Actualitate
Proiectul „Școala Familiei”, lansat la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Cugir
Sâmbătă, 11 martie 2017, a debutat la Cugir, la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, proiectul ”Şcoala Familiei – educaţie pentru părinţi”, în cadrul căruia a fost dezbătută tema „Diferenţele de gen – caracteristici masculine şi feminine”, susţinută de formatorul Laura Bercu.
Bazele acestui proiect au fost puse în anul 2014 la iniţiativa cunoscutului biofizician Dr.Virgiliu Gheorghe care, în urma sutelor de conferinţe din ţară şi diaspora, a ajuns la concluzia că viitorul familiei stă în părinţi bine informaţi şi în microcomunităţi. Incepând cu septembrie 2016, proiectul „Şcoala Familiei” a fost lansat rând pe rând în mai multe judeţe, în prezent desfăşurându-se în 12 judeţe din ţară. Proiectul propune module tematice bine sistematizate şi prezentate de către specialişti din diverse domenii. Echipa de lucru a fost constituită iniţial din psihologi, pedagogi, profesori, medici, manageri de proiect, antreprenori mulţi părinţi interesaţi.
La Cugir, modulele Şcolii Familiei sunt organizate şi găzduite de către Părintele Ioan Cândea, slujitor în cadrul Bisericii Sf. Trei Ierarhi. Temele ce vor fi abordate în cadrul viitoarelor module care se vor desfăşura în Cugir sunt:
- 26 martie – ,,Alimentaţia sănătoasă” – nutriţionist Lavinia Bratu
- 1 aprilie -,,Autoritatea şi stilurile parentale” – profesor dr. Alina Mirica
- 9 aprilie – ,,Efectele ecranelor electronice asupra sănătăţii copiilor” -formator Dan Florea
- 13 mai – ,,Educaţia caracterului” – profesor dr. Alina Mirica
- 27 mai – ,,Formarea dependenţelor la copii şi adulţi”- biolog Veronica Grădinariu.
„A fi părinte nu este deloc uşor! Pentru a deveni model pentru copiii lor , părinţii trebuie să treacă ei înşişi printr-o continuă sculptare şi modelare a sinelui. În acest sens „Şcoala Familiei” vine în întâmpinarea părinţilor ajutându-i să treacă prin acest proces anevoios, oferindu-le informaţii din diverse domenii cum ar fi: neuroştiinţe, psihologie, pedagogie sau bioetică. Cu cât un părinte este mai bine informat, cu atât poate acţiona mai eficient în folosul propriilor copii, în toate etapele şi dimensiunile dezvoltării lor fizice, emoţionale, intelectuale şi spirituale”, a declarat preoteasa Silvia Cândea.
Tatiana Ungurianu
Actualitate
Prețuire și respect de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Cugir
Joi, 1 octombrie 2026, Primăria și Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir organizează sărbătorirea „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”, un moment de recunoștință față de bunici și părinți, cei care au clădit comunitatea din Cugir cu multă muncă, înțelepciune și dragoste.

Tradiția merge mai departe, iar această zi specială marchează și un moment de o profundă emoție: „Nunta de Aur”, eveniment care va începe la ora 14.00 la Centrul Cultural, unde vor fi celebrate cuplurile din oraș care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă – o jumătate de veac de fidelitate, respect și armonie, ce reprezintă un adevărat model pentru toate generațiile tinere.
Începând cu ora 16.00 este organizată o întâlnire cu seniorii, la Sala de Festivități (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) unde, vârstnicii orașului, vor fi invitați să sărbătorească și „Ziua Internațională a Muzicii”.
„Le urăm la mulți ani binecuvântați, cu sănătate și liniște sufletească, tuturor seniorilor noștri”, este mesajul adresat de organizatori.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Vineri, 25 septembrie 2026: Cugirul pedalează spre un oraș mai verde. Zi dedicată copiilor și familiilor
Centrul orașului Cugir se transformă vineri, 25 septembrie 2026, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și educației prin joc. Copiii, părinții și membrii comunității sunt invitați să participe la o nouă ediție a Zilei Verzi, un eveniment cu activități pentru toate vârstele.

Evenimentul se desfășoară între orele 12.00 și 14.00, iar participanții sunt așteptați la Școala Gimnazială „Singidava”, de unde va porni „Turul Rastelurilor de Biciclete”.
Participanții vor descoperi, pe bicicletă, punctele dedicate bicicliștilor din oraș și vor afla mai multe despre avantajele deplasării active. Organizatorii au pregătit și surprize și premii pentru cei care se alătură traseului.
După încheierea turului, activitățile dedicate Zilei Verzi vor continua pe tronsonul pietonal dintre Catedrala și Banca Transilvania, în centrul orașului Cugir.
Programul pregătit pentru copii include mai multe activități educative și recreative. La „Pagini în aer liber”, cei mici vor putea citi și se vor putea relaxa într-un spațiu verde dedicat poveștilor și imaginației.
O altă atracție este „Laboratorul de Știință”, unde copiii vor putea participa la experimente precum „Curcubeu în pahar” și „Ploaie într-un borcan”.
Creativitatea va fi pusă la încercare în cadrul atelierului „Școala în ochii noștri”, în care participanții sunt invitați să își imagineze și să deseneze o școală mai verde, mai sigură și mai prietenoasă.
Participarea la toate activitățile este gratuită.
Prin evenimentul organizat la Cugir, participanții sunt încurajați să descopere beneficiile mișcării, să învețe prin experiențe practice și să contribuie, prin gesturi simple, la construirea unui oraș mai verde și mai prietenos.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 11 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 11 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia