Rămâi conectat

Sport

„Roș-albaștrii”, remiză în „orașul viorilor”: Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a remizat în deplasare cu Avântul Reghin, formație deja retrogradată matematic, scor 1-1 (1-1) , elevii lui Lucian Itu fiind scăpați de griji.

Golurile s-au înscris în actul secund, la interval de câteva zeci de secunde, reghinenii au punctat primii prin Pataki (63, jucător de origine maghiară), însă imediat a restabilit egalitatea P. Păcurar (65, reluare la centrarea lui Cocan).

„Roș-albaștrii” sunt la al patrulea rezultat pozitiv pe terenuri străine și au plecat cu un punct din ultima deplasare a sezonului, în compania unui oponent resemnat în privința retrogradării. Cugirenii au dominat confruntarea, însă au scăpat două puncte printre degete, raportat la situațiile irosite.

În dreptul vizitatorilor s-au aflat 6 ocazii mari, Cocan – 3, Udrea – două și Bura, mai mult, în actul secund, după ce s-a restabilit egalitatea Cocan a trimis în bară. Cu al treilea joc la rând în care nu a pierdut, gruparea cugireană se plasează în partea superioară a ierarhiei din play-off, cu 9 puncte în fața penultimei clasate, Avântul Reghin.

Pentru Metalurgistul urmează două întâlniri în fața fanilor, cu ACS Tg. Mureș și CIL Blaj.

Au evoluat formațile:

Avântul Reghin: Vlasa – Bugnar, R. Suciu, R. Marinescu (85, D. Marinescu), Truța/cpt., Panga, Ciobănică (46, Enescu), Moldovan (76, Caliani), M. Popa, Pataki, Forgaci (46, Todoran); rezerve Menyhart, Potor, Merdariu. Antrenor Vilmos Stoica.

Metalurgistul Cugir: Herlea – Tăban, S. Itu, V. Popa, Vitinha (88, Kiraly) – Chițimia, Udrea – Șaucă/cpt. (90+2, Pahone), P. Păcurar (76, Goronea), Cocan – Bura (76, M. Domșa); rezerve Perjeriu, Cunțan, Hăprianu, R. Păcurar, Onaci. Antrenor Lucian Itu.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Alergătorul cugirean Vasile Hârjoc, câștigătorul Campionatului Național de Atletism Masters 2025 – proba Semimaraton

cugirinfo.ro

Publicat

în

Sâmbăta, 17 mai 2025, în Municipiul Tulcea a avut loc Campionatul Național de Atletism Masters 2025, proba Semimaraton (21,097 km), eveniment la care au participat atleti din toată tara, pe categoria de vârstă de la +35, masculin și feminin.

Competiția s-a desfășurat pe faleza de la malul Dunării, startul fiind dat de noul președinte al Federației Române de Atletism, Constantina Diță singura medaliată olimpic în proba de Maraton – Beijing 2008.

Județul Alba a fost reprezentat de cunoscutul alergător Vasile Hârjoc, de la C.S. „Metalurgistul” Cugir – antrenor prof. Gheorghe Hăprean, care și la această întâlnire a avut o prestație de excepție. Distanta de 21,097 Km a fost parcursă în 1h 52min 23sec, atletul ocupând locul I la categoria de vârstă +70 ani.

„Mulțumesc conducerii clubului cugirean pentru sprijinul acordat și vreau să anunț iubitorii sportului că în perioada 28 mai 2025 – 2 iulie 2025, la Nicolosi Sicilia (Italia), are loc Campionatul European de Alergare Montană. Din echipa României, fac parte Aurelian Zăgrean de la „Mică Romă” Blaj și subsemnatul de la C.S. „Metalurgistul” Cugir. Proba de concurs va fi de 31 km cu diferența pozitivă de teren 1860 m. Se va alearga în apropierea vulcanului activ Etna”, a ținut să precizeze atletul de la poalele Drăganei.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Roș-albaștrii”, eșec în ultima reprezentație internă din play-out: Metalurgistul Cugir – ACS Tg. Mureș 0-2 (0-2)

cugirinfo.ro

Publicat

în

Metalurgistul a pierdut în fața fanilor în disputa cu ACS Tg. Mureș 0-2 (0-2) și a coborât pe locul al treilea în play-out, fiind depășită de CIL Blaj, care a învins pe Unirea Dej, cele două conjudețene duelându-se în ultima rundă.

Vizitatorii au punctat primii prin I. Fulop (16), care a deschis scorul, avantajul fiind majorat de Petra (42). În premieră titular în formula gazdelor Philip Pahone, talentatul jucător cugirean care în 20 mai va împlini 16 ani, acesta debutând în eșalonul terț în noiembrie 2024!

• Final încins, cu 3 eliminări!

Nervii au explodat în finalul meciului, în minutul 89, când după o fază în care Udrea a fost lovit cu cotul de S. Luca, cele două tabere și-au căutat dreptatea pe teren. S-a creat un meleu, cu îmbrânceli și altele, cu persoane de pe băncile tehnice implicate. un conflict în care au intervenit forțele de ordine și jandarmii pentru a se calma spiritele. Au fost acordate 3 cartonașe roșii, pentru Șaucă (Metalurgistul, eliminat nejustificat), S. Luca și albaiulianul B. Lazăr (de la oapeți).

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Perjeriu – Tăban/cpt., S. Itu, V. Popa, Cunțan – Udrea, Chițimia – Hăprianu (46, Șaucă), Pahone (59, M. Domșa), Cocan – Bura (59, R. Păcurar); rezerve Herlea, Vitinha, Goronea, Kiraly, P. Păcurar, Onaci. Antrenor Lucian Itu.

ACS Tîrgu Mureș: Moga – Core, Al. Rus, Tanczos, Laszlo (56, Barstan), S. Luca, Toader (69, Irimiaș), Petra (69, B. Lazăr), Râpan (56, Horșia), Fulop, Astafei/cpt (20, Gliga); rezerve Barabaș, M. Simon, Milchiș. Antrenor Mihai Ianc.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Șahistul cugirean Laurențiu Rădițoiu, locul I la „Cupa Primăverii Sibiu 2025”

cugirinfo.ro

Publicat

în

Recent, a avut loc la Shoping City din municipiul Sibiu, concursul de șah rapid, „Cupa Primăverii”, eveniment la care au participat 37 de jucători de la mai multe cluburi și asociații sportive din țară.

Secția de șah a Clubului Sportiv „Metalurgistul” Cugir a fost reprezentată veteranii: Laurențiu Rădițoiu și Gheorghe Murg. Concursul a avut 5 runde.

În clasamentul general, Laurențiu Rădițoiu s-a clasat pe locul 5 cu 4 puncte din 5 posibile și locul I la categoria Veterani +65 ani, iar Gheorghe Mur s-a situat pe locul 2, cu un total de 3 puncte din 5 partide.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir