Administraţie
S-a finalizat modernizarea secției Maternitate – Ginecologie – Pediatrie, de la Spitalul Orășenesc Cugir
Secția Maternitate-Ginecologie-Pediatrie a trecut în ultimii doi ani printr-un amplu proces de transformare, devenind performantă atât ca și condiții medicale, cât și energetic. Totodată, ca urmare a investițiilor făcute, clădirea a trecut cu brio de verificările și evaluările ISU, obținând autorizația de securitate la incendii.

Primăria Orașului Cugir a recepționat lucrările și dotările realizate prin proiectul european “Creșterea eficienței energetice în clădirea publică Secția Maternitate și Pediatrie – Spital Orășenesc Cugir”. Moderna secție urmează să își deschidă porțile după finalizare lucrărilor de amenajare a curții, executate cu fonduri de la bugetul local și care se aflată pe ultima sută de metrii.
In cea mai mare parte, clădirea și-a păstrat compartimentarea: la parterul clădirii se afla secția de obstetrică-ginecologie, la etajul întâi este sala de nașteri și sala de operație care va deservi exclusiv secția de ginecologie, în timp ce la etajul al doilea și mansardă se află compartimentul de pediatrie. În cadrul fiecărui compartiment există saloane speciale, care asigură o suprafață de maxim 7 mp fiecărui pat și are dotări necesare persoanelor cu dizabilități de mobilitate, precum si grup sanitar propriu.
Au fost executate lucrări de anvelopare, consolidare a pereților, de reparații a acoperișului, de înlocuire a tâmplăriei, precum și lucrări interioare. Pentru creșterea eficienței energetice au fost montate echipamente de producere a energiei din surse regenerabile (panouri fotovoltaice, panouri solare, pompe de caldură). Au fost înlocuite instalaţiile electrice, termice, sanitare, și au fost instalate sisteme de aer condiţionat.
Accesul în clădire se face pe intrarea principală dinspre curte, având circuite separate pentru fiecare destinație, astfel încât să se respecte normele legale privind condițiile igienico-sanitare specifice unităților spitalicești.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Proiectul noului Plan Urbanistic General al orașului Cugir: arătura limitată la 30 cm în zonele arheologice. Ce alte restricții sunt propuse pentru fermieri
Proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG) al orașului Cugir, aflat în consultare publică, propune o serie de reguli privind desfășurarea lucrărilor agricole în siturile arheologice și în zonele de protecție ale acestora, cu scopul de a proteja patrimoniul istoric al localității.

Potrivit proiectului Regulamentului Local de Urbanism, exploatarea agricolă tradițională va putea continua în aceste perimetre, însă cu respectarea unor condiții stricte. Cea mai importantă dintre acestea prevede că lucrările de arătură nu vor putea depăși adâncimea de 30 de centimetri.
Măsura este propusă pentru a preveni afectarea straturilor arheologice aflate la mică adâncime. În zona Cugirului există numeroase vestigii istorice, inclusiv din perioada dacică și romană, care pot fi deteriorate prin lucrări agricole executate la adâncimi mai mari.
Scarificarea, interzisă în zonele protejate
Proiectul de regulament prevede și interzicerea utilizării scarificatoarelor în interiorul siturilor arheologice și al zonelor de protecție.
Scarificarea, cunoscută și sub denumirea de subsolaj, este o lucrare de afânare profundă a solului, realizată de regulă la adâncimi cuprinse între 40 și 60 de centimetri, pentru eliminarea straturilor compactate și îmbunătățirea drenajului. Tocmai această intervenție la adâncime este considerată incompatibilă cu protejarea patrimoniului arheologic.
Proprietarii sunt îndemnați să verifice încadrarea terenurilor
Documentația PUG recomandă proprietarilor de terenuri agricole din Cugir și din localitățile aparținătoare să consulte planșele de zonificare publicate pe site-ul Primăriei, pentru a verifica dacă terenurile lor se află în situri arheologice sau în zonele de protecție ale acestora înainte de efectuarea lucrărilor agricole mecanizate.
În cazul adoptării regulamentului în forma propusă, nerespectarea prevederilor privind protejarea patrimoniului arheologic poate atrage sancțiuni potrivit legislației în vigoare, iar în situațiile în care sunt produse distrugeri ale patrimoniului cultural pot interveni și prevederile legislației penale.
Proiectul noului Plan Urbanistic General al orașului Cugir se află în prezent în consultare publică. Până la încheierea acestei etape, cetățenii, fermierii și organizațiile interesate pot transmite observații și propuneri privind conținutul documentației.
Administraţie
Marți, 21 iulie 2026, Primăria Cugir organizează o dezbatere publică privind modificarea tarifelor de salubrizare
Primăria orașului Cugir anunță organizarea unei dezbateri publice pe tema proiectului de hotărâre privind acordarea unui mandat special pentru modificarea tarifelor distincte de gestionare și a tarifelor de facturare aferente serviciilor de salubrizare prestate de asocierea RER Vest S.A./Retim Ecologic Service S.A.

Dezbaterea va avea loc în data de 21 iulie 2026, de la ora 15:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local Cugir.
Potrivit administrației locale, proiectul vizează modificarea tarifelor aplicate în baza Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport al deșeurilor în Zona 2, Lot 2 – Tărtăria, nr. 223/27.12.2018.
Cei interesați pot consulta proiectul de hotărâre și anexele acestuia la sediul Primăriei Cugir, în programul instituției (luni–joi, între orele 07:30–16:00, iar vineri între 07:30–13:30), precum și online, la adresa: https://primariacugir.ro/monitorul_oficial/dezbateri
Cetățenii pot transmite propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare până la data de 21 iulie 2026, ora 10:00, fie prin e-mail, la adresa office@primariacugir.ro, fie în format fizic, la Registratura Primăriei Cugir, situată pe strada I.L. Caragiale nr. 1.
-
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 8 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 3 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro