Rămâi conectat

Sport

„Roș-albaștrii”, eliminare din Cupa României: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 1-2 (0-1)

Cugir INFO

Publicat

în

CSU Alba Iulia a reușit un rezultat surprinzător, la primul meci oficial sub comanda cuplului Ghișa-Bucurică, o victorie deloc surprinzătoare, în deplasare, cu Metalurgistul Cugir, meci disputat în fața unei asistențe numeroase și tranșat după 120 de minute.

Albaiulienii au aliniat o garnitură extrem de tânără, inclusiv ex-uniristul Sebaș, care s-a pregătit cu Metalurgistul Cugir, și cu 4 echipieri din sezonul trecut. Universitarii au deschis scorul prin Stănilă (12), iar „roș-albaștrii” au egalat în minutul 84 prin nou-venitul Petra, care a punctat din postura de rezervă. Imediat după startul prelungirilor, vizitatorii au înscris iar prin Velțan (90+1, lob peste portar), un alt jucător intrat pe parcurs.

Un succes neașteptat al tinerei echipe albaiuliene, care în această vară a fost la un pas de un abandon competițional, lotul fiind alcătuit în pripă, sub presiunea timpului.

În etapa secundă va intra și CSM Unirea Alba Iulia, fiind foarte posibiul un duel cu CSU Alba Iulia, la Sebeș.

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Berța – Tăban/ cpt., S. Itu (93, Suciu), Rența (105, Kiraly), Cunțan (46, Vitinha), Goronea (46, Petra), Mâlnă, Udrea, Mihăilă (95, P. Pahone), M. Domșa (70, Trif), Bura; rezerve Perjeriu, L. Itu, P. Păcurar. Antrenor Lucian Itu.

CSU Alba Iulia: Pauletti – Sebaș, Vereșmortean (65, Cârja), E. Vlad, Lăcătuș (58, Barbu), Blagu, Bălan, Dumitrescu (65, Grosu), Trifu, Tamaș (R. Păcurar), Stănilă (85, Velțan); rezerve Crâng, Sălăjan, Pandor, Nistor. Antrenor Nicolae Ghișa.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Tenismenul cugirean Robert Paștiu a câștigat Turneul „Florin Mergea Tennis Academy”, de la Târgu Jiu

Cugir INFO

Publicat

în

În zilele de 8 și 9 noiembrie 2025, în Municipiul Târgu Jiu a avut loc prestigiosul turneu de tenis „Florin Mergea Tennis Academy”, destinat juniorilor.

Turneul este parte a calendarului Campionatului Național „Tenis 10”.

Cugireanul Robert Paștiu a participat la categoria de vârstă 9-10 ani (mingi cu bulină verde), obținând locul I în faza grupelor și mai apoi locul I la general.

„Multumin antrenorului Lucian Rada pentru maximum de profesionalism și conducerii Clubului Metalurgistu Cugir pentru acest rezultat minunat”, au transnis părinții micuțului tenismen.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Corecție aspră aplicată „roș-albaștrilor”, sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Roș-albaștii au pierdut la scor, 0-4 (0-1) în fața CSM Unirea Alba Iulia, primul meci din returul de campionat, albaiulienii luându-și astfel revanșa pentru umilința suferită în vară pe „Cetate”.

Cu presiune după ultimele rezultate, gruparea din Cetatea Marii Uniri a abordat partida determinată la maximum, cu gândul la eșecul din runda inaugurală, de pe „Cetate”. Motivați, uniriștii au avut o prestație prin care nu le-au lăsat nicio șansă celor de la Metalurgistul Cugir. CSM Unirea Alba Iulia a câștigat categoric „finala”, după o prestație autoritară și o demonstrație de forță. De mai bine de două luni așteptau uniriștii prilejul de a demonstra cine e șeful în Alba și au dovedit asta tocmai într-un moment delicat, când „criza” era cuvântul de ordine în „Cetate”.

Metalurgistul Cugir a avut o evoluție palidă și a suferit în fața rivalei cel mai drastic eșec stagional, lucrurile complicându-se în privința luptei pentru play-off. „Roș-albaștrii” au primit, în premieră, 4 goluri în stagiunea curentă, iar albaiulienii au cucerit 3 puncte mari, care vor cântări dublu la finele sezonului.

În derby încrâncenat, disputat în fața unei tribune pline, aproximativ 800 de spectatori, a avut parte de un debut incendiar. „Alb-negrii”, cu o distribuție tactică modificată, au început extrem de deciși și au dominat startul de joc, punând presiune pe buturile adverse. Au fost ocaziile lui Giurgiu (a respins Berța) și Golda (4), Blănaru (7, intervenție a portarului advers) și bara lui Golda (11, șut deviat în transversală), până la deschiderea scorului, când același Golda (13) a punctat cu un șut din careu! Forcingul vizitatorilor s-a liniștit, iar P. Păcurar (30) – semnează primul șut pe poartă al gazdelor. Kiraly (34) – șut de la distanță deviat, a adus noi emoții la poarta albaiuliană. Vizitatorii îi pierd, din motive medicale, pe Câșlariu și Balaur, jocul echilibrându-se substanțial. Pelici mai mută și la pauză, cu încă două înlocuiri, și oaspeții își majorează avantajul, prin rezerva Giosu (51) reluare cu capul la centrarea lui Giurgiu. Este o singură echipă pe teren, iar Blănaru (53) marchează din centrul careului pentru un 0-3 naucitor! P. Pahone (69) a avut un șut extraordinar care a scuturat transversala! Abia intrat Banyoi (76) a înscris cu un șut în diagonală, după ce a pivotat în careul advers, ducând scorul la proporții drastice. Ștefan (86) a respins în lateral șutul trimis de Suciu! Ultima acțiune notabilă, încă o transversală a gazdelor (Liubashov 89), la un corner.

În urma acestei înfrângeri, coraborată cu victoriile înregistrate de Viitorul Arad și Unirea Sântana, Metalurgistul pierde locurile de play-off, căzând în clasament pe locul al cincilea.

• Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Berța – Tăban (66, Cunțan), Liubashov, S. Itu (55, Trif), Kiraly – Mâlnă, Udrea (55, Suciu) – Șaucă/cpt. (55, Agbomoniyi), P. Păcurar, P. Pahone (82, Mihăilă) – Petra; rezerve Berța, Vitinha, Bura, Goronea. Antrenor Lucian Itu.

CSM Unirea Alba Iulia: Ștefan – Szijj, Balaur/cpt. (38, Giosu), Ardei, Giurgiu – Golda (74, Banyoi), Gavrilă (46, Tănase), Ardeiu, Cîșlariu (26, Ondreykovicz) – Fetița (46, Borcea), Blănaru, rezerve Roman, Pop, Pîntea, Lambru. Antrenor Alexandru Pelici.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Roș-albaștrii” încheie turul pe podium: Metalurgistul Cugir – Progresul Pecica 2-1 (1-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir s-a mobilizat exemplar și câștigat cu 2-1 (1-1) meciul disputat vineri, sub Drăgana, cu Progresul Pecica, cu toate că oaspeții au deschis scorul încă din min. 15 și au mai avut încă câteva ocazii mari de a înscrie, în prima repriză. 

• Cum s-au marcat golurile partidei:

0-1 (min. 15) – Andrei Mura pătrunde pe stânga, întoarce un adversar și marchează la colțul lung din 12 metri.

1-1 (min. 40) – Zamfir iese peste Aldan, scapă mingea din mâini, aceasta ajunge la Tudor Șaucă și acesta trage pe jos la colțul lung, din 10 metri.

2-1 (min. 72) – Vitor Tiago Vitnha înscrie imediat după intrarea pe gazon cu un șut sec, puternic, de la 7 metri lateral stânga, la colțul scurt.

• Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Berța – Păcurar, Liubashov, Tăban, Kiraly – L. Itu, Mâlnă (71 Vitnha) – Șaucă, Udrea (71 Cunțan), Pahone (71 Goronea) – Petra.

Progresul Pecica: Zamfir – D. Călin, Wild, Aldan, Haloș – Pamfile, M. Rusu – Borcea (86 Crainic), Ekmekci (81 Bekono), Olăroiu (86 Grancea) – Mura (88 Huc).


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir