Administraţie
Reuniune la Cugir, destinată persoanelor interesate să obțină finanțare pentru investiții în agricultură
La sediul Asociației Crescătorilor de Animale din Cugir (strada Serelor nr. 3) va avea loc duminică, 27 iunie 2021, o acțiune de informare și promovare a măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Evenimentul este organizat de către Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Alba, împreună cu Primăria Cugir și este destinat celor interesați să obțină finanțare pentru investiții în agricultură sau în activități neagricole în zonele rurale.
Potrivit organizatorilor, vor fi prezentate formele de sprijin, mecanismul și avantajele măsurilor destinate fermierilor, producătorilor și tuturor posibililor investitori în zonele rurale.
Se vor purta discuții despre sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri; sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și pentru dezvoltarea fermelor mici; sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole.
Pe agenda dezbaterilor vor avea loc discuții precum:
– Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole;
– Investiții în exploatații agricole;
– Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol și sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricole și pomicol.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Consiliul Local Cugir a aprobat Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă până în 2050. Obiectiv: neutralitate climatică
Consiliul Local Cugir a aprobat Planul de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă (PAEDC Cugir 2050), document strategic care stabilește direcțiile de dezvoltare ale orașului în domeniul eficienței energetice și al combaterii schimbărilor climatice până în anul 2050. Planul, elaborat în 2026, urmează să fie transmis Comisiei Europene – Oficiul Convenției Primarilor.

Potrivit referatului de aprobare semnat de primarul Adrian Teban, eficiența energetică reprezintă un obiectiv strategic al politicii energetice naționale, având un rol important în consolidarea securității energetice, reducerea consumului de resurse, protecția mediului și dezvoltarea durabilă a comunității.
Orașul Cugir este semnatar al Convenției Primarilor pentru Climă și Energie, iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 254/2021 și-a actualizat angajamentul pentru perioada 2020–2050. Principalul obiectiv este atingerea neutralității climatice până în anul 2050, prin eliminarea emisiilor de dioxid de carbon provenite din utilizarea combustibililor fosili. Totodată, administrația locală și-a propus o țintă intermediară de reducere cu 40% a emisiilor de CO₂ până în 2030, comparativ cu nivelul înregistrat în anul 2008.
Noua versiune a PAEDC actualizează documentele strategice adoptate anterior de administrația locală. În 2025, Consiliul Local Cugir a aprobat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021–2030, precum și o versiune anterioară a Planului de Acțiune pentru Energie Durabilă și Climă.
Documentul aprobat în 2026 va reprezenta baza pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică, utilizarea surselor regenerabile de energie și măsurile de adaptare la schimbările climatice, urmărind transformarea orașului într-o comunitate mai sustenabilă și mai rezilientă în următoarele decenii.
Constantin PREDESCU
Administraţie
Undă verde desfășurării activițăților de jocuri de noroc de tip pariuri sportive, la Cugir
Consiliul Local Cugir a emis o hotărâre prin care e acordă autorizația de funcționare locală pentru desfășurarea activițăților de jocuri de noroc de tip pariuri sportive, de către SC SUPERBET RETAIL SA, cu sediul în București pentru punctul de lucru deschis în orașul Cugir, str.Alexandru Sahia nr.15, centru comercial Prislop.

Autorizația de funcționare locală se va emite de către Serviciul Venituri din cadrul Primăriei orașului Cugir cu respectarea prevederilor regulamentului privind organizarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc loto tradiționale și la distanță, noroc, noroc plus și super noroc, expres și lozuri și a pariurilor sportive pe teritoriul UAT Cugir.
„Analizând înscrisurile depuse la dosarul de autorizare se constată faptul că SC SUPERBET RETAIL SA, îndeplinește condițiile prevăzute de HCL nr.43/2026, motiv pentru care considerăm că solicitarea privind emiterea autorizației de funcționare locale, este întemeiată. În baza solicitării respective, emitem autorizația de funcționare cu celeritate, în vederea obținerii licenței de organizare și a autorizației de exploatare”, se arată în Raportul de specialitate întocmit de ec. Alin Valasă, șeful Serviciului Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Cugir.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
