și înregistrată la Primăria orașului Cugir, prin care se comunică faptul că din cauza situației creată de pandemia Covid – 19 care implică restricționarea deplasării personalului în vederea prevenirii răspândirii bolii, respectiv respectarea perioadelor de carantină și a zonelor carantinate se impune prelungirea termenului-limită de realizare a amenajamentelor pastorale până la data de 01.01.2022.
În acest sens OUG nr. 225/2020 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii prevede că: „Termenul prevăzut privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2022.”
Prin adresa sus-menționată se transmite faptul că este necesară prelungirea contractelor de închiriere/concesiune a pajiștilor pentru celelalte luni ale anului în curs, fără cuprinderea amenajamentului pastoral, urmând ca acesta să se aplice din anul 2022.
În acest sens, consilierii locali au aprobat încheierea unui Act adițional de prelungire a duratei contractului de închiriere cu încă 10 luni, respectiv până în data de 31.12.2021, perioadă până la care se va finaliza amenajamentul pastoral pentru pajiștile din orașul Cugir și se va putea întocmi un nou contract de închiriere.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Primăria Cugir a lansat licitația pentru proiectarea Centrului multicultural „dr. Ioan Mihu” din Vinerea. Fosta gospodărie tradițională va fi restaurată și transformată într-un spațiu cultural
Primăria Cugir a făcut un nou pas pentru realizarea investiției „Centrul multicultural dr. Ioan Mihu” din Vinerea, lansând în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) licitația pentru serviciile de proiectare tehnică.

Contractul are o valoare estimată de 394.000 de lei, fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 august 2026.
Investiția este derulată de Primăria Cugir în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și urmărește restaurarea și refuncționalizarea unui ansamblu gospodăresc tradițional din localitatea Vinerea, care va deveni un centru destinat activităților culturale, educaționale și expoziționale.
O gospodărie tradițională va fi readusă la viață
Ansamblul este situat pe strada Principală nr. 172 din Vinerea, pe un teren de aproximativ 1.975 de metri pătrați, aflat în proprietatea administrației locale.
Complexul este alcătuit din patru corpuri de clădire – fosta magazie de fierărie, casa memorială, șura și șoprul-atelier – care păstrează caracteristicile unei gospodării tradiționale din zonă. Curtea include elemente autentice, precum pavajul din piatră de râu și o fântână.
Clădirile au nevoie de lucrări ample de consolidare
Potrivit documentației de licitație, expertizele tehnice au identificat degradări importante ale construcțiilor. Printre acestea se numără infiltrații de apă, umiditate, degradarea elementelor din lemn și a acoperișurilor, dar și prăbușirea parțială a șurii.
De asemenea, instalațiile existente sunt depășite din punct de vedere tehnic, fiind necesară refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice, precum și modernizarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale.
Specialiștii apreciază însă că ansamblul poate fi restaurat și pus în valoare, cu respectarea soluțiilor tehnice ce vor fi stabilite în cadrul proiectului.
Spații pentru cultură, educație și evenimente
Prin această investiție, autoritățile locale își propun să conserve patrimoniul construit al localității Vinerea și, în același timp, să ofere comunității un spațiu modern destinat organizării de activități culturale, expoziții, ateliere și evenimente educaționale.
Proiectul prevede restaurarea elementelor arhitecturale originale, reorganizarea unor spații interioare și dotarea clădirilor cu instalații moderne de încălzire, iluminat și siguranță, fără a afecta caracterul istoric al ansamblului.
Vor fi amenajate și spațiile exterioare
Investiția include și reamenajarea curții, refacerea aleilor și a spațiilor verzi, precum și integrarea întregului ansamblu într-un concept peisagistic unitar.
După finalizarea proiectului și a lucrărilor de execuție, Centrul multicultural „dr. Ioan Mihu” va deveni un nou punct de interes pentru comunitatea din Vinerea și orașul Cugir, contribuind la valorificarea patrimoniului local și la dezvoltarea vieții culturale din zonă.
Administraţie
Vineri, 31 iuie 2026: Acțiune de dezinfecție și dezinsecție în Cugir și Vinerea. Ce trebuie să știe locuitorii
Primăria orașului Cugir anunță că vineri, 31 iulie 2026, începând cu ora 21:00, vor fi desfășurate lucrări de dezinfecție și dezinsecție în mai multe spații publice din Cugir și localitatea Vinerea.

Intervențiile vor avea loc în principalele parcuri, locuri de joacă și zone verzi din oraș, respectiv în Parcul Micro 7, Poiana cu Goruni din Vinerea, Parcul Primăriei/Centrul Cultural Cugir, precum și în parcurile și locurile de joacă de pe străzile Doinei, Tineretului – Mureșului, Aleea Victoriei – Doinei (Școala Generală nr. 3), Griviței, Drăgana, Carpați, Grigore Ureche și Zorilor.
Totodată, lucrări de dezinfecție vor fi efectuate și la toaletele publice de pe strada Mureșului nr. 2C și din Parcul Micro 7.
Autoritățile precizează că zonele în care se vor desfășura intervențiile vor fi semnalizate prin plăcuțe de avertizare. Pentru evitarea oricărui disconfort, persoanele vârstnice, copiii și persoanele care suferă de afecțiuni cardiace sau respiratorii sunt sfătuite să evite temporar accesul în aceste zone pe durata tratamentelor. Accesul publicului este considerat sigur la aproximativ două ore după încheierea aplicării substanțelor.
Un apel este adresat și apicultorilor din zonă. Deoarece operațiunile de dezinsecție vor fi realizate cu mijloace terestre în toate parcurile și locurile de joacă vizate, este recomandată luarea măsurilor necesare pentru protejarea familiilor de albine, în vederea prevenirii eventualelor intoxicații.
Potrivit administrației locale, produsele utilizate sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide și sunt autorizate conform legislației în vigoare pentru activități de profilaxie sanitar-umană.
Lucrările vor fi executate de SC Derat Mouse SRL, societate autorizată și certificată pentru desfășurarea activităților de dezinfecție și dezinsecție.
Reprezentanții administrației locale le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și recomandă respectarea măsurilor de siguranță pe durata desfășurării intervențiilor.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
