Sport
„Roș-albaștrii”, debut cu stângul în noul sezon de Liga a 3-a: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 0-2 (0-0)
Metalurgistul a dezamăgit în debutul noului sezon de liga a 3-a, fiind învinsă pe Cugir Arena de CIL Blaj, cu scorul de 0-2 (0-0). Cugirenii au evoluat în zece jucători de câmp, mai mult de o repriză, după ce din minutul 41 au evoluat în inferioritate numerică, Butnariu fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.

Prima repriză a fost una echilibrată, însă echilibrul s-a rupt în minutul 42, când Butnariu a văzut cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. CIL Blaj a avut și o posibilă lovitură de pedeapsă, în minutul 45. Lungar a solicitat penalty după un duel cu portarul B. Avram, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. A fost o fază la limită, în care blăjenii puteau primi o lovitură de pedeapsă.
La reluare, superioritatea numerică și-a spus rapid cuvântul. Blănaru și Lungar au punctat în interval de numai două minute, iar Metalurgistul Cugir nu a mai găsit soluții pentru a reveni în joc. Echipa pregătită de Daniel Tătar a gestionat matur momentele importante ale întâlnirii și a profitat imediat de superioritatea numerică. CIL Blaj a rezolvat practic soarta partidei în doar două minute, după pauză.
Blănaru a deschis scorul în minutul 53, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări venite de pe partea stângă de la R. Pîntea, un alt fost jucător al Unirii Alba Iulia. Două minute mai târziu, Lungar a majorat avantajul oaspeților, cu un șut care a lovit bara înainte de a intra în plasă.
Metalurgistul a suferit după eliminarea lui Butnariu și nu a mai reușit să pună presiune consistentă în partea secundă. Singura ocazie importantă a gazdelor a venit în minutul 77, când Minteuan a șutat, însă Păduraru a intervenit salvator.
Pentru Metalurgistul Cugir, startul de sezon este unul complicat. Formația lui Lucian Itu a suferit în urma eliminării și a avut dificultăți în ofensivă, lipsa unui vârf de atac fiind una dintre problemele evidente.
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: B. Avram – P. Pahone, Igwe, Balaur, Kiraly (70, Sebaș), Șaucă/cpt., Butnariu, Udrea (70, S. Itu), Minteuan (84, Bura), Goronea (46, Mâlnă), Cocan (70, Tăban); Rezerve: Herlea, Păcurar, Iosif, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.
CIL Blaj: Păduraru – C. Pîntea (70, Tineiu), Jica, Băican, Boldea – S. Bran (86, Fleșer), Gâțan (70, Crivac) – R. Pîntea (86, Macarie), Micu-Cristea, Lungar – Blănaru/cpt. (79, Gallini); Rezerve: Checicheș, R. Damian, Vereșmortean, Ciumaș-Aron. Antrenor: Daniel Tătar.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Sport
Karatiștii de la Metalurgistul Cugir, la Campionatul Mondial SKDUN din Italia: 8 sportivi în lotul național al României
Karateka din cadrul clubului AFC Metalurgistul Cugir 1939 se pregătesc pentru o provocare de talie mondială. În perioada 14–18 octombrie 2026, sportivii clubului vor fi prezenți în Lignano Sabbiadoro (Italia), unde se desfășoară Cupa și Campionatul Mondial de Karate SKDUN.

Reprezentarea orașului Cugir în lotul național al României este una remarcabilă, opt sportivi de valoare fiind selectați pentru a concura la acest eveniment. Echipa este pregătită și ghidată de Sensei Vasile Pricob (gradul 7 Dan).
Lotul cugirean care va lupta pentru podiumul mondial este format din: Iannis Rotaru, Traian Turlea, Paul Pop Liechtenstein, Cristian Pleșa, Ștefania Truță, Antonia Fodor, Daria Filimon, Iulian Molododeț (mezinul delegației, în vârstă de doar 8 ani).
Prezența unui număr atât de mare de sportivi din cadrul clubului ACF Metalurgistul Cugir 1939 la o competiție de acest nivel demonstrează calitatea antrenamentelor și potențialul imens al karatei din localitate.
Întreaga comunitate le urează mult succes karatiștilor cugireni și întregii echipe a României, sperând ca delegația să revină acasă cu cât mai multe medalii și performanțe de neuitat.
Constantin PREDESCU
Sport
Schimbare pe banca tehnică la Metalurgistul Cugir: Portughezul Vitinha preia conducerea echipei
Metalurgistul Cugir, reprezentanta orașului Cugir în divizia terță (Seria a VII-a), a anunțat o schimbare majoră în conducerea tehnică. Începând din această săptămână, postul de antrenor principal va fi ocupat de portughezul Vitinha, în vârstă de 40 de ani. Acesta va fi sprijinit, în noua sa misiune, de către Paul Păcurar (35 de ani) și de căpitanul echipei, Tudor Șaucă (36 de ani).

Decizia de a schimba banca tehnică a venit în urma unui start de sezon mult sub așteptări. După opt etape, „roș-albaștrii” se află pe poziția a noua, cu doar 6 puncte acumulate și o singură victorie, la Moldova Nouă, cu Nera Bogodinț.
Situația a devenit critică mai ales pe teren propriu, unde echipa a reușit un singur punct, din cinci meciuri, fiind mai aproape de zona de retrogradare decât de zona Play-Off-ului.
Până în acest moment, banca tehnică fusese condusă de Lucian Itu, cel mai longeviv antrenor din județul Alba, aflat în funcție de peste opt ani. Deși a fost înlocuit ca antrenor principal, Itu nu va părăsi clubul, recunoașterea meritelor sale fiind prioritară pentru conducere.
„Aveam nevoie de un șoc fotbalistic la echipă, asta în mod categoric. Totuși, precizăm că nu Lucian Itu este vinovat pentru rezultatele modeste din aceste opt etape. Pentru tot ce înseamnă pentru Cugir și pentru tot ce a realizat, atât pe teren, cât și pe bancă, Lucian Itu va rămâne în cadrul clubului”, a declarat Ciprian Pahone, oficialul grupării.
Menționăm că Vitinha nu este un nume străin de Metalurgistul Cugir, acesta petrecând șapte ani și jumătate la club în calitate de jucător, înainte de a se retrage la finalul sezonului trecut. În perioada recentă, portughezul a colaborat strâns cu Lucian Itu, debutul său în rol de tehnician având loc în deplasarea de la Progresul Pecica.
Lucian Itu lasă în urmă un palmares respectabil, având parte de două calificări la barajul pentru promovarea în Liga 2 (în 2021, în fața SCM Zalău, și în 2022, în fața Minaur Baia Mare). Însă anul 2026 a fost unul dificil pentru echipa cugireană, bilanțul fiind de doar patru victorii în total pe parcursul întregului sezon (sezon regular, Cupa României și Play-Off).
FOTO: Sorin GIURCĂ
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia