Rămâi conectat

Sport

„Roș-albaștrii”, egal sub „Drăgana”: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița 1-1 (0-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Gloria Bistrița, considerată „sperietoarea” echipelor din Alba, s-a împiedicat, astăzi, la Cugir. Metalurgistul, ce venea după două înfrângeri consecutive, a reușit o remiză prețioasă cu trupa lui Adrian Falub, scor 1-1 (0-1), ieșind în evidență reușita egalizatoare a lui Cocan (55, eurogol), după ce vizitatorii au punctat la finele primei reprize prin Pațurcă (45+3).

„Roș-albaștrii”, cu probleme majore de efectiv, antrenorul Lucian Itu fiind iarăși titular, la 45 de ani, meritau acest punct, ținând cont de aspectul confruntării.

Bistrițenii, care au învins net Industria Galda (5-1) și CSM Unirea (6-1) nu s-au regăsit în această deplasare, marile ocazii aparținând gazdelor (excelentă prestația căpitanului Vitinha).

• 1-1, MIN. 55: COCAN, eurogol, șut cu efect, în vinclul stâng, de la 20 de metri!

• 0-1, MIN. 45+3: PAȚURCĂ, reluare din 8 metri, la centrarea lui Gallo, din dreapta, ultima fază a primei reprize.

După egalare, Bura (67) a tars alături din 15 metri. Bistrițenii au solicitat penalty la pătrunderea lui Fl. Bălan (73).  Cocan (83) – șut peste de la marginea careului. Mingea trimisă de la 30 de metri de Selagea (84) l-a lovit în cap pe Haralambie. Perjeriu (90+3) a respins lovitura liberă executată de Fridrich

Speculativă, Gloria a punctat la singura ocazie reală, în prelungirile primei reprize.

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Perjeriu – Dohotariu, S. Itu, Vl. Popa, Vitinha/ cpt – Cocan, Udrea, P. Păcurar, Gh. Hăprianu (89, Ad. Coman) – L. Itu (85, Șuteu), Bura (72, Selagea); rezerve Herlea, Al. Kiraly, M. Neagu, R. Păcurar,  Tăban. Antrenor Ion Ilie.

Gloria Bistrița: Haralambie – Gallo, Fridrich. R. Bălan/ cpt, Mar (63, Fl. Bălan) –  V. Mihalcea (77, Al. Florescu), Martinovici, Pațurcă – Râpan (68, Zaharia), Banyoi (46, G. Deac), Davordzie; rezerve Neacșu, Hasnaș, Trifan, Ciobănică, Uțiu. Antrenor Adrian Falub.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Campionatul Național Under 19, etapa regională: AFC Tălmaciu – Metalurgistul Cugir 8-1 (4-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a suferit o înfrângere usturătoare, 1-8 (0-4), cu AFC Tălmaciu, în etapa regională a Campionatul Național Under 19, disputată sâmbătă.

Golul „roș-albaștrilor” a fost înscris, în actul secund, la 0-6, de Iosif. În prima repriză s-a accidnetat portarul titular, Țîru, care a fost transportat cu ambulanța, la spital

Cugirenii au pierdut și primul joc, acasă, 1-3, cu CSȘ Odorheiu Secuiesc. Metalurgistul: Țîru – Antal, E. Cristea, Siriteanu, Gyapias, Iosif, Vodă, Ban, Trif, Baciu, Ivan; au mai intrat Grozăvescu, Măgureanu, Nestian, Mureșan, Bîldea; rezerve Bura.

„O lecție usturătoare, e apăsător eșecul, la asemenea proporții. Un rezultat care trebuie să ne dea de gândit, mai ales la nivelul atitudinii. A contat și faptul că în prima repriză, la 0-2, portarul Țîru, s-a accidentat, și-a pierdut cunoștiința, și a fost dus cu ambulanța la Spital, pentru examene CT”, a spus antrenorul George Goronea.

Cugirenii nu s-au bazat pe 6 dintre cei mai buni jucători, P. Pahone, Mihăilă, G. Cristea, Cuțitei, G. Andriuc (cu prezențe în eșalonul terț, primii doi titulari în stagiunea curentă) și D. Adam, întrucât la acest nivel nu puteau utiliza jucători cu viza FRF.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Tenismenul cugirean, Robert Paștiu – locul II la turneul de juniori „Florin Mergea Tenis Academy”, desfășurat astăzi la Târgu Jiu

Cugir INFO

Publicat

în

Sâmbătă, 6 iunie 2026, în Municipiul Târgu Jiu s-a desfășurat Turneul de tenis „Florin Mergea Tenis Academy”, rezervat juniorilor, competiție din cadrul calendarului Campionatului Național „Tenis 10”.

Tenismenul cugirean Robert Paștiu, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir, a evoluat la categoria de vârstă 9-10 ani (mingi verzi).

La categoria lui, Robert a obținut un merituos loc I în faza grupelor, cu un total de 5 victorii, sportivul cugirean calificându-se în marea finală a turneului.

La finalul turneului, și în clasamentul general, Robert a încheiat turneul pe treapta a II-a a podiumului.

„Mulțumim „Vidi Top Sport” (fam. Vidican ) pentru susținerea acestui minunat turneu de tenis !  Mulțumim sponsorilor „Canamar” (fam. Coraș), „Autosally” (fam. Săliștean) care sunt mereu alaturi de noi și în anul 2026, antrenorului Lucian Rada pentru rezultatele bune la nivel național”, a dorit să declare familia sportivului.

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir