Administraţie
Proiect în valoare de peste 2,7 milioane de lei la Cugir, pentru construcția unui centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice
Primăria Cugir va da startul proiectului „Centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice-Lotus”, depus de Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) Cugir în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.
Demersul are drept scop reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/ medicale/socio-profesionale/de formare profesională adecvate nevoilor specifice în vederea integrării socio-profesionale.
Inițiativa primarului Adrian Teban a fost luată în baza Contractului de finanțare OIRPOSDRU Regiunea Centru, privind acordarea finanțării nerambursabile pentru implementare proiectului amintit, a prevederilor Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Prioritatea de investiții 9.ii Integrarea socio-economică a comunităților marginalizate, cum ar fi romii, Obiectivul specific 4.4 Reducerea numărului de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile prin furnizarea unor servicii sociale/ medicale/ socio-profesionale/ de formare profesională adecvate nevoilor specifice.
Scopul proiectului vizează reducerea numarului de persoane varstnice vulnerabile din UAT Cugir și se va realiza prin imbunatatirea capacitatii beneficiarului SPAS de a furniza servicii sociale persoanelor varstnice, atat din punct de vedere al diversificarii serviciilor cat si atat din punct de vedere al cresterii numarului de beneficiari de servicii cu 162 persoane.
Grupul tinta al proiectului este de 182 de persoane. Prin proiect sunt vizate doua categorii de grup tinta, cuantificate astfel: 162 persoane varstnice aflate in situatii de dependenta si/sau risc de excluziune sociala vor primi sprijin in recuperare medicală, socială, juridică; 20 persoane angajati ai SPAS care furnizeaza servicii sociale persoanelor varstnice vulnerabile. Mentionam ca cei 20 de angajati se compun din 9 angajati care vor furniza serviciile in cadrul centrului LOTUS si 11 angajati ai SPAS care desfasoara activitati cu caracter social in celelalte compartimente ale serviciului.
Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 2.780.218,71 lei (inclusiv TVA; Contribuția proprie în proiect este în sumă de 55.604,37 lei, reprezentând contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv co-finanțarea proiectului.
Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului în condiții optime, se vor asigura din bugetul local.
Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni, respectiv 01.08.2019-31.07.2022.
„Decizia pe care am luat-o a avut în vedere conținutul contractului de finanțare POCU, încheiat între Serviciul Public de Asistență Socială Cugir in calitate de beneficiar și între Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, reprezentat prin Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Centru.
Dorim ca prin intermediul acestei operațiuni să sprijinim activități/acțiuni care să faciliteze accesul la servicii integrate (ex.consiliere, servicii psiho-socio-medicale, măsuri de acompaniament etc.) în concordanţă cu nevoile specifice ale persoanelor vârstnice, inclusiv prin utilizarea de soluții inovatoare în furnizarea serviciilor de bază”, și-a motivat susținerea acestui proiect, primarul Adrian Teban.
Constantin PREDESCU
Administraţie
25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială
Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.
La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.
Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.
La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.
Administraţie
„Parc Industrial Cugir II” – obieciv în domenii de specializare inteligentă
Orașul Cugir intenționează să dezvolte un parc industrial în domenii de specializare inteligentă (RIS3 Centru) și să solicite finanțare nerambursabilă prin Intervenția 1.5.2 „Parcuri industriale în domenii RIS”, din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, lansat de ADR Centru.

Realizarea investiției presupune, ca etapă premergătoare, scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9 ha teren identificat ca amplasament al viitorului obiectiv de investiții. Se impune, astfel, declararea acestui obiectiv ca fiind de interes public local și de utilitate publică, precum și inițierea procedurii de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, demersuri care constituie condiție prealabilă pentru depunerea Impactul socio-economic și asupra mediului.
Realizarea „Parc Industrial Cugir II” va contribui la crearea unui pol de dezvoltare economică locală, la atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă RIS3 Centru. Scoaterea din fondul forestier vizează exclusiv suprafața de 9,9 ha necesară amplasamentului parcului industrial; nu se elimină compensator alte suprafețe forestiere echivalente, întrucât terenul este proprietate publică a UAT Cugir.
Inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național nu generează, la acest moment, cheltuieli suplimentare din bugetul local: potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 331/2024, pentru terenurile din domeniul public afectate unui obiectiv de utilitate publică, scoaterea se realizează fără compensare cu terenuri echivalente și fără plata taxei de scoatere definitivă ori a altor obligații bănești prevăzute de lege. Cheltuielile aferente proiectului de investiții propriu-zis (amenajare teren, construire/modernizare infrastructură, cofinanțare eligibilă/neeligibilă) vor fi stabilite și cuprinse în bugetul local odată cu depunerea cererii de finanțare și, respectiv, cu semnarea contractului de finanțare, fiind supuse aprobării Consiliului Local printr-o hotărâre distinctă.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia