Sport
Remiză albă ce convine liderului: Unirea Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 0-0
Astăzi pe Stadionul „Cetate” derby „de Alba” între Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir s-a încheiat cu o remiză albă, rezultat care nu convine niciuneia dintre combatante.
Ambele invincibile și vecine în ierarhie, acestea s-au anihilat reciproc, rezultat convenind liderului Șoimii Pîncota, ce joacă mâine la Galda de Jos. Un meci de importanță aparte în economia campionatului pentru pretendentele la promovarea în eșalonul secund a semănat cu precedenta confruntare al „alb-negrilor” de la Deva. Uniriștii au avut marile ocazii ale jocului, între care dubla bară a lui P. Păcurar (84, în vreme ce cugirenii au avut o evoluție departe de posibilităși, nereușind să pericliteze spațiu porții lui Sporea.
Ocazie mare Cl. Oara (46) – șut peste din 5 metri, la centrarea lui Cl. Marcu! În minutul 54, după o acțiune închegată, Metalurgistul Cugir a irosit o fază bună, la șutul lui L. Tudor, trecut puțin pe lângă stâlpul stânga al porții apărate de Sporea. În minutul 56, Al. Giurgiu își încearcă șansa de la 25 de metri, șut în diagonală, alături. „Liberă” P. Păcurar (81), execuție dezamăgitoare. Același P. Păcurar (84) a avut ocazia meciul cu un șut fulgerător de la marginea careului, mingea lovind transvarsala și apoi bara dreaptă! Peste două minute Crivăț a scăpat în corne șutul lui Tat. An. David (87) a lobat peste Crivăț, dar și pe lângă bara stângă!
Prima repriză dominată teritorial de amfitrioni, partida fiind una tacticizată, ambele echipe neriscând prea mult
Puțin peste 700 de spectatori prezenți pe Cetate. În minutul 20, Necșulescu a executat modest o lovitură liberă de la marginea careului. În minutul 26, I. Grozav a deviat puțin pe lângă bara stângă, la un corner executat de M. Neagu cu o intervenție nefericită. Peste 4 minute P. Păcurar și-a încercat șansa de la marginea careului, dar Crivăț a fost la post, faza se repetă peste două minute, duel P. Păcurar – Crivăț, aceeași finalitate
Echipe de start:
Unirea Alba Iulia: Sporea – F. Morar, Potopea, I. Grozav/ cpt, Ad. Matei – Al. Giurgiu – Davidaș (58, An. David), P. Păcurar, R. Ivan (68, S. Mureșan), Cl. Marcu (79, Cr. Păcurar) – Cl. Oara (66, Tat); rezerve Căt. Suciu – Scrob, Goguța. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Raul Oargă.
Metalurgistul: Crivăț – Dohotariu, I. Tătaru, Itu/ cpt, M. Neagu – Șaucă , Vaștag, L. Tudor (73, Șuteu), Dicu (73, Dican) – Necșulescu – B. Lemac; rezerve N. Bănică, Copiluși, Vîjdea, Cercel, Buruiană. Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.
Arbitri D. Lunca (Cluj-Napoca), Cl. Osmache (Brașov), Z. Biro (Belin-Covasna) Observatori I. Teodor (Tg. Mureș), T. Biriș (Hunedoara)
Averismente: F. Morar (44), Tat (71), Al. Giurgiu (83), Cr. Păcurar (90+2)/ Dohotariu (29), I. Tătaru (77), Dican (90+3)
Sport
Tenismenul Robert Paștiu, de la Metalurgistul Cugir, campion la turneul național „Platinum Oltenia”
Tânărul tenismen Robert Paștiu, legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a obținut un rezultat remarcabil, câștigând trofeul competiției „Platinum Oltenia”, desfășurată sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Tenis Club „A.T.” (Andi Tănase) din Vâlcea.

Turneul face parte din circuitul național de tenis juvenil „Tenis 10 Sportya”, competiția desfășurându-se pe mai multe categorii, respectiv Roșu, Portocaliu, Verde, atât la fete, cât și la băieți, și Galben.
În vârstă de doar 10 ani, Robert Paștiu a concurat la categoria 10–12 ani, unde a avut o evoluție excelentă. Tânărul sportiv a trecut de toți adversarii întâlniți, demonstrând ambiție, determinare și o bună pregătire, reușind, la final, să își adjudece trofeul de campion.
Victoria de la „Platinum Oltenia” reprezintă o nouă performanță pentru tânărul tenismen din Cugir și confirmă progresul său în tenisul juvenil, oferindu-i totodată un plus de motivație pentru competițiile viitoare.
La finalul turneului, familia sportivului a transmis mulțumiri celor care au susținut parcursul lui Robert: C.S. „Metalurgistul” Cugir, „Club Autosally” și „Canamar Lactate Cugir”.
Îl felicităm pe Robert Paștiu pentru această frumoasă performanță și îi dorim mult succes în competițiile următoare, cât mai multe trofee și un parcurs cât mai bun spre marea performanță!
Constantin PREDESCU
Sport
Tiago Vitinha, după victoria cu CSU Alba Iulia: „Important este că ne-am impus și am legat două victorii”
Antrenorul Tiago Vitinha s-a declarat mulțumit de victoria obținută în fața formației CSU Alba Iulia, însă a subliniat că partida a fost una echilibrată, în care adversarii au demonstrat că pot pune probleme, în ciuda poziției din clasament.

Tehnicianul celor de la Metalurgistul Cugir a apreciat jocul prestat de echipa adversă și a considerat că succesul obținut este important, mai ales în perspectiva următoarelor confruntări. Prin această victorie, formația pregătită de Vitinha a ajuns la două succese consecutive.
În ceea ce privește următorul meci, programat la Sântana, antrenorul a precizat că obiectivul principal este evitarea înfrângerii și acumularea de puncte. Acesta a avertizat că lupta pentru calificarea în play-off este încă lungă și că echipa trebuie să rămână concentrată asupra fiecărei partide.
„A fost, așa cum ne așteptam, un meci foarte greu, împotriva unei echipe care încearcă să joace fotbal și o face foarte bine, chiar dacă nu are puncte. A rezultat o partidă echilibrată și nu ar fi corect să afirm că am fost peste adversari. Important este că ne-am impus și am legat două victorii. La Sântana, important este să nu pierdem. Drumul este lung până să ne gândim la play-off”, a declarat Thiago Vitinha.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro