Rămâi conectat

Sport

„Roș-albaștrii” bifează prima înfrângere pe teren propriu, din acest tur de campionat: Metalurgistul Cugir – Gloria Lunca Teuz Cermei 2-3 (1-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a încheiat încheie turul de campionat cu un eșec pe „Arena CSO”, cu Gloria Lunca Teuz Cermei, scor 2-3 (1-1), prima înfrângere în fața fanilor din prima parte a campopnatului.

Gruparea de sub Drăgana a pierdut puncte prețioase în lupta la vârf, în acest duel pentru locul al treilea, după cea mai modestă evoluție stagională. O prestație slabă a „roș-albaștrilor”, ce au făcut un al doilea act de coșmar, vârful advers Alexandru Capătă reușind să puncteze în două rânduri, prifitând de găurile din defensiva adversă. Coșmarul arădean continuă pentru Alba, conjudețenele nereușind să câștige niciunul cin cele 16 jocuri directe.

La pauză s-a intrat cu un scor egal, 1-1. B. Lemac (48) este blocat în momentul șutului, la 12 metri, de Rogojan. N. Bănică (53) a repins, cu piciorul, șutul din unghi trimis de Capătă, iar apoi Vezan a șutat alături de la 20 de metri. A doua mare ocazie a oaspeților, după eroarea lui Șt. Radu, însă N: Bănică respinge șutul lui Capătă, de la 14 metri (56). La faza următoare, Vaștag (58) a reluat din cădere, alături. Se face 2-1 pentru vizitatori, iar M. Neagu (61) a trimis de la 22 de metri, în diagonală, pe lângă bara stângă, la semiînălțime. O nouă ocazie Caăptă (65), șut alături la colțul scurt, după o acțiune pe traseul Vezan-Vlad. B. Lemac (65) reia cu capul, însă Gârlea deviază mingea în bară, iar la faza următoare se face 3-1. Vaștag (69) a șutat peste transversală, iar Vlad (71) a trimis peste de la 20 de metri. Polgar (73) are o acțiune individuală de 50 de metri, din propria jumătate, ajunga singur cu Bănică, însă șutul său este respins de portarul cugirean! În minutul 86, Matiș a trimis din 5 metri, Bănică a respins în corner. Vlad a tras alături (88).

Echipe

Metalurgistul: N. Bănică – Dohotariu, I. Tătaru, Șt. Radu, M. Neagu (63, G. Goronea) – Șaucă, Dican, Vaștag (76, Șuteu), Dicu (63, Cercel) – Necșulescu (68, L. Tudor) – B. Lemac; rezerve Crivăț, Șuteu, Itu, Copiluși. Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.

Gloria: Gârlea – Polgar, Rogojan, N. Varga, Sabău (88, Dolga) – I. Tănase, Vezan – Mager (89, Lupșe), Prună (78, Mihuța), Vlad – Capătă (80, Matiș); rezerve Stănilă, Bulza. Antrenor Radu Anca.

Averitsmente: Lemac (38), G. Goronea (89)/ I. Tănase (38), N. Varga (41), Sabău (58), Rogojan (77)

Arbitri N. Bodocan (Cluj-Napoca), Cl. Georgiu (Dej), Cr. Mureșan (Florești) Observatori C. Făniță (Timișoara), E. Gîț (Deva).

Clasament Seria C4 – Liga a 3-a:

1. Şoimii Lipova 34
2. Gloria Lunca Teuz Cermei 31
3. Crişul Chişineu Criş 29
4. ACS Dumbrăviţa 29
5. Metalurgistul Cugir 28
6. Naţional Sebiş 28
7. CSM Şcolar Reşiţa 26
8. FC Avrig 22
9. Unirea 1924 Alba Iulia 19
10. CS Hunedoara 19
11. Millenium Giarmata 17
12. CNS Cetate Deva 17
13. CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 16
14. Industria Galda 15
15. CSM Lugoj 6
16. CS Ocna Mureş 1



Sport

„Roș-albaștrii”, la o nouă victorie în meciurile de pregătire: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 3-1 (1-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir s-a impus cu 3-1 (1-0) în fața formației CS Universitatea Alba Iulia, vineri dimineață, într-o partidă de verificare disputată pe teren propriu. Meciul a reprezentat penultimul test al formației din Cugir înaintea debutului în noua ediție a Ligii 3.

Golurile gazdelor au fost înscrise de Bogdan-Alin Minteuan, George Goronea și Dorian Todoran, Metalurgistul obținând astfel o victorie convingătoare în fața „studenților” albaiulieni.

Pentru Metalurgistul Cugir urmează ultimul amical al perioadei de pregătire, adversară fiind Jiul Petroșani. Formația din Cugir va debuta în noul sezon al Ligii 3 pe 29 august.




Citește mai mult

Sport

Roș-albaștrii”, învinși categoric sub Feleac, în amicalul de gală: „U” Cluj – Metalurgistul Cugir 7-1 (4-1)

Cugir INFO

Publicat

în

Divizionara terță Metalurgistul Cugir a pierdut, marți, 11 august 2026, scor 1-7, testul amical de gală disputat în deplasare cu prim-divizionara „U” Cluj. Pentru formația din Cugir, partida cu „șepcile roșii” a reprezentat un test important înaintea startului oficial al sezonului.

Partida s-a disputat pe stadionul din Parcul „Dr. Iuliu Hațieganu”, după ce Universitatea Cluj a rămas fără meci oficial în această perioadă, ca urmare a amânării întâlnirii cu CFR Cluj din etapa a patra a SuperLigii. Elevii lui Cristiano Bergodi au ales astfel Metalurgistul Cugir drept partener pentru un joc de verificare.

„U” Cluj a început în forță, iar Postolachi a reușit o „dublă” în primele opt minute, punctând în minutele 5 și 8. Metalurgistul Cugir a redus din diferență prin Cocan, însă formația gazdă a continuat să controleze partida.

Până la pauză, L. Pall a mai înscris de două ori, în minutele 23 și 27, astfel că „U” Cluj a intrat la cabine cu un avantaj de 4-1.

În repriza secundă, formația clujeană a mai punctat de trei ori. D. Crișan a înscris în minutul 54, Postolachi și-a completat hat-trick-ul în minutul 82, iar Gheorghiță a stabilit scorul final, 7-1, în minutul 88.

Pentru Metalurgistul Cugir, partida cu o formație din SuperLigă a constituit un test de gală și o oportunitate importantă de verificare înaintea debutului oficial.

Metalurgistul Cugir, următoarele amicale cu CSU Alba Iulia și Jiul Petroșani

„Roș-albaștrii” mai au programate două partide de verificare în perioada următoare. Metalurgistul Cugir va întâlni CSU Alba Iulia pe 14 august, iar ultima repetiție înaintea sezonului oficial este programată în 22 august, cu Jiul Petroșani.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir