Rămâi conectat

Actualitate

Prințul Mihai I a vizitat în copilărie uzinele din Cugir, după ce tatăl său Carol al II-lea le-a salvat de la faliment

Cugir INFO

Publicat

în

Printr-o alocare de 100 de milioane de lei, Regele Carol al II-lea, în iunie 1933, a salvat uzinele de armament din Cugir de la faliment.

Puţini sunt cei care ştiu sau îşi mai amintesc de faptul că viitorul suveran al României, M.S. Mihai I, a vizitat în copilărie uzinele din Cugir. O fotografie donată Muzeului din Cugir, de către un cetăţean din localitate, îl înfăţişează pe prinţul Mihai (viitorul rege al României), în vârstă de 12 ani, alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea, într-o vizită la Cugir, la 28 iunie 1933.

Locul identificat de către donator este în faţa unei clădiri situate în zona pieţei localităţii (astăzi, Piaţa 1 Mai sau piaţa veche). O altă imagine descoperită într-un ziar de la acea vreme îl arată pe Carol al II-lea în vizită la uzinele din Cugir (tot în aceeaşi zi a anului 1933), în timp ce suveranul executa trageri cu o armă militară, în incinta fabricii. Şi aici se poate vedea (în partea din spate) prezenţa prinţului moştenitor Mihai I.

Până la începutul anilor 1930, industria de armament din ţară care se ocupa de înzestrarea Armatei Române a stagnat. Scandalul „Afacerii Skoda” a reprezentat un moment de cotitură, care, deşi a întârziat şi mai mult procesul de modernizare a armatei, a condus la dezvoltarea masivă a industriei de apărare româneşti. A fost conceput un program, care cuprindea atât reorganizarea şi modernizarea fabricilor existente, cât şi înfiinţarea unor noi fabrici de armament. La Uzinele Copşa Mică-Cugir erau fabricate sub licenţă puşti – mitralieră ZB şi cartuşe (în timpul războiului au fost fabricate şi pistoale mitralieră Oriţa).

Criza economică din 1929 a găsit fabrica din Cugir într-o postură disperată. Lipsa de comenzi, însoţită de un incendiu devastator, izbucnit la 1 noiembrie 1929, a dus la o pierdere în bilanţul anului 1929 de 3,5 milioane de lei. Anul 1931 s-a remarcat prin apariţia în consiliul de administraţie a industriaşului Nicolae Malaxa, în calitate de administrator delegat al U.D.R., societate care continua să primească de la guvernul român comenzi substanţiale, în timp ce uzinele Copşa Mică – Cugir „au beneficiat“ de o comandă derizorie de 26,43 milioane de lei, abia în anul 1932.

După lichidarea comenzii Ministerului de Război şi a unor comenzi particulare, fabrica din Cugir s-a pregătit să-şi închidă porţile. Au fost concediaţi toţi lucrătorii, iar din personalul tehnico-administrativ s-a reţinut un număr infim, pentru întreţinere. La 28 iunie 1933, speranţa reînceperii producţiei a fost adusă prin vizita pe care a făcut-o Regele Carol al II-lea la uzinele din Cugir. Acesta, însoţit de o delegaţie din partea Ministerului de Război şi de fabricanţi de renume, dar şi de fiul său, prinţul Mihai, a promis redresarea industriei de apărare, acordând societăţii suma de 100 de milioane de lei.

În anul 1934, deşi activitatea în fabrică încă nu începuse, iar deficitul ajunsese la 426,663 milioane de lei, societatea Copşa Mică – Cugir a început tratativele cu firma cehă Ceskoslovenska Zbrojowka Brno ZB., parte a consorţiului Uzinele şi Domeniile Reşiţa, în vederea unui aranjament pentru o colaborare tehnică. Preluarea de către firma cehoslovacă Zbrojowka-Brno a dus la reprofilarea producţiei pentru armament şi muniţii de infanterie. La 27 noiembrie 1935, uzinele din Cugir au obţinut o primă comandă masivă de armament, care putea asigura uzinei o activitate normală de minimum 5 ani.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Captură de proporții la Cugir: peste 4,4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare

Cugir INFO

Publicat

în

Trei persoane sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă. Două dintre acestea ar putea ajunge în arest preventiv pentru 30 de zile, în timp ce a treia persoană a fost plasată sub control judiciar.

O captură impresionantă de țigarete de contrabandă a fost realizată în zona industrială a orașului Cugir, unde anchetatorii au descoperit aproximativ 4,42 milioane de țigarete netimbrate, care ar fi urmat să fie distribuite pe piața neagră din România. Marfa a fost găsită în trei autoutilitare, după ce suspecții ar fi fost prinși în flagrant în timp ce le încărcau.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin. La operațiune au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Grupare organizată, cu ramificații în mai multe județe

Potrivit anchetatorilor, gruparea infracțională s-ar fi format în iulie 2025, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara, și ar fi avut ca scop obținerea unor câștiguri importante din comercializarea ilegală a țigaretelor.

Structura grupării ar fi fost una de tip piramidal, cu atribuții împărțite între membrii implicați în aprovizionare, transport și distribuție. Țigaretele ar fi fost preluate de la furnizori, transportate și predate persoanelor responsabile de distribuirea lor către clienți, atât cu amănuntul, cât și în cantități mari.

Produsele ar fi ajuns ulterior la alți distribuitori, care le-ar fi comercializat pe piața neagră în mai multe județe din țară.

Investigațiile au scos la iveală, conform procurorilor, caracterul constant al activității infracționale. Membrii grupării ar fi folosit locuri prestabilite pentru întâlniri și metode de comunicare menite să păstreze secretul operațiunilor.

Suspecții ar fi continuat activitatea ilegală

Anchetatorii au precizat că două dintre cele trei persoane vizate în dosar s-au aflat anterior sub măsuri privative sau restrictive de libertate, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026. Cu toate acestea, acestea ar fi continuat activitatea ilegală, pe care ar fi reluat-o în cursul acestui an.

În urma operațiunii de la Cugir, cele trei persoane au fost reținute la data de 21 octombrie 2026, fiind cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.

Două persoane, propuse pentru arestare preventivă

La 21 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a două dintre persoanele cercetate.

În cazul celei de-a treia persoane, procurorii au dispus măsura controlului judiciar.

Cele aproximativ 4,42 milioane de țigarete netimbrate au fost indisponibilizate, urmând ca ancheta să stabilească întreaga activitate a grupării și contribuția fiecărei persoane implicate.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege pe parcursul întregului proces penal.




Citește mai mult

Actualitate

„Alaturi de Noah, pas cu pas” – Eveniment caritabil la Cugir pentru a-i oferi unui băiețel șansa la o copilărie frumoasă

Cugir INFO

Publicat

în

Un băiețel din Cugir, care a început lupta pentru viață încă din primele clipe după naștere, are nevoie de sprijinul nostru pentru a putea face pași importanți spre o copilărie cât mai frumoasă.

Noah s-a născut prematur, la doar 25 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 690 de grame. De atunci, a trecut prin numeroase probleme de sănătate și intervenții chirurgicale, iar drumul său continuă să necesite multă putere, răbdare și terapii costisitoare.

Pentru a-i veni în ajutor, motocicliștii din cadrul Lupii Sigidavei s-au mobilizat și organizează, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, un eveniment caritabil intitulat „Alaturi de Noah, pas cu pas”. Inițiativa își propune să adune comunitatea în jurul acestui mic luptător și să strângă fondurile necesare terapiilor de care are nevoie.

Parteneri:

– Primăria Orașului Cugir
– Centrul Cultural „Valentin Uritescu” Cugir
– Asociația Implicare și Dăruire Cugir
– Asociația APDSIT
– Asociatia Motociclistilor Lupii Sigidavei Cugir
– Carpatin Adventure Camp
– Cugir Hand Made
– Radio Energy
– Rotary Club Cugir Anima Mundi
– Interact Club Cugir
– Verdant Mindset
– Clara’s Wonders

Noah, un mic luptător care merită o copilărie frumoasă

Încă de la naștere, viața lui Noah a însemnat o luptă continuă. Problemele respiratorii, infecțiile, transfuziile și intervențiile chirurgicale au făcut parte dintr-un început de viață extrem de dificil. În ciuda tuturor încercărilor prin care a trecut, băiețelul are în continuare nevoie de ajutor pentru a putea progresa și pentru a avea șansa la o viață cât mai apropiată de normalitate.

Noah nu este însă singur. Motocicliștii Lupii Sigidavei l-au primit cu brațele deschise în haită și vor să-i arate că, dincolo de greutățile pe care le întâmpină, există oameni gata să-i fie alături.

„Vrem să-i arătăm că are alături o întreagă comunitate, dar avem nevoie de voi!”, transmit organizatorii, care fac apel la comunitatea moto și la toți oamenii cu suflet mare să se alăture acestei inițiative.

Un weekend de solidaritate, muzică și speranță

Evenimentul caritabil va aduce împreună oameni uniți de dorința de a face bine. Organizatorii pregătesc o seară de film la Centrul Cultural din Cugir, precum și un eveniment în aer liber, cu muzică, popcorn, gustări, mâncare, băuturi și alte activități.

Dincolo de momentele de relaxare și bucurie, toate aceste activități au un scop comun: strângerea fondurilor necesare terapiilor lui Noah.

„Facem apel la comunitatea moto și la toți oamenii cu suflet mare să ne unim pentru Noah. Orice donație, oricât de mică, poate contribui la terapiile de care are nevoie și, automat, la o viață normală pentru Noah. În weekendul 31 octombrie – 1 noiembrie, pregătim un eveniment caritabil pentru Noah! Împreună pentru Noah, pentru că micuțul merită o copilărie frumoasă, plină de zâmbete și momente de neuitat”, au transmis reprezentanții Lupii Sigidavei.

Organizatorii anunță că vor reveni în curând cu toate detaliile privind programul evenimentului.

Cum îl putem ajuta pe Noah?

Cei care doresc să contribuie la această cauză pot face donații în următoarele conturi:

BT IBAN: RO76BTRLRONCRT0368801601

REVOLUT IBAN: RO96REVO0000184304798361

BT PAY: 0752952800

Fiecare contribuție contează, indiferent de valoare. Pentru Noah, fiecare donație poate însemna un pas înainte, o nouă șansă la progres și speranța unei copilării cu mai multe zâmbete și mai puține obstacole.

Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie apelul organizatorilor, pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni.

Uneori, un gest mic poate însemna enorm pentru cineva care are nevoie de ajutor. Iar atunci când o comunitate întreagă se unește pentru un copil, speranța devine mai puternică.

Alaturi de Noah, pas cu pas – pentru că micuțul merită o copilărie frumoasă!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir