Sport
„Roș-Albaștrii” obțin prima vicvtorie din acest sezon: Industria Galda – Metalurgistul Cugir 0-1 (0-0)
Metalurgistul Cugir s-a impus, astăzi, în primul derby „de Alba” al stagiunii, 1-0 (0-0), în deplasare cu Industria Galda, gol al veteranului Șuteu (65) – abia intrat în teren, vizitatorii terminând jocul în inferioritate după eliminarea lui P. Păcurar (90).
Gruparea de sub Drăgana a câștigat pe merit întâiul meci din această stagiune, sub comanda lui Lucian Itu, iar găldenii au înregistrat al 4-lea eșec din tot atâtea meciuri, un start ratat de sezon, consolându-se numai cu calficarea în “16”-imile de finală ale Cupei României. Industria este apăsată de situația critică din ierarhie, fără punct în acest campionat, iar “roș-albaștrii” înving gruparea din Galda în al treilea joc la rând
• Paul Păcurar a fost eliminat după două galbene în câteva zeci de secunde!
Oaspeții au rămas în inferioritate în minutul 90, după ce ex-uniristul P. Păcurar a primit două avertismente în numai câteva zeci de secunde, primul pentru henț, al doilea pentru proteste, Lovitura liberă ce a urmat a fost șutată de… portarul Cătălin Suciu puțin alături de bara dreaptă. S-au dictat șase minute de prelungiri
Cugirul a deschis scorul iar peste câteva minute Paul Ciucă a făcut trei schimbări într-un minut. Aproape de egalare a fost Ov. Truță (71) șutul său pe jos fiind respins în lateral de Gorea. O altă intervenție Căt. Suciu (75) la reluarea lui Șaucă, imediat, la faza următoare P. Muntean a irosit o ocazie mare șutând în Gorea din poziție frontală! Haiduc (80) a preluat prea lung un balon în careul advers
După pauză, R. Trif (55) a fost transportat cu ambulanța la spital, după o accidentare la centrul terenului, o entorsă la genunchi un duel cu D. Lupșan. Intervenție excelentă Căt. Suciu (65) a respins de lângă bară reluarea acrobatică a lui Șaucă.
Industria: Căt. Suciu – Gergely, Haiduc, Cioplântă, Puha (84, Adam) – D. Lupșan – Ov. Truță, Al. Costea, G. Goronea (68, Baghiu), Ad. Lăcătuș (68, Circov) – Cioară (68, P. Muntean); rezerve Lepădat, Cunțan, Fl. Schiau. Antrenor Paul Ciucă.
Metalurgistul: Gorea – Bold, Dohotariu, R. Trif (56, Lang), Vitinha – Șaucă, I. Grozav, M. Neagu (56, Șuteu), Coltor (84, Davidaș) – P. Păcurar – Dicu (86, D. Casian); rezerve R. Anton, L. Contra, Șt. Radu. Antrenor Lucian Itu.
Avertismente: Al. Costea (16), Ad. Lăcătuș (37), Gergely (84)/ Coltor (33), I. Grozav (39), Bold (49), P. Păcurar (89, 90), Gorea (90+1), Șaucă (90+2), Davidaș (90+5) *Cartonaș roșu: P. Păcurar (90).
Arbitri: R. Ciorbea (Sânpetru), V. Pânzaru (Brașov), M. Tunsoiu (Șinca Nouă) Observatori I. Teodor, J. Toma (ambii Tg. Mureș).
Sport
„Roș-albaștrii”, eliminare din Cupa României: Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0-1 (0-0)
Metalurgistul Cugir a părăsit Cupa României în turul al doilea, după ce a fost învinsă pe teren propriu de Jiul Petroșani, scor 0-1 (0-0). Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în repriza secundă, iar formația din Valea Jiului a obținut o calificare meritată în turul al treilea al competiției, programat pe 12 august 2026.

Partida a fost echilibrată în prima repriză, însă oaspeții au reușit să facă diferența în minutul 56. Trip a profitat de o fază favorabilă și a înscris golul victoriei, îm urma unei acțiuni la care tânărul portar cugirean ar fi putut interveni mai bine.
Pentru Metalurgistul Cugir, meciul a consemnat și debutul a trei jucători: Bogdan Avram, venit de la Universitatea Cluj, precum și a foșțtilor uniriști Balaur și Butnariu.
În turul precedent al Cupei României, Metalurgistul Cugir s-a calificat după un succes categoric, scor 10-0, pe terenul formației din Șugag, în timp ce Jiul Petroșani a trecut fără emoții de Hațeg, scor 4-0.
Cele două echipe se vor reîntâlni în această perioadă, având programat un meci amical în data de 22 august, ultimul test înaintea debutului noului sezon competițional.
• Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: B. Avram – P. Pahone, Liubashov, Balaur, Sebaș (78, Kiraly) – Șaucă/cpt. (86, Tăban), Butnariu, Udrea (60, Todoran), B. Minteuan (78, P. Păcurar), Cocan, Goronea (60, Bura); Rezerve: Similie, Iosif, Mâlnă, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.
Jiul Petroșani: Iliescu/cpt. – Gogescu, Dobre, A. Dinu, Hondorocu – Giurică, Morariu – Vreja, Viașu, Buțurcă – Trip; rezerve Krupenschi, Fulga, Nițu, Mihăilă, Polgar, R. Călin, Covaci, Păcuraru, D. Popa. Antrenor Sorin Bălu
FOTO: Sorin GIURCĂ
Sport
Ilie Arion de la „Metalurgistul” Cugir – locul III, la concursul de șah rapid de la Alba Iulia
În continuarea celei de-a doua etape din circuitul de Grand Prix, desfășurată în Brasov, în perioada 25-31 iulie, într-un concurs de șah clasic, Alba-Iulia a devenit în zilele de 1 si 2 august gazda celei de-a treia etape a acestei întâlniri, la un concurs de șah rapid.

La această manifestare au fost prezenţi 402 jucători din 24 de ţări, având la start 19 mari maeștri.
Având un parcurs solid, jucătorul Ilie Arion junior, de la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la categoria jucători locali, acumulând 6.5 puncte din 10 partide și un plus de 21 de puncte la coeficientul valoric ELO. Este o recompensă meritată pentru tânărul jucător cugirean având în vedere că a fost foarte aproape de podium și la categoria sa de coeficient ELO.
Ridicarea premiului a fost făcută de către maestrul Ovidiu Crăciun, tânărul Ilie Arion grăbindu-se către următoarea provocare a verii, etapa a patra de Grand Prix care se desfășoară în perioada 3-10 august la Arad printr-un nou concurs de șah clasic.
Un alt rezultat excelent al verii este rezultatul obţinut de către junioara Iulia Ştefan care a terminat cu un plus de 85 de puncte al coeficientului ELO la puternicul festival de la Biel (Elveţia) din perioada 13-23 iulie, fiind foarte aproape de obţinerea unui nou titlu, cel de maestru internaţional.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro