Rămâi conectat

Administraţie

Procedura de achiziţie publică privind contractul de „eficentizare a sistemului de iluminat public” pe 35 de străzi din oraş, contestată de o firmă din Bucureşti

Cugir INFO

Publicat

în

SC Flash Lighting Services SRL a cerut CNSC obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire, iar în subsidiar, obligarea acesteia la prelungirea perioadei stabilite în anunţul de participare pentru depunerea ofertelor, anularea actelor procedurale ulterioare publicării răspunsului la solicitările de clarificări şi reluarea procedurii de atribuire din acest punct, precum şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei.

Termenul respectiv a fost stabilit pentru 3 decembrie 2020, dar firma din Bucureşti a cerut ca potenţialii ofertanţi să aibă mai mult timp pentru pregătirea şi depunerea ofertelor. În final, termenul iniţial a fost menţinut, dar societatea contestatară nu a depus ofertă.

În 4 ianuarie 2021, CNSC a respins contestaţia, dar firma s-a adresat şi în justiţie, înregistrând o plângere la Curtea de Apel Alba Iulia. Procesul de selectare a unui ofertant continuă. Până la data limită au depus oferte patru ofertanţi: Euro Audit Service SRL, Telekom Romania Communication, Asocierea Electroprecizia A.G. – Ago Proiect Engineering şi Asocierea Electromagnetica – Amiral C&L Impex SRL.

Proiectul de investiţii prevede instalarea pe 35 de străzi din oraşul Cugir şi localitatea Vinerea a unui sistem modern de iluminat public. Valoarea totală estimată este de 12.597.320,88 de lei, fără TVA. Scopul proiectului este înlocuirea sistemului de iluminat în vederea creşterii nivelului de dezvoltare a oraşului, precum şi calitatea vieţii din spaţiul urban, în raport cu diminuarea consumului de energie electrică.

Prin proiect se doreşte reabilitarea sistemului de iluminat public pe străzile din oraşul Cugir: Nicolae Bălcescu, Carpaţi, I. Creangă, I. B. Deleanu, Griviţei, Horea, Al. Sahia, Stadionului, Tineretului, Victoriei, Trandafirilor, Rozelor, Râul Mic, 1 Decembrie 1918, 21 Decembrie 1989, Serelor, Dealului, S. Bărnuţiu, M. Eminescu, Livezii, Mihai Viteazul, Pârâului, Şurianu, Traian, A. Vlaicu, Nuferilor, Dorului, Constructorul şi pe străzile din localitatea Vinerea: Principală, Culturii, Merilor, Şantierului, Tractoristului, Zăvoiului, Vadului, Morilor.

Prin executarea unei noi reţele de iluminat cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED, pe partea opusă actualei instalaţii, se va asigura un sistem de iluminat inteligent care să permită cetăţenilor din Cugir o mobilitate mai bună pe timp de noapte, siguranţă şi care va avea o eficienţă energetică sporită. Durata totală a prestării serviciilor de proiectare şi a execuţiei lucrărilor este de 14 luni.




Administraţie

Adrian Teban, primar Cugir: „Consolidarea industriei de apărare depinde de construirea unui ecosistem industrial competitiv susținut și de administrațiile locale”

Cugir INFO

Publicat

în

În cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor desfășurată recent la Bruxelles a fost aprobat Raportul primarului Tadeusz Truskolaski din Polonia, privind „Transformarea industriei de apărare din Europa”.

Potrivit primarului Adrian Teban, prezent la reuniune, viitorul orașului Cugir, cu o îndelungată tradiție în industria de apărare, este strâns legat de evoluția acestui sector, fie că este vorba despre cele două companii de stat, Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme, fie despre companii private, precum „Nova Modul”.

„Prin acest raport, am susținut necesitatea ca: Finanțarea să ajungă direct la întreprinderile mari și mici, precum și la start-up-uri, astfel încât ideile inovatoare să poată fi transformate în tehnologii, produse și soluții concrete pentru industria de apărare”, a declarat edilul Cugirului.

Acesta a precizat că trebuie să create mecanisme care să faciliteze transferul de tehnologie și adoptarea tehnologiilor care nu sunt încă disponibile în anumite țări. Acest lucru ar contribui la accelerarea modernizării capacităților industriale, la reducerea decalajelor tehnologice și la creșterea competitivității companiilor din acest sector.

„Obiectivul nostru trebuie să fie construirea unui ecosistem industrial competitiv, în care marile companii, întreprinderile mici și mijlocii, start-up-urile, universitățile și administrațiile locale să colaboreze pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare. În acest fel, putem consolida industria de apărare, putem răspunde mai eficient cerințelor actuale de securitate și putem crea noi oportunități economice și locuri de muncă în orașele noastre”, a specificat Adrian Teban.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administraţie

25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.

La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.

Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.

La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir