Sport
„Roș-albaștrii”, a treia înfrângere consecutivă: Gloria Bistrița – Metalurgistul Cugir 5-0 (2-0)
În cea de-a treia etapă a seriei a VII-a, din Ligia a 3-a, Gloria Bistrița-Năsăud a jucat pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir, gazdele impunându-se cu scorul de 5-0 (2-0).
Gazdele au înscris prin Covaci (28), Tavarez (40), Val. Alexandru (68, 74), A. Lullaku (90+1). A fost a treia înfrângere consecutivă a „roș-albaștrilor” ce nu au înscris încă în acest start ratat de campionat.
Metalurgistul Cugir este noua „lanternă roșie” a seriei a VII-a, după această înfrângerea usturătoare.
Au evoluat formațile:
Gloria Bistrița: R. Avram – Chiorean, Morariu, Buziuc, Llullaku, Covaci, Forizs, Chindriș, Tavares, Marku, Mitran; rezerve Began, Benga, Deac, V. Alexandru, Abolaji, Podea, Blejdea, Creța, Melniciuc. Antrenor Cristian Pustai.
Metalurgistul Cugir: Perjeriu – Cunțan, S. Itu, Vitinha/cpt., Kiraly, Tăban (71, Șaucă), Udrea, Chițimia (71, Barbu), Cocan (71, Hăprianu), P. Păcurar (82, M. Domșa), Bura (82, R. Păcurar); rezerve Bîrlădeanu, Onaci, L. Itu, Șuteu. Antrenor Lucian Itu.
Sport
Atletul cugirean, Vasile Hârjoc – medaliat cu argint la Campionatul Mondial de Maraton Masters
Duminică, 13 octombrie 2024 în Municipiul București a avut loc Campionatul Mondial de Maraton Masters, competiție care a reunit peste 500 de alergători reprezentând 40 de țări de pe 6 continente.
La eveniment au luat parte și trei alergători din Județul Alba: Vasile Hârjoc de la C.S. „Metalurgistul” Cugir (născut în localitatea Cut), Aurelian Zăgrean – C.S.M. „Mica Romă” Blaj) și Adrian Zaharia de la C.S.M. „Unirea” Alba Iulia.
Atletul cugirean, Vasile Hârjoc (categ +70 ani) a obținut medalia de argint cu echipa formată din: Ilie Victor (Brăila) și Vasile Georgescu (București).
Pe primul loc și medalia de aur a fost câștigată de echipa Thailandei urmată de Spania și Marea Britanie.
„A fost proba efortului suprem: 42.195 km. Eu am terminat cursa în 4h. 52 min. 33 sec”, a declarat atletul de la poalele Drăganei.
Luni, 14 octombrie 2024, Hârjoc a ajuns la Cugir, după 105 zile prin Europa parcurgând peste 6.500 km pe bicicletă și participând la: C.M. de Atletism Masters de Pistă de la Goteborg Suedia în probele de 10 km, Alergare pe sosea 6 km Cros și Semimaraton, C.M.de Alergare Montană proba 34 km cu diferența pozitiva de 2160 m din Munții Pirinei Canfranc Spania și C.M.de Maraton Masters 42,195km – București.
„De reamintit faptul că la solicitarea si indemnul F.R. de Atletism Masters am terminat etapa a patra din Turul Europei pe bicicletă, parcurgând distanța Canfranc Spania pe traseul: Huesca, Barcelona, Monpelier, Marsilia, San Tropez, Canes, Nice, Monaco , San Remo, Genova, Parma, Padova, Veneția, Trieste, Liubliana (peste 2400 km în 23 de zile)”, ne-a relatat Hârjoc.
Sportivul a dorit să mulțumească pentru sprijinul acordat: Primăriei orașului Cugir, Primariei Municipiului Alba Iulia, Uzinei Mecanice Cugir, Lae Pecu Cugir SRL, C.S. „Metalurgistul” Cugir și nu în ultimul rând, antrenorului prof .Ghe. Hăprean.
Constantin PREDESCU
Sport
„Roș-albaștrii”, înfrângere în fața „studenților albaiulieni”: CSU Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 5-2 (3-0)
Metalurgistul Cugir a înregistrat astăzi o nouă înfrângere, în fața CSU Alba Iulia, scor 5-2 (3-0), după un joc extrem de modest.
Formația condusă de Alin Minteuan este la prima victorie stagională împotriva unei formații din Alba, cea mai netă din tur, și totodată la al cincelea succes consecutiv împotriva „roș-albaștrilor”. Studenții bifează al șaselea joc fără eșec și au egalat Gloria Bistrița în ierarhie. A fost un joc spectaculos, în care amfitrionii s-au distanțat la 4-0, revenirea vizitatorilor cosmetizând rezultatul într-o partidă disputată cu garda jos.
CSU Alba Iulia a avut un prim act extraordinar în duelul cu conjudețenii, distanțându-se la un scor de neprezentare. Cu trei foști echipieri ai CSU în formula de start (V. Popa, Cunțan, M. Domșa), Metalurgistul a început modest confruntarea de pe „Pielarul”, trezindu-se condusă cu 2-0 după nici o jumătate de oră. Dat (19) a executat excelent o lovitură liberă de la distanță, în vinclul stâng.
Peste 5 minute, tot el a centrat perfect și Banyoi a reluat cu capul, Bîrlădeanu a respins, iar Gavrilă a împins balonul în plasă. Un prim act de coșmar pentru vizitatori a fost desăvârșit de penalty-ul transformat de Mihalcea (acordat pentru henț la P. Păcurar, 44). Banyoi (50) a înscris cu capul, iar imediat, Bura, scăpat singur a redus ecartul (51). „Roș-albaștrii” au profitat de relaxarea oponenților și au mai înscris prin nou-intratul Șaucă (54). Ba mai mult, cugirenii au solicitat un penalty, la o intervenție asupra lui Goronea (66), o fază care a încins spiritele. Banyoi (77) a adus liniștea, cu un penalty trasformat (tot el faultat de V. Popa)
În final s-a consemnat și debutul palestinianului Riyad Adawi, la CSU.
Au evoluat formațiile:
CSU Alba Iulia: Pauletti – Szijj (85, Kilyen), R. Popa, Niakate/cpt., Țica (67, Lazăr) – Dat (67, Gîțan), Gavrilă (85, Culda), B. Minteuan – Mihalcea, Banyoi (89, Adawi), Tamaș; rezerve Mociu, Dinu, E. Vlad, Sucitu. Antrenor Alin Minteuan.
Metalurgistul Cugir: Bîrlădeanu – Tăban/cpt., S. Itu, V. Popa, Cunțan – Hăprianu (46, Șaucă), Udrea (75, Barbu), P. Păcurar, Cocan – M. Domșa (46, Goronea), Bura; rezerve Perjeriu, L. Itu, Onaci, Chițimia, R. Păcurar, Kiraly. Antrenor Lucian Itu.
Sport
„Roș-albaștrii”, la a doua victorie stagională: Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 2-0 (1-0)
Metalurgistul Cugir a înregistrat astăzi cel de-al doilea succes stagional, 2-0 (1-0) în compania ACSM Codlea, MVP-ul întâlnirii fiind Cristian Cocan, cu un gol și o pasă decisivă.
După o sumedenie de ocazii ratate, Cocan (45+1) a desțelenit tabela cu un șut pe jos, de la marginea careului (a doua etapă la rând în care a punctat. Imediat după pauză, Bura (49) a majorat avantajul după o pasă perfectă de la Cocan. În actul secund, același Cocan mai putea înscrie, însă șutul său a fost deviat în bară.
Au evoluat formațiile:
Metalurgistul Cugir: Bârlădeanu – Cunțan (79, Tăban), S. Itu, Vl. Popa, Kiraly, Hăprian (79, Goronea), M. Udrea, P. Păcurar (87, Chițimia), Cocan, Șaucă/cpt (85, Barbu), Bura; rezerve Herlea, L. Itu, Onaci, Domșa, R. Păcurar. Antrenor Lucian Itu.
ACSM Codlea: Laszlo – Turcan, Ionescu, Zala, Munteanu, Baga, Radu, Lingurar/ cpt., Rența, C. Ursu, Dedu; rezerve Stan, Foca, Maftei, Oprea, A. Udrea, Frăsineanu, Hamciuc. Antrenor Ovidiu Roman.
-
Mondenacum 10 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 5 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2025, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 6 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 5 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luni
MESAJE de 8 MARTIE, Ziua Femeii 2024. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 5 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro