Sport
„Roș-albaștrii”, pentru al doilea an consecutiv la barajul de promovare: Metalurgistul Cugir – Unirea Ungheni 4-1 (1-0)
Metalurgistul Cugir s-a impus, astăzi, în derby-ul cu Unirea Ungheni și a realizat accederea la barajul de promovare în Liga a 2-a, pentru al doilea an la rând.
Un duel al nervilor a fost sub Drăgana,însă „roș-albaștrii” au realizat una dintre cele mai bune prestații stagionale, nelăsându-se nicio șansă rivalilor la locul secund. Au punctat Boldea (28), M. Lupu (51), însă momentul cheie al întâlniri a fost „roșul” direct primit de Vasiu (29) pentru un atac violent asupra lui Boldea. M. Codrea (69) a redus ecartul, însă Metalurgistul a rezulvat prezența la baraj din punct de vedere matematic cu două runde înaintea terminării sezonului.
Meciurile vor fi cu Minaur Baia Mare (campioana Seriei a 10-a), miercuri, 25 mai, la Cugir și peste 3 zile în Maramureș
• 1-0, MIN. 28: șut BOLDEA de la 30 de metri, pe jos, în stânga portarului, ce a avut partea sa de vină.
• 2-0, MIN. 51: M. LUPU, cap din 5 meciu, la centrarea lui Vitinha din lovitură liberă de pe partea dreaptă.
• 2-1, MIN. 69: M. CODREA profită de o gafă în defensiva adversă îl depășește pe Opric și marchează în poarta goală, al doilea gol al atacantului cugirean împotriva fromației din orașul natal.
• 3-1, MIN. 75: M: LUPU, golgheterul gazdelor, a reluat centrarea lui Nicula, ce a avut o acțiune de senzație pe stânga.
• 4-1, MIN: 88: M. LUPU realizează tripla cu un șut de la 25 de metriîn dreapta portarului.
Partidă închisă, disputată în zodia prudenței. Vladia (15) a reluat cu capul alături după un corner. R. Opric a acos de sub bară voleul lui Istrate la colțul scurt (24). Șut M. Udrea (57) din 15 metri a respins Feier. O altă intervenție a lui Feier la voleul lui Șaucă (71) M. Lupu (32) nu ajunge un balon în fața porții! Repriza s-a încheiat cu marea ocazie ratată de Nicula (45), scăpat singur, a întor un adversar, dar șutul său a fost respins de Feier.
• Vasiu, atac criminal
Vasiu (30) a fost eliminat direct după un atac violent la centrul terenului asupra lui Boldea. Nervii au degenerat, iar cele două tabere au fost la un pas să se încaiere pe margine, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordone pentru ca lucrurile să se calmeze. Cugireni, nervoși, au reproșat faultul criminal, inclusiv antrenorul Luican Itu cerându-i socoteală lui Vasiu. A intrat ambulanța pe teren, jocul a fost întrerupt 5 minute, însă în cele din urmă Boldea și-a revenit după intrarea dură asupra sa, cu o plagă pe piciorul drept, dar totuși fericit că a scăpat de o fractură! În meleu crreau, ce a cuprins jucători, antrenori și oficiali s-au împărțit pumni, arătându-se încă un cartonaș roșu unei persoane de pe banca de rezerve a Cugirului.
Au evoluat echipele:
Metalurgistul Cugir: R. Opric – Al. Rus (69, Haj), Vlădia, Dohotariu, Vitinha – Șaucă/cpt, Boldea, Udrea (78, L. Contra), Nicula (78, Andriuc) – Selagea (69, Cocan), M. Lupu; rezerve Perjeriu, S. Itu, L. Itu, M. Neagu, Șuteu. Antrenor Lucian Itu.
Unirea Ungheni: Feier – Hreniuc, Vasiu, Ndiesse, E. Codrea (76, Pițuc) – Toboșaru (29, Bîrsan), Căt. Dinu, Istrate (cpt; 62, F. Morar), Iuga (76, Săvoaia) – Astafei, M. Codrea (76, R. Ganea); rezerve Vlasa, Birtalan, R. Ganea, Săvoaia, Boar, Pițuc, Eremiaș. Antrenor Flavius Sabău.
Arbitri C. Olaru (Rm. Vâlcea), Al. Ggerman, M. Talpă (ambii Timișoara) Observatori C. Danciu (Hunedoara), C. Mardan (Făgăraș).
Avertismente: M. Lupu (39) *Cartonaș roșu: Vasiu (29).
Sport
Antrenorul Lucian Itu după egalul cu CSM Unirea Alba Iulia: „Se pare că ne-am găsit atacantul în Bura, pe care îl aveam în curte”
Lucian Itu a tras concluziile după derby-ul dintre Cugir și Unirea Alba Iulia, încheiat la egalitate, și s-a declarat mulțumit de modul în care echipa sa a abordat partida. Antrenorul formației din Cugir a evidențiat atât efortul depus de jucători, cât și importanța punctului obținut în fața unei echipe cu pretenții la promovare.

Tehnicianul a remarcat, totodată, prestația lui Bura, despre care spune că ar putea fi soluția pentru postul de atacant: „Se pare că ne-am găsit atacantul în Bura, pe care îl aveam în curte. Fiecare jucător este important, asta le-am spus mereu. Indiferent cât intră, trebuie să fie pregătiți pentru orice”.
Itu a subliniat caracterul special al derby-ului și modul în care elevii săi au reușit să gestioneze partida: „A fost un egal muncit. Se vede că Alba Iulia are pretenții de promovare. Asemenea derby-uri se joacă și cu sufletul, și cu inima. Toată săptămâna le-am povestit ce înseamnă Cugir – Unirea! Suntem foarte fericiți că am reușit să luăm un punct meritat”.
Strategia adoptată de formația din Cugir a fost una mai prudentă, în condițiile în care Itu a încercat să limiteze armele ofensive ale adversarului, în special jocul pe flancuri și contraatacurile.
„Din punct de vedere moral, din toate punctele de vedere, este un egal cât o victorie. Știam că au jucători foarte buni în bandă, cu calități de contraatac, iar, spre deosebire de precedentele meciuri, am preferat să nu mai ieșim, să ne închidem, și ne-a ieșit”, a explicat antrenorul.
Un rol important în planul tactic l-a avut și Păcurar, titularizat tocmai datorită experienței sale și statutului de lider în vestiar.
„Tocmai din acest motiv l-am titularizat pe Păcurar. Este de atâția ani la noi, este un lider în vestiar și știe ce înseamnă un astfel de meci!”, a mai spus Lucian Itu.
Sport
Derby cu final dramatic sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2 (0-1)
Metalurgistul Cugir a salvat in extremis un punct în derby-ul „de Alba” cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-2 (0-1), într-o partidă cu un final dramatic. Gazdele au fost conduse de două ori pentru ca în minutul 90 să restabilească egalitatea prin rezerva Bura.

Pentru CSM Unirea Alba Iulia, rezultatul înseamnă alte puncte prețioase pierdute după ce „alb-negrii” au avut avantaj pe tabelă. Ambele formații vedeau confruntarea directă drept o oportunitate de reabilitare într-un moment dificil al sezonului, însă niciuna nu a reușit să obțină victoria.
În fața unei tribune pline, cu aproximativ 700 de spectatori, lovitura de începere a fost dată de cugireanul Iulian Moldovan, fost component al ambelor formații.
Chiorean, alegerea inspirată a lui Pustai
Cei doi tehnicieni au apelat la mai multe modificări în formulele de start. La Metalurgistul au apărut Todoran, Udrea și Păcurar, acesta din urmă titularizat în premieră, în timp ce Cristian Pustai l-a preferat pe Chiorean în locul lui Prejmerean. De partea cealaltă, Metalurgistul i-a avut printre titulari pe ex-uniriștii Herlea, Balaur și Păcurar.
Unirea a început mai bine și și-a creat primele ocazii prin Ayeni și Donca, însă Herlea a intervenit sigur. Partida a avut un ritm de luptă, dar puține faze de construcție coerente, problemele ofensive fiind vizibile la ambele formații.
În minutul 33, Păcurar a șutat periculos, puțin pe lângă poartă. Cinci minute mai târziu, oaspeții au deschis scorul. Titularizat inspirat de Pustai, Chiorean a finalizat în colțul lung, după o centrare excelentă trimisă de Giurgiu, din partea stângă: 0-1.
Un avantaj meritat pentru Unirea, care a controlat jocul în prima repriză.
Păcurar a readus Metalurgistul în joc
Cugirenii au revenit hotărât de la cabine și au egalat în minutul 49, la primul lor șut pe poartă din partea secundă. P. Păcurar a prins un șut superb de la aproximativ 18 metri, mingea lovind bara înainte de a intra în plasă: 1-1.
Golul a schimbat datele partidei, iar Metalurgistul a căpătat încredere. În minutul 56, P. Pahone a șutat spre poarta lui Cutean, în timp ce Unirea a răspuns printr-o lovitură liberă executată de Giurgiu, prinsă de Herlea în minutul 62. Două minute mai târziu, Donca a reluat cu capul puțin peste transversală.
Eroarea lui Balaur, speculată de Vaida
Unirea a trecut în avantaj în minutul 72, după o eroare a lui Balaur. Tonini a recuperat balonul și i-a oferit o pasă perfectă lui Vaida, care nu a iertat: 2-1.
Metalurgistul a reacționat imediat și putea restabili egalitatea în minutul 79 când P. Pahone a scăpat singur cu Cutean, dar portarul oaspeților a intervenit excelent și a blocat șutul.
Cordeiro a ratat penalty-ul, Bura a salvat Metalurgistul
În minutul 82 s-a consumat unul dintre momentele decisive ale derby-ului. Cordeiro a obținut o lovitură de pedeapsă după un fault comis de S. Itu, însă brazilianul a ales o execuție prin „scăriță”, iar mingea a lovit transversală, Unirea ratând astfel șansa de a se desprinde la 3-1.
Finalul avea să fie însă și mai dramatic. În minutul 90, P. Păcurar a executat o lovitură liberă, iar Bura, introdus de pe banca de rezerve, a apărut decisiv și a trimis mingea în plasă pentru 2-2, un gol care a declanșat bucuria gazdelor, egalul fiind sărbătorit la final aproape ca o victorie
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: Herlea – Todoran (85, Tăban), Balaur, S. Itu, Igwe – Șaucă (cpt.) (69, Goronea) Udrea, Iosif (85, Bugnariu), P. Pahone – Păcurar (69, Bura), Cocan (85, Mâlnă). Rezerve: B. Avram, Sebaș, Kiraly, Andriuc. Antrenor: Lucian Itu.
CSM Unirea Alba Iulia: Cutean – Covaci, Niakate, Ghazoini, Giurgiu (cpt.) – Chiorean (76, Prejmerean), Tonini – Anton (63, Indrei), Donca (89, Manea), Vaida – Ayeni (46, Cordeiro). Rezerve: Fufezan, Datcu, Dumitru, Salka, Chindriș. Antrenor: Cristian Pustai.
-
Mondenacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 5 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 8 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
