Sport
Roș-albaștii, la prima victorie sub Drăgana: Metalurgistul Cugir – Gloria Bistriţa-Năsăud 4-2 (1-2)
Metalurgistul Cugir a obţinut, în această după amiază, prima victorie de pe teren propriu din noua ediţie a Ligii a 3-a de fotbal. Cugirenii au depăşit cu 4-2 (1-2), după ce au remontat spectaculos, formaţia Gloria Bistriţa-Năsăud.
Au marcat: Şaucă (40), Cocan (55), Vitinha (66), P. Păcurar (90+4), respectiv Stoianof (15), Gal (45).
Cugirul a avut serios de furcă, pe „Arena Cugir”, cu Bistriţa, care a condus în două rânduri, după reuşitele lui Stoianof şi Gal, între care a venit primul gol al amfitrionilor, marcat de căpitanul Şaucă.
Repriza a doua a fost de vis pentru Metalurgistul. O „remontada” de poveste, cu Cocan, cu un rol decisiv şi în runda precedentă, la Alba Iulia, Vitinha şi P. Păcurar în prim-plan.
Victorie de ţinut minte, aşadar, cadoul perfect pentru antrenorul-jucător Lucian Itu, care a sârbătorit în 8 septembrie împlinirea vârstei de 43 de ani.
Golul de 3-2 a fost cel mai spectaculos al disputei de la Cugir. Portughezul Vitinha a creat faza, pe care a încheiat-o driblând ultimul apărător întâlnit în cale.
În ciuda apetitului ofensiv crescut (n.a. cel puţin 2 goluri marcate în toate cele 3 partide de campionat de până acum), cugirenii şi-au apropiat victoria acasă doar din a doua încercare, după 2-2, în runda inaugurală, cu Sănătatea Cluj.
Bistriţenii pierd cu 2-4 după ce au câştigat în etapa anterioară cu 4-2 pe stadionul „Jean Pădureanu”. Gloria a remontat atunci după ce a fost condusă cu 2-0 de Unirea Ungheni. Bistriţenii au înscris de 4 ori în ultimul sfert de oră. Golurile prin care s-a restabilit egalitatea au fost înscrise, ambele din penalty, de Pedro Vărărean, fost jucător al cugirenilor. Au punctat apoi, la fel ca în duelul de sâmbătă după amiază de la Cugir, dar în ordine inversată, Gal şi Stoianof.
Au evoluat echipele:
Metalurgistul Cugir: R. Opric – Al. Rus, Vlădia, Şt. Radu, Vitinha, M. Boldea, Cocan, Şaucă /cpt., P. Păcurar, D. Nicula, M. Lupu; rezerve: Perjeriu, L. Contra, M. Neagu, L. Itu, Andriuc, I. Grozav, Şuteu, R. Voicu, S. Itu. Antrenor Lucian Itu – principal
Gloria Bistriţa-Năsăud: Oct. Ivan – Chirlejan, Vărărean, Gal, Dicu, Trifan, Nalaţi /cpt., Enescu, Joca, Curtuiuş, Stoianof; rezerve: Checicheş, A. Damian, Mitruscskak, Potra, Sulici, Runcan, Andrecuţ, Milandru, Meşter. Antrenor Dănuţ Matei – principal, Dorel Zăgrean – secund
Arbitri: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca) – Ov. Timar, P. Irina (ambii din Oradea); observatori: I. Teodor (Tg. Mureş), M. Nădăşan (Ţaga – Cluj).
În etapa următoare, Metalurgistul Cugir va disputa derby-ul judeţean din deplasare cu CS Ocna Mureş, care se va juca sâmbătă 18 septembrie, de la ora 17.00, pe stadionul „Soda” din oraşul salin. La precedenta deplasare a fost tot un derby „de Alba”: 3-2, pe „Cetate”, cu Unirea Alba Iulia. Primul meci al cugirenilor în afara judeţului Alba este programat abia în runda a 6-a, în judeţul Mureş, cu Unirea Ungheni.
Lucian DĂRĂMUŞ
Sport
Atletul cugirean Vasile Hârjoc – locul II, la competiția „Beiuș Running Day”
Peste 500 de sportivi din România, Ungaria, Republica Moldova și Kenya au participat sâmbătă, 31 octombrie 2026, la cea de-a VII-a ediție a competiției atletice „Beiuș Running Day”, desfășurată în municipiul Beiuș, județul Bihor.

Evenimentul a cuprins probe de 2 km, 10 km și semimaraton (21,1 km), iar copiii au concurat pe distanțe adaptate categoriilor de vârstă. Cursele de 10 km și 21,1 km au fost dominate de atleții kenyeni, care s-au remarcat prin rezultatele obținute.
Competiția a fost organizată de cunoscutul atlet Marcel Laza, cu sprijinul Primăriei Municipiului Beiuș și al Consiliului Județean Bihor.
„A fost o competiție foarte bine organizată”, ne-a declarat alergătorul cugirean Vasile Hârjoc, participant la eveniment.
• Rezultate foarte bune pentru sportivii din județul Alba
Județul Alba a fost reprezentat de mai mulți atleți, care au reușit să urce pe podiumul competiției.
Aurelian Zăgrean, de la CSM „Mica Romă” Blaj, a participat în proba de 10 km, la categoria de vârstă +50 de ani, obținând locul al II-lea.
Un rezultat similar a fost înregistrat de Vasile Hârjoc, legitimat la CS „Metalurgistul” Cugir. Acesta a încheiat cursa de 10 km cu timpul de 51 de minute și 12 secunde, clasându-se pe locul al II-lea la categoria +70 de ani.
De asemenea, Teodor Țintaș, reprezentant al CSM „Unirea” Alba Iulia, a avut o evoluție foarte bună, câștigând locul I în proba la care a participat.
Urmează noi competiții pentru alergătorii din Alba
Calendarul competițional al lunii noiembrie continuă cu alte evenimente importante pentru pasionații de alergare.
Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Bistrița, este programată o cursă de 15 km, cu o diferență pozitivă de nivel de 600 de metri. O săptămână mai târziu, pe 14 noiembrie, la Brașov, va avea loc tradiționalul „Cros 15 Noiembrie 1987”.
Tot în luna noiembrie este programat și Crosul Unirii de la Alba Iulia, iar în decembrie alergătorii vor putea participa la cea de-a V-a ediție a „Crosului Libertății”, organizat la Cugir.
Rezultatele obținute la Beiuș confirmă implicarea și valoarea sportivilor din județul Alba, care continuă să reprezinte cu succes comunitățile locale la competițiile de atletism din țară.
Constantin PREDESCU
Sport
Vitinha, mulțumit de parcursul Metalurgistului Cugir: „Obiectivul nostru este să câștigăm cât mai multe meciuri”
Metalurgistul Cugir continuă să arate semne evidente de progres sub conducerea portughezului Vitinha. Instalată pe banca tehnică în urmă cu trei săptămâni, după despărțirea de Lucian Itu, noua conducere tehnică a adus deja șapte puncte în contul echipei, în doar trei partide.

Chiar dacă remiza din ultima etapă a turului, cu Unirea Sântana, nu a fost rezultatul dorit, tehnicianul portughez consideră că punctul obținut în deplasare este important, mai ales în condițiile în care echipa sa a reușit să păstreze poarta intactă.
„A fost un meci foarte echilibrat, între două echipe bune. Nu este un rezultat pe care să ni-l fi dorit nici noi, nici gazdele. Totuși, pentru noi este un punct în deplasare, care se adună, și ne bucurăm că nu am primit gol”, a declarat Vitinha la finalul întâlnirii de la Sântana.
Antrenorul Metalurgistului a evitat să pună rezultatul pe seama absențelor din lot, subliniind că are încredere în jucătorii pe care îi trimite pe teren. Cu gândul deja la prima etapă a returului, acesta a anunțat că echipa va merge la Blaj cu un singur obiectiv: victoria.
„Nu vreau să vorbesc despre absențe. Cei care au jucat sunt cei mai importanți pentru mine. Începe returul, mergem la Blaj etapa următoare și încercăm să câștigăm. Nu doar acest meci, ci și celelalte rămase. Acesta ar fi obiectivul nostru și vom vedea unde ne vom situa la final”, a mai spus tehnicianul portughez.
Cu șapte puncte acumulate în primele trei jocuri sub comanda lui Vitinha, Metalurgistul privește cu optimism partea a doua a sezonului, iar noul antrenor își propune să continue seria rezultatelor pozitive.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
