Rămâi conectat

Monden

Roxana Pârvulescu și Narcis Gherman – Miss și Mister Boboc ai Colegiului Tehnic ”I.D. Lăzărescu”

Cugir INFO

Publicat

în

Peste 250 de tineri, în marea lor majoritate elevi, s -au întâlnit vineri seara la Discoteca ”Wake-up” din Cugir, pentru a lua parte la ”Balul Bobocilor” organizat de Colegiul Tehnic ”I.D. Lăzărescu”, din oraș.

Pe parcursul a mai bine de 5 ore participanții au avut prilejul să urmărească un grandios și atractiv spectacol, cu un variat program artistic și de divertisment, interpretat de tineri elevi ai  liceului, care au reușit să încânte prin muzică și dans, să dea tot ce e mai bun pentru ca în final să obțină titlul de ”Miss și Mister Boboc 2012”.

A fost o seară extraordinară în care tinerii au putut să se manifeste, să-și aplaude la scenă deschisă  colegii pentru talentul cu care au reușit să le creeze un cadru special de distracție și voie bună, alături de Asociația Milenium. Un eveniment la care și-au adus contribuția directorul colegiului, Alexandru Micaciu, adjunctul Ion Nicu, coordonatorul balulului Ionuț Iancu și diriginții claselor, profesorii Dacia Napău, Florin Toma, Claudia Precup.

Au fost votați pentru titlul de Miss, respectiv Mister elevii Roxana Pârvulescu – Clasa a IX-a A și Narcis Gherman – Clasa a IX-a B.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Monden

Mădălina Nistor și Ionuț Lazăr, noii „Miss și Mister Boboc” ai Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

În organizarea Consiliului Elevilor de la Liceul Tehnologic „I.D. Lăzărescu” Cugir, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir a avut loc vineri, 12 decembrie 2025, o nouă ediție – a „Balului Bobocilor – 2025”.

A fost un eveniment reușit, care a atras sute de participanți dornici să asisiste la un spectacol deosebit.

Tema balulului: „O călătorie în timp”, pe parcursul căruia s-au confruntat perechile: Osz Andrada- Vornicu Corneliu– Era Preistorică; Toderescu Georgiana- Berian Adrian – Era medievală; Barbu Andreea- Ispas Alexandru – Renaștere; Nuța Ana- Ghișa Marco –Steampunk; Nistor Mădălina – Lazăr Ionuț – Disco; Spînu Maria – Zoița Andrei – Cyberpunk

Probele concursului au constat în: Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de divorț, Premierea.

Momente speciale: Luiza Baltă, Trupa de dans Breakout, Ansamblul „Călin Julescu” Săliștea.

Momente artistice: Iulian si Laurențiu Buta, Fanfara Cugir.

Juriul alcătuit din: Directorul Centrului Cultural Cugir – Diane Dobrean; Directorul Colegiului Național „David Prodan” – Anca Stela Țîrlea; Consilier educativ – Diana Roșu; Profesor – Călugăr Monica; Reprezentant al consiliului elevilor – Vlad Marius; Director Liceul „I.D. Lăzărescu” – prof. Iancu Ionuț; Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul „David Prodan” – Pașca David, iau desemnat drept câștigători Miss și Mister Boboc Liceul Tehnologic Cugir pe Mădălina Nistor și Ionuț Lazăr.

Titlul de Miss si Mister Popularitate a fost câștigat de către Ana Nuță și Marco Ghișa.

„Câștigarea titlurilor de Miss și Mister Boboc – 2025, fost o surpriză plăcută pentru toată lumea. A fost un eveniment bine organizat, astfel că totul a ieșit așa cum am dorit. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit cu răspundere și pasiune la reușita acestui foarte atractiv bal, care s-a dovedit un spectacol de neuitat. Am creat legături și amintiri foarte frumoase atât cu bobocii cât și cu STAFF-ul care mi-a fost alături pe tot parcursul evenimentului ”, a declarat Teodor Mârza – președintele Consiliului Școlar al Elevilor.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Monden

Vineri, 12 decembrie 2025: Balul Bobocilor organizat de Liceul Tehnologic I. D. Lăzărescu – Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

În organizarea Consiliului Elevilor de la Liceul Tehnologic „I. D. Lăzărescu” Cugir, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir va avea loc vineri, 12 decembrie 2025 (de la ora 18.00) o nouă ediție – a „Balului Bobocilor”.

Potrivit președintelul Consiliului elevilor, Teodor Mîrza, tema evenimentului este „O călătorie în timp”, pe parcursul căruia se vor confrunta perechile:

– Era Preistorică: Osz Andrada- Vornicu Corneliu

– Era medievală: Toderescu Georgiana- Berian Adrian

– Renaștere: Barbu Andreea- Ispas Alexandru

– Steampunk: Nuța Ana- Ghișa Marco

– Disco: Nistor Mădălina – Lazăr Ionuț

– Cyberpunk: Spînu Maria – Zoița Andrei

Probele concursului vor consta în: Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de divorț, Premierea.

Momente speciale: Luiza Baltă, Trupa de dans Breakout, Ansamblul „Călin Julescu” Săliștea.

Moment artistic: Iulian si Laurențiu Buta, Fanfara Cugir.

Juriul va fi alcătuit din: Directorul Centrului Cultural Cugir – Diane Dobrean; Directorul Colegiului „David Prodan” – Anca Stela Țîrlea; Consilier educativ – Diana Roșu; Profesor – Călugăr Monica; Reprezentant al consiliului elevilor – Vlad Marius; Director Liceul „I. D. Lăzărescu” – prof. Iancu Ionuț; Președintele Consiliului Elevilor din Colegiul „David Prodan” – Pașca David.

Vom reveni cu un material mai amplu, imediat după evenimentul spectacol și câștigarea titlului de MISS & Mister BOBOC – 2025.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Monden

Alexandra Crăciun și Tudor Negru – Miss și Mister la „Balul Bobocilor” organizat de Colegiul Național „David Prodan” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” Cugir, a găzduit vineri, 7 noiembrie 2025, „Balul Bobocilor” – Ediția 2025, eveniment organizat de Consiliul Elevilor de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir.

Tema balului a fost „În jurul lumii”.

În cadrul evenimentului s-au întrecut perechile: Sara Haneș – Robert Danciu (Spania);  Japonia- Alina Șandru – Marius Mărginean; Egipt – Alexia Stoica – Cătălin Ghițu; Australia- Maria Tîrlea – Tudor Negru; Mexic – Amalia Matei – Thomas Pâlcu; Brazilia- Alexandra Crăciun – Bogdan Teban.

Probele în concurs:  Karaoke, Cultură Generală, Dans, Declarație de dragoste, au ridicat ștacheta balului.

Momentele  speciale au aparținut: Luizei Baltă, Amaliei Ciaja și Irinei Codrea.

Au întreținut atmosfera: Ansamblul Folcloric „Doina Șibotului”; Trupa „Breakout”; Clasa de percuție a orașului Cugir.

Juriul alcătuit din: Viceprimar – Călin Furdui; Directorul  Clubului Sportiv „Metalurgistul” Cugir – Călin Mureșan; Director Centrul Cultural Cugir – Diane Dobrean; Director Colegiul Național „David Prodan” – Anca Stela Tîrlea; Consilier educativ – Simona Rusan; profesor – Liliana Serafina Oargă; Vicepreședinte CȘE – Iemima Rus; Director Ion D. Lăzărescu – Ionuț Iancu;  Președintele CSE I.D. Lăzărescu – Teodor Mîrza, i-au desemnat drept câștigători MISS și MISTER „Balul Bobocilor” 2025, pe Alexandra Crăciun și Tudor Negru – o surpriză plăcută pentru toată lumea.

„Balul Bobocilor a fost organizat  și în acest an la Colegiul Național ,,David Prodan” Cugir, a fost un bal foarte reușit din punctul meu de vedere, totul a fost exact cum mi-am dorit, am creat legături și amintiri foarte frumoase atât cu bobocii cât și cu STAFF-ul care mi-a fost alături pe tot parcursul evenimentului”, a declarant președintele Consiliului Elevilor, David Pașca.

 

Constantin PREDESCU
Foto: Consiliul Școlar al Elevilor (Colegiul „David Prodan”)


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir