Sport
Roș-albaștrii au remizat cu o colegă de serie: CS Ocna Mureș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-2)
CS Ocna Mureș și Metalurgistul Cugir au remizat, scor 2-2 (1-2), în ultima repetiție înaintea startului Ligii a 3-a, cele două conjudețene fiind colege în Seria a IX-a.
Formația de sub Drăgana a condus în două rânduri, prin reușitele lui M. Lupu (21) și M. Neagu (41, lovitură liberă), fiind egalată de nou-venitul Căt. Creț (39, șut deviat de la marginea careului mare) și Cioară 87 (după devierea lui Coltor, la un corner). Vârful ocnamureșean, cu 6 goluri, este golgheterul perioadei de verificare). Precedentul joc direct a fost 2-0 pentru gazde, la Cugir, iar CS Ocna Mureș este la primul meci de verificare pe propriul teren (și a doua remiză la rând cu același scor, după egalul de lângă furnale).
• Cătălin Creț, debut cu gol
În formula ocnamureșenilor a debutat, cu gol, fundașul dreapta Cătălin Creț (n. 1999, Sănătatea Cluj), a 13-a achiziție estivală și totodată al doilea jucător înregimentat de la “virușii verzi” în intersezon, după vârful Ceaca. În acest context se mai poartă discuții cu Ardealul Cluj pentru trecerea lui Cioargă de la Metalurgistul Cugir la CS Ocna Mureș.
Au evoluat formațiile:
• CS Ocna Mureș: E. Mihail – Pintilie, Haiduc, Cioplântă, Al. Kiraly – Căt. Creț, Guț, Casian, Hetea – Ceaca, Cioară; au mai intrat An. Anghel, Socaci, Coltor, Cunțan, D. Lupșan, Neșan, Ov. Truță, Cl. Marcu, An. Moldovan; absenți Tegbo, Frențiu, T. Cristea, Moise. Antrenor Paul Ciucă;
• Metalurgistul: R. Opric – Tăban, I. Grozav, Vlădia, Vitinha – Șaucă, Boldea, L. Contra, D. Nicula – P. Păcurar, M. Lupu; au mai evoluat M. Neagu, Șt. Radu, Al. Rus, S. Itu, R. Voicu, Andriuc, Cocan, M. Udrea, Sîncelean (nu au jucat Perjeriu, N. Bănică și L. Itu). Antrenor Lucian Itu.
Ambele formații vor juca în prima etapă acasă, sâmbătă, 28 august, CS Ocna Mureș cu Sticla Arieșul Turda, iar Metalurgistul Cugir cu Sănătatea Cluj. În 18 septembrie, în etapa a 4-a, cele două conjudețene se vor întâlni în al doilea derby “de Alba” al turului.
FOTO: ARHIVĂ

Sport
„Roș-albaștrii”, eșec cu liderul, după o partidă nebună: Gloria Bistrița – Metalurgistul Cugir 3-2 (0-1)
Metalurgistul Cugir a pierdut, la limită, 2-3 (1-0), ultima confruntare a anului, în deplasare cu liderul Seriei 9 Gloria Bistrița, după o confruntare nebună, cu schimbări de situații (0-1, 2-1, 2-2), în care vizitatorii au fost aproape să dea lovitura.
„Roș-albaștrii” au condus cu 1-0 și au reușit să egaleze, scor 2-2, în actul secund, unul spectaculos. Scorul a fost deschis de Dohotariu (44, din pasa lui P. Păcurar) și vizitatorii au intrat la cabine în avantaj, un rezultat suprinzător.
• Actul secund: 4 goluri în 20 de minute!
Gazdele au egalat în minutul 50, Banyoi și au majorat avantajul în minutul 55, dintr-un penalty transformat de V. Mihai. O partidă nebună în doua parte, Kiraly (titular în absența lui Vitinha, suspendat, la prima sa reușită pentru Metalurgistul) egalând în minutul 63, din pasa aceluiași P. Păcurar, însă trupa lui Adrian Falub a punctat iar, 3 minute mai târziu. În cele din urmă, Gloria a repurtat a 8-a victorie consecutivă, iar Metalurgistul a pierdut 4 din ultimele 5 partide susținute.
Au evoluat formațiile:
Gloria Bistrița: Mociu – Gallo, Martinovici, R. Bălan/ cpt, Mar, V. Mihai, Larionesi, Pațurcă, V. Mihalcea, Banyoi, Davordzie: rezerve Neacșu, G. Deac, Fl. Bălan, Hasnăș, Al. Florescu, Râpan, Fridrich, Uțiu, Ciobănică. Antrenor Adrian Falub.
Metalurgistul Cugir: Csapo – Dohotariu, S. Itu, V. Popa, Kiraly, Tăban, Udrea, P. Păcurar (74, Selagea), Gh. Hăprianu (74, Bura), Șaucă/ cpt (69, Cîrloanță), Cocan; rezerve Perjeriu, L. Itu, Coman, R. Păcurar, Neagu. Antrenor Ion Ilie.
Arbitri Cr. Codrea, D. Lar (ambii Baia Mare), K. Toth (Petrești) Observatori M. Ciglenean (Cluj-Napoca), M. Cozma (Zalău).
Sport
Victorie la limită, împotriva „lanternei roșii”: Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 1-0 (0-0)
Metalurgistul Cugir a învins astăzi, la limită, în ultima reprezentație internă din acest an, pe Viitorul Cluj, scor 1-0 (0-0), unicul gol al întâlnirii fiind semnat de Paul Păcurar. La despărțirea de fani, „roș-albaștrii” aveau nevoie ca de aer de cele 3 puncte pentru a ieși din pasa proastă.
După o primă repriză fără gol, amfitrionii s-au descătușat la reluare și au dominat copios, ratând o sumedenie de ocazii în asaltul permanent la buturile lui Borz. Tăban și Șaucă au trimis în bară, între aceste situații intercalându-se golul lui P. Păcurar (67, prima reușită stagională) – șut din careul mic, după o fază prelungită de atac.
Adversarul a fost unul facil, “lanterna roșie”, care a înregistrat 5 înfrângeri succesive și un singur punct acumulat în 8 întâlniri (singura victorie stagională a trupei conduse de Marius Popescu s-a înregistrat în tur!).
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: Csapo – Dohotariu, S. Itu, V. Popa, Vitinha – Tăban, Udrea, P. Păcurar, Gh. Hăprianu, Șaucă/ cpt, Cocan; rezerve Perjeriu, L. Itu, Kiraly, M. Neagu, Bura, Cârloanță, Ad. Coman, R. Păcurar, Selagea. Antrenor Ion Ilie.
Viitorul Cluj: Borz – Milandru, Milchiș, Podea, Șerbănescu, Oargă, Morariu, Calo/ cpt, Herciu, Iepure, Doroftei; rezerve Simedru, Blidărean, Judea, Resteșan, Benke, D. Mureșan, Harangozo, Cozac, Gadzhymuradov. Antrenor Marius Popescu.
FOTO: ARHIVĂ
Sport
Cugirenii Laurențiu Rădițoiu și Ioan Topârcean, pe primele locuri la concursul de șah „Palia Orăștie”
Sâmbătă, 18 noiembrie 2023, a avut loc în Municipiul Orăștie, concursul de șah rapid „Cupa Palia Orăștie” ediția I-a.
La eveniment au participat 70 de jucători legitimați (de la 7 ani la peste 70 de ani) din 6 județe ale țării.
Din Cugir, cunoscutul șahist, Laurențiu Rădițoiu de la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir a urcat pe prima treaptă de pe podium la veterani (jucători peste 60 de ani) fiind cel mai bine situat în clasamentul general ( locul 9, cu 4 puncte din 6 partide).
Colegul său, Ioan Topârcean, un alt pasionat al sportului minții, legitimat tot la CS „Metalurgistul” Cugir s-a clasat pe locul 2 la categoria veterani.
Constantin PREDESCU
-
Din judeţacum 8 luni
Mesaje de Paste. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 10 luni
Cum vor sărbătorii românii Crăciunul și Anul Nou 2021. Ce spune Raed Arafat | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 8 luni
Mesaje de Paște fericit. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
MESAJE de 1 Aprilie, Ziua Păcălelilor. FARSE și PĂCĂLELI pe care le poţi transmite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 8 luni
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile | cugirinfo.ro