Sport
„Roș-albaștrii” doar egal, cu toate că au condus la pauză: ACS Târgu Mureș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-2)
Metalurgistul Cugir a ajuns la 4 puncte, în Seria 9 a Ligii a 3-a, după ce a încheiat la egalitate, 2-2, partida din deplasare cu nou-promovata ACS Târgu Mureș, după ce la pauză a condus cu 2-0.

Au marcat: Ungur (68 – penalty), Vecerdea (73), respectiv P. Păcurar (21 – penalty), Vitinha (42 – penalty).
Pe terenul Academiei de Sport Mureșul, din Complexul Weekend, ”roș-albaștrii” au avut avantaj de două goluri la pauză, un ecart care până la urmă s-a dovedit insuficient. Formația din județul Alba și-a creat numeroase ocazii, în ciuda replicii dârze a adversarilor. În plus, în condițiile unui teren la limita practicabilității, faptul că nu s-au înregistrat accidentări în tabăra vizitatorilor poate fi considerat o izbândă după o luptă grea.
Tabela a fost deblocată în minutul 21. Paul Păcurar a transformat al doilea penalty consecutiv. Reușita din runda anterioară, prima a campionatului, a însemnat un gol de 3 puncte în disputa de acasă cu Unirea Ungheni (2-1).
Peste alte 21 de minute s-a dictat din nou penalty pentru cugireni de către ”centralul” brașovean Octavian Ciucanu. De această dată a transformat portughezul Vitinha, care a stabilit scorul primului act: 2-0 în favoarea vizitatorilor.
Tot dintr-un penalty au redus din diferență gazdele, în minutul 68, prin Mircea Ungur. Cinci minute mai târziu târgumureșenii au restabilit egalitatea prin Ruben Vecerdea: 2-2 (scorul final).
Chiar dacă un egal este, totuși, un rezultat pozitiv, Metalurgistul nu a avut, per ansamblu, o săptămână fastă. Anterior jocului din județul Mureș, cugirenii au fost eliminați din Cupa României la capătul partidei externe cu conjudețeana CS Ocna Mureș, care s-a impus cu 4-3 după ce echipa pregătită de Lucian Itu a condus cu 2-0, la fel ca la Târgu Mureș!
Pentru Metalurgistul Cugir urmează un duel de foc în campionat, încleștarea de pe teren propriu cu Corvinul Hunedoara, echipă eliminată, de asemenea, din Cupa României de o conjudețeană, CSM Deva. Partida despre care vorbim este programată vineri 2 septembrie, de la ora 17.00, pe ”Arena Cugir”
ACS Târgu Mureș: Szanto – Szilagyi, Dumbrăvean, Circa, Bako, Csala, Potor, Gliga, T. Moldovan (cpt.), Cr. Greu, Lupuleț; rezerve: Molnar, Csaki, Oprea, Ungur, Vecerdea, Borbely, O. Csegoldi, Feher, Negrușa. Antrenor principal Suto Szilard
Metalurgistul Cugir: Jisa – Haj, Vlădia, I. Grozav, Vitinha, Tîrla, Udrea, Boldea, P. Păcurar, Șaucă (cpt.), M. Domșa; rezerve: Perjeriu, M. Neagu, Cocan, Șuteu, Bura, S. Itu, Căt. Pop, L.Itu, Topor. Antrenor principal Lucian Itu
Lucian DĂRĂMUȘ
Sport
Vasile Hârjoc, participare notabilă la Campionatul Mondial Masters de Maraton, desfășurat la Zagreb
Duminică, 11 octombrie 2026, la Zagreb, în Croația, s-a desfășurat Campionatul Mondial Masters de Maraton (WMA World Masters Athletics Marathon Championships), competiție internațională la care au participat alergători din peste 40 de țări.

România a fost reprezentată de nouă atleți, cu vârste cuprinse între 35 și 80 de ani, care au obținut rezultate notabile. Cea mai importantă performanță a delegației românești a fost câștigarea medaliei de bronz în proba pe echipe, la categoria M40, prin Petre Mitru, Adrian Berinde și Waldemar Vaum, sportivi care reprezintă Școala Alergării Baia Mare.
Județul Alba a fost reprezentat de maratonistul Vasile Hârjoc, sportiv legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, care a concurat la categoria de vârstă de peste 70 de ani.
După un sezon estival solicitant, cu participări la competiții mondiale, europene și balcanice, Vasile Hârjoc a încheiat maratonul de la Zagreb, pe distanța clasică de 42,195 km, cu timpul de 4 ore, 52 de minute și 12 secunde, ocupând locul 21 la categoria sa de vârstă.
Rezultatul obținut la Zagreb confirmă perseverența și pasiunea pentru atletism ale veteranului cugirean, care continuă să reprezinte cu cinste sportul din județul Alba în competițiile internaționale.
Constantin PRREDESCU
Sport
FC Beutori a câștigat „Cupa Toamnei” la mini-fotbal, organizată la Cugir
S-a încheiat ediția 2026 a turneului de mini-fotbal „Cupa Toamnei”, organizat la finalul aceste sptămâni, pe terenul de sport al Colegiului Național „David Prodan” din Cugir. La competiție au participat șase echipe, care s-au întrecut pentru un loc pe podium, într-o atmosferă competitivă și cu mult fair-play.

Dincolo de trofee și de dorința de a câștiga, participanții s-au bucurat de mișcare, relaxare și ocazia de a-și întări legăturile de prietenie.
Clasamentul final:
• FC Beutori — campioană
• FC Campionii — vicecampioană
• FC Last Minute — locul al treilea
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia