Rămâi conectat

Economie

Reprezentanţi ai fabricilor din Cugir la Târgul de Armament de la Las Vegas

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

arme cugirTimp de 4 zile (14-17 ianuarie), oraşul american Las Vegas va fi gazda celui mai mare târg de armament din lume, eveniment ce are loc în fiecare an în această perioadă în Statele Unite ale Americii.

Este vorba de expoziţia “Shot Show”, unde sunt prezenţi cei mai mari producători din lume de arme, muniţie şi componente conexe utilizate la vânătoare. Prezenţa C.N. Romarm, respectiv Fabrica de Arme Cugir la manifestare este legată de relaţia de afaceri pe care societatea cugireană o are de peste 15 ani cu compania americană “Century Arms International”, care achiziţionează de la Cugir arme de vânătoare şi tir sportiv. În cadrul vizitei sunt prevăzute întâlniri şi discuţii cu partenerul american referitor la relaţiile contractuale, precum şi promovarea de noi oportunităţi de afaceri pe viitor. După cum am aflat, din delegaţia prezentă la Las Vegas vor face parte managerul general ing. Mircea Trifan şi managerul economic ec. Ioan Paul Pleşa (Fabrica de Arme), precum şi managerul general ing. Romulus Micu, respectiv preşedintele C.A. Emil Muntean de la S.C. Uzina Mecanică Cugir.

FOTO: ARHIVĂ




Economie

Locuri de muncă în Săliștea, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Săliștea au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Săliștea, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Săliștea, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Săliștea la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
CATADAV DESSERT SRL COFETAR 1 0765563209



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MOLDO INTER SPEDITION SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1 0784221278
CC Cugir Market srl LUCRATOR COMERCIAL 1 0761180057
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. PLASATOR 1 0767774169



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir