Ştiri din zonă
Ritm susţinut pentru finalizarea investiţiei la maternitatea de purcei din Şibot
La SC SIPIGFERM Şibot, societate destinată creşterii şi îngrăşării porcilor, se află în stadiu avansat lucrările din cadrul investiţiei sectorului pentru reproducţia suinelor.
Un demers care, potrivit managerului unităţii, ing Alexandru Szekely, are drept scop asigurarea necesarului de purcei în maternitatea fermei, eliminând prin această măsură importul şi realizarea unor producţii de carne la un preţ competitiv.
După cum am constatat la faţa locului, construcţiile începute în cursul anului trecut, constând într-o hală de reproducţie pentru cele 680 de scroafe şi o maternitate cu capacitate pentru 1792 de purcei, sunt aproape gata. „Acum ne aflăm în stadiu de utilare cu echipamente tehnologice, instalaţii electrice şi sanitare, activităţi destul de importante dar la fel de necesare pentru punerea în funcţiune a investiţiei. Urmează să ne hotărâm asupra alegerii tipului de matcă pentru reproducţie, astfel ca până în luna octombrie a.c., să începem popularea uneia dintre hale cu efectivul de scroafe pe care ni le-am propus. Hala va fi compartimentată în 3 sectoare cu câte două compartimente pe fiecare sector: montă, scroafe gestante şi maternitate. La aceasta se adaugă o hală mai mică, un sector ce are rolul de creşă pentru purcei şi care are, la rândul său, două compartimente”, ne-a declarat Alexandru Szekely. De la şeful de fermă am mai aflat că în continuare au loc lucrări interioare de finisare, se lucrează la infrastructura zonei, precum şi la depozitul (laguna) pentru dejecţii. În ceea ce priveşte sectorul de creştere şi îngrăşare porci, am aflat că ferma numără la ora actuală 2.000 de capete, animalele urmând a fi valorificate înainte şi după sărbătorile pascale. În mai, va avea loc o nouă populare cu purcei, ultima livrare fiind în cursul lunii august. „Vom avea şi o pauză, inconvenabilă pentru noi din punct de vedere financiar, până în octombrie, lună în care intrăm pe activitatea de creştere şi îngrăşare a purceilor din maternitatea fermei noastre”, a conchis managerul societăţii.
Ştiri din zonă
Autoutilitară răsturnată pe Autostrada A1, între Simeria și Orăștie. Două persoane au fost rănite
Un accident rutier s-a produs duminică seara pe autostrada A1, pe tronsonul dintre Simeria și Orăștie, unde o autoutilitară s-a răsturnat. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Deva, alături de echipaje medicale SMURD.

Pentru gestionarea situației, salvatorii au mobilizat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD B2 din Simeria și o ambulanță SMURD C1 din Deva, încadrată cu medic.
La sosirea echipajelor de intervenție, cele două persoane aflate în autoutilitară, un bărbat și o femeie, reușiseră să iasă singure din vehicul, fără a mai fi nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru evacuarea acestora.
Pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar cele două persoane au fost evaluate medical la fața locului. Potrivit informațiilor transmise de autorități, niciuna dintre ele nu a necesitat transportul la spital.
În urma evenimentului, circulația rutieră pe sensul Simeria–Orăștie se desfășoară temporar pe o singură bandă, șoferii fiind sfătuiți să circule cu prudență în zona intervenției.
Ştiri din zonă
Un tânăr de 25 de ani a murit după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp de electricitate, între Pricaz și Orăștie
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Turdaș, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în dimineața zilei de astăzi, pe raza localității Pricaz. Mașina pe care o conducea a părăsit carosabilul într-o curbă și s-a izbit de un stâlp de electricitate.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs în jurul orei 07:30, când Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată printr-un apel la 112.
Din cercetările preliminare a reieșit că tânărul se deplasa cu autoturismul din direcția Pricaz spre Orăștie. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în contextul unui carosabil umed, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma impactului, tânărul a decedat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Recomandările polițiștilor pentru șoferi
În contextul condițiilor meteo și al carosabilului umed, polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan și să respecte câteva măsuri esențiale pentru prevenirea accidentelor:
- Să adapteze viteza la condițiile de drum și de trafic.
- Să reducă viteza înainte de intrarea în curbe, mai ales atunci când carosabilul este umed.
- Să păstreze o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule.
- Să evite frânările bruște și schimbările bruște de direcție.
- Să acorde o atenție sporită conducerii pe timp de ploaie și pe drumuri umede.
Prudența la volan și respectarea regulilor de circulație pot face diferența dintre viață și moarte.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia