Rămâi conectat

Sport

„Roș-albaștrii”, un nou eșec în meciurile de pregătire: CSC Șelimbăr – Metalurgistul Cugir 3-0 (0-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Confruntare între două formații aflate în stadii diferite de pregătire. Divizionara secundă mai au 10 zile până la debutul oficial, iar cugirenii au încheiat stagiul centralizat. După o primă repriză echilibrată, gazdele au reușit să se impună în al doilea mitan, când au punctat în 3 rânduri.

A fost al doilea eșec pentru „roș-albaștri” în jocurile de verificare ale iernii, după 1-3 cu CIL Blaj, precedentele rezultate fiind 4-0 cu Performanța Ighiu și 8-0 cu CFR Simeria, ambele în deplasare.

CSC Șelimbăr: Maluțan, Hanzu, Gherman, Djinari, Șerban, Cismaș, Boboc, Bîrză, Baba, Bucuroiu și Jurj. Pe parcurs au mai evoluat: Berța, Buzan, Gogor, Natea, Cotogoi, Luca, Petrescu, Bernzar, Giafer și Babic.




Sport

FC Beutori a câștigat „Cupa Toamnei” la mini-fotbal, organizată la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

S-a încheiat ediția 2026 a turneului de mini-fotbal „Cupa Toamnei”, organizat la finalul aceste sptămâni, pe terenul de sport al Colegiului Național „David Prodan” din Cugir. La competiție au participat șase echipe, care s-au întrecut pentru un loc pe podium, într-o atmosferă competitivă și cu mult fair-play.

Dincolo de trofee și de dorința de a câștiga, participanții s-au bucurat de mișcare, relaxare și ocazia de a-și întări legăturile de prietenie.

Clasamentul final:

• FC Beutori — campioană
• FC Campionii — vicecampioană
• FC Last Minute — locul al treilea




Citește mai mult

Sport

Cugireanul Robert Paștiu, locul al treilea la Turneul național de tenis „Florin Mergea Tennis Academy”, desfășurat la Târgu Jiu

Cugir INFO

Publicat

în

Tenismenul Robert Paștiu, în vârstă de 10 ani și legitimat la Clubul Metalurgistul Cugir, s-a clasat pe locul al treilea la categoria 10–12 ani, în cadrul Turneului Național de Tenis „Florin Mergea Tennis Academy”.

Competiția, rezervată juniorilor și inclusă în Calendarul Campionatului Național „Tenis 10”, s-a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la Târgu Jiu.

Familia și apropiații micuțului au mulțumit pentru sprijin Clubului Sportiv Metalurgistul Cugir, Club Autosally și Canamar Lactate.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir