Actualitate
Recepţie la clădirea Chirurgie-Interne a Spitalului din Cugir
În cursul zilei de luni, la Cugir a avut loc recepţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare la clădirea Spitalului Orăşenesc, care va adăposti Secţiile Chirurgie-Interne, un pas important care va face posibil accesul, în scurt timp, al cetăţenilor la un sistem de sănătate civilizat.
S-a pus capăt, astfel, unui demers destul de delicat, dar foarte util, având în vedere că investiţia la acest obiectiv, susţinută cu fonduri de la bugetul local, a adus îmbunătăţiri considerabile siguranţei clădirii şi a creat condiţii de confort sporit atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, în conformitate cu standardele de care beneficiază instituţiile de sănătate europene. În iunie 2013, construcţia a intrat într-un amplu proces de renovare şi modernizare, activitatea medicală fiind în totalitate relocată în clădirea ce adăposteşte compartimentele Ginecologie – Pediatrie. Au fost executate: lucrări de consolidare a clădirii, finisaje interioare (gresie, faianţă, zugrăveli, pardoseli), înlocuirea tâmplăriei interioare, a instalaţiilor electrice, termice, sanitare, recompartimentarea spaţiilor, amenajarea unei rampe pentru accesul ambulanţei, amplasarea unor instalaţii de aer condiţionat etc. Comisia de recepţie a fost formată din: managerul spitalului din Cugir – jurist Florin Arion, împreună cu reprezentantul firmei executante – S.C. COMPACT Construct S.R.L. Alba, Daniel Benchea, managerul de proiect Franchini Lăncrănjan, Cristian Păsculete – reprezentant ISU Alba, Cornelia Man – inspector în construcţii Alba, Victor Sava – arhitect şef Cugir, Mona Schneider – director financiar-contabil Spitalul Cugir, Edi Alfred Kotzor – şef şantier. În cadrul recepţiei s-a ţinut seama de felul în care s-a respectat legea privind construcţiile, prevederile cuprinse în proiect, respectarea documentaţiei tehnice, calitatea lucrărilor, condiţiile de securitate şi normele de preîntâmpinare şi combatere a incendiilor, fiind luat la puricat fiecare compartiment, fiecare cabinet medical şi fiecare salon. De comun acord, constructor – beneficiar, s-a stabilit remedierea imediată a unor probleme, execuţia unor retuşuri, care urmează să fie finalizate până la sfârşitul săptămânii viitoare, când va fi semnat şi procesul verbal de recepţie. Potrivit managerului unităţii, Florin Arion, în perioada următoare vor avea loc lucrări de curăţenie şi igienizare a spaţiilor, după care se vor transfera în clădire unele activităţi care funcţionează în policlinică. Astfel, se vor elibera mai multe spaţii care să creeze front de lucru la investiţia de modernizare a ambulatoriului.
Constantin Predescu
Actualitate
„Rugby – Oțel și Aur”, o carte de succes aparținând fostului jucător și antrenor Ionel Sahlean
Volumul semnat de fostul jucător și antrenor Ionel Sahlean-Homeniuc readuce în atenție povestea rugbyului din Cugir și contribuția oamenilor care au format generații de sportivi în județul Alba.

În curând, iubitorii rugbyului vor avea ocazia să descopere volumul „Rugby – Oțel și Aur”, semnat de Ionel Sahlean-Homeniuc, fost jucător și antrenor, o personalitate care și-a dedicat o mare parte din activitate promovării și dezvoltării rugbyului juvenil și de performanță.
Cartea reprezintă o incursiune în evoluția acestui sport, cu accent pe activitatea desfășurată în Cugir și în alte localități din județul Alba, dar și pe experiența acumulată de autor în cadrul unor proiecte sportive din diferite regiuni ale țării.
De-a lungul anilor, orașul Cugir a devenit unul dintre centrele importante ale rugbyului juvenil din Transilvania, datorită implicării unor tehnicieni dedicați, printre care și Ionel Sahlean-Homeniuc, activ la Rugby Club „Metalurgistul” Cugir. Munca acestora a contribuit la formarea unor generații de tineri sportivi și la consolidarea tradiției rugbyului în zonă.
Activitatea antrenorului nu s-a limitat la performanțele obținute în competițiile de club. Un obiectiv important a fost atragerea copiilor și tinerilor către sport și construirea unei baze solide de selecție și pregătire a viitorilor jucători. În acest demers s-au remarcat și proiectele desfășurate la Roșia Montană, precum și activitatea Centrului de Excelență din Abrud.
Un capitol important al experienței sale profesionale îl reprezintă activitatea de antrenor la CS Gold Roșia Montană, precum și implicarea în dezvoltarea rugbyului feminin în formatul rugby în 7. Sub îndrumarea sa, junioarele din Roșia Montană au obținut rezultate remarcabile la nivel național, iar unele sportive au ajuns să fie selecționate în structuri reprezentative și în echipe continentale.
O altă componentă a activității sale a fost promovarea rugbyului în mediul școlar, prin programe precum Rugby Tag, desfășurate în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS). Astfel de inițiative au contribuit la familiarizarea copiilor cu valorile acestui sport și la identificarea unor noi talente.
Rugby Club „Metalurgistul” Cugir s-a remarcat, de-a lungul timpului, și în competițiile de rugby în 7, o disciplină dinamică, devenită sport olimpic, care pune accent pe viteză, agilitate, rezistență și pregătire fizică riguroasă. Acest format a oferit cluburilor cu resurse materiale mai reduse oportunitatea de a concura la nivel înalt și de a obține rezultate importante.
Prin volumul „Rugby – Oțel și Aur”, Ionel Sahlean-Homeniuc aduce în atenția publicului experiența unei activități sportive construite prin muncă, perseverență și pasiune. Povestea sa evidențiază rolul antrenorilor care au făcut legătura între comunitățile locale și marile competiții, oferind copiilor și tinerilor din orașele de provincie șansa de a evolua și de a ajunge la nivelul performanței naționale și internaționale.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Luni, 16 noiembrie 2026: Femeile cu vârste între 25 și 65 de ani din Cugir pot beneficia de testare ginecologică gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin
Femeile din Cugir și din împrejurimi sunt invitate să participe, în data de 16 noiembrie 2026, la o campanie de prevenire și depistare timpurie a cancerului de col uterin, desfășurată prin intermediul Caravanei CLARA. Acțiunea oferă acces gratuit la servicii de screening și se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani.

Caravana va fi prezentă în intervalul orar 09:00–16:00, la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, situat pe strada Victoriei, nr. 5.
Inițiativa face parte din proiectul CLARA – „Controlul cancerului de col uterin prin Acces echitabil la servicii de calitate: consolidarea capacității programului național de screening” și urmărește facilitarea accesului femeilor, în special al celor din categorii vulnerabile, la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce.
Cum se desfășoară testarea?
Participarea presupune trei etape simple: informarea de către un consultant CLARA cu privire la procedura de testare și importanța screeningului, înscrierea la caravană și efectuarea testului, toate în cadrul aceleiași acțiuni.
Organizatorii încurajează femeile eligibile să profite de această oportunitate, subliniind importanța controalelor preventive și a depistării timpurii a eventualelor afecțiuni.
Informații și înscrieri
Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară la numărul de telefon 0770 266 913 sau pot transmite întrebări la adresa de e-mail: screeningclara@asociatiamoaselor.ro.
Prin această campanie, serviciile de prevenție sunt aduse mai aproape de comunitate, oferind femeilor posibilitatea de a beneficia gratuit de testare și de informații medicale importante pentru protejarea sănătății.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Sănătate 2021–2027.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”
-
Sportacum 11 luniAtletul cugirean Vasile Hârjoc, premiat de Federația Română de Atletism pentru rezultate obținute în competițiile europene