Rămâi conectat

Actualitate

Prin grija Casei de Ajutor Reciproc, se înfiinţează un Club al Pensionarilor din Cugir

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

sedinta-consiliul-director-casa-ajutor-pensionari-cugirCasa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Cugir intenţionează ca în cursul lunii august a.c. să amenajeze un club destinat pensionarilor din localitate. Prin grija Consiliului Director al CARP Cugir, a preşedintelui Vistian Blaga, a fost cumpărată şi amenajată o locaţie specială, în aceeaşi clădire în care îşi are sediul Casa de Ajutor Reciproc, spaţiu care îndeplineşte condiţiile corespunzătoare desfăşurării specifice proiectului iniţiat de asociaţie.

Potrivit lui Blaga, va fi un loc de socializare pentru toţi pensionarii oraşului, fie ei membri sau nu ai Casei de Ajutor, un cadru unde aceştia se pot întâlni la o partidă de şah, table sau jocuri de remi. Pensionarii vor avea la dispoziţie un calculator, televizor racordat la reţeaua de cablu, aparat pentru cafea, răcoritoare, dar şi posibilitatea de a desfăşura evenimente aniversare într-un cadru adecvat oferit de conducerea asociaţiei. De menţionat că respectiva clădire reprezintă şi locaţia unde aproape în fiecare lună pensionarii şi nu doar ei participă la audienţele organizate de directorul executiv al Casei judeţene de Pensii Alba, gr. Alexandru Retegan.

C. P.




Actualitate

Un tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi intrat fără permisiune în locuința bunicii sale

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu. Acesta ar fi pătruns fără acordul bunicii sale, în vârstă de 68 de ani, în locuința acesteia.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs duminică, 25 octombrie 2026, în jurul orei 12:30.

Din cercetările efectuate a reieșit că tânărul ar fi intrat în imobil fără consimțământul femeii, folosind o metodă neobișnuită: ar fi escaladat peretele exterior al clădirii și ar fi pătruns în interior printr-o fereastră.

În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au dispus, la data de 25 octombrie, reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Cugireanul Vasile Hârjoc, cu bicicleta, la Ștafeta Recunoștinței – „Invictus” 2026

Cugir INFO

Publicat

în

Atletul Vasile Hârjoc din Cugir s-a alăturat și în acest an Ștafetei Invictus, eveniment național dedicat eroilor României, militarilor căzuți la datorie și celor răniți în teatrele de operațiuni. De această dată, sportivul cugirean a parcurs traseul pe bicicletă, ducând mai departe simbolul Drapelului Național.

Ștafeta Invictus este un eveniment de voluntariat și alergare sau ciclism, organizat anual de Mișcarea Invictus România, sub egida Ministerului Apărării Naționale. Acțiunea urmărește să păstreze vie memoria eroilor și să promoveze respectul față de sacrificiul celor care au luptat pentru țară.

În 2026, Vasile Hârjoc a pornit în această călătorie pe 20 octombrie, din Blaj, continuând traseul prin Mihalț, Sântimbru, Alba Iulia, Teiuș, Aiud, Unirea și Războieni. Pe 21 octombrie, acesta a predat ștafeta în municipiul Câmpia Turzii.

Traseul ștafetei continuă prin județele Cluj, Sălaj și Satu Mare, urmând să ajungă la Carei pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României. Aici are loc încheierea simbolică a evenimentului, într-un loc cu o puternică semnificație istorică pentru România.

Pe parcursul deplasării, participanții s-au oprit la monumentele eroilor aflate în localitățile tranzitate, unde au adus un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru țară.

Potrivit relatărilor lui Vasile Hârjoc, echipa a fost întâmpinată cu căldură în mai multe comunități. Elevi ai școlilor gimnaziale și localnici au venit în sprijinul participanților, oferindu-le plăcinte, fructe, sucuri și apă.

Dincolo de efortul fizic, Ștafeta Invictus reprezintă un gest de recunoștință și solidaritate, care unește oameni de toate vârstele în jurul respectului pentru eroii României. Participarea lui Vasile Hârjoc demonstrează, încă o dată, implicarea sportivilor din Cugir în acțiuni cu valoare civică și patriotică.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir